Ieri dimineata a avut loc o sedinta extraordinara a Adunarii Generale a Actionarilor de la cotidianul "Adevarul", al carei principal scop a fost modificarea statutului societatii, in vederea preluarii de catre un investitor din afara acesteia

O sedinta nu lipsita de anumite tensiuni, in contextul in care societatea este la pamint din punct de vedere financiar, iar datele reale despre situatia respectiva sint refuzate actionarilor minoritari, in ciuda demersurilor acestora.In sedinta de ieri, s-a decis, pentru a doua oara in ultimul an, modificarea statutului societatii in sensul ca actiunile detinute de diversii actionari vor putea fi vindute catre persoane interesate din exteriorul societatii fara a mai fi nevoie de acordul celorlalti actionari.

Multa vreme, precizam, la "Adevarul" a functionat regula potrivit careia actiunile nu pot fi vindute decit in interiorul societatii, pentru ca, la un moment dat, ea sa fie schimbata in sensul ca actiunile puteau fi vindute si catre alti investitori, dar numai cu acordul celorlalti actionari.

De ieri, s-a dat dezlegare totala, insa, iar motivul principal este dorinta Anamariei Tinu, posesoare a cca.84% din actiuni, de a vinde lui Dinu Patriciu. In vechea forma a statutului, acest lucru nu ar fi fost posibil, din cauza opozitiei fatise a unor actionari minoritari, care au sustinut deja, in discutiile cu Anamaria Tinu, faptul ca "Adevarul" este un cotidian respectabil, cu o anume imagine si pozitie in presa din Romania, iar anchetarea lui Patriciu ar putea aduce ziarul, la un moment dat, in situatia de a fi detinut de un infractor dovedit.

Tocmai de aceea, fiicei lui Tinu i s-a cerut sa mai astepte un timp mai inainte de a instraina actiunile, pentru a vedea in ce directie evolueaza dosarul lui Patriciu, finalizat de procurori acum doua zile. Refuzul acesteia, insa, a fost ferm, iar in spatele gestului se afla situatia financiara dezastruoasa a societatii, conform unor surse bine informate din AGA, care a adus ziarul in pozitia de a gasi cu greu fondurile necesare salarizarii angajatilor.

Management dezastruos, prabusire pe masura

Cum se stie, daca in 2004, cu vechea echipa a lui C.T. Popescu la conducere, ziarul a avut un profit de sute de mii de dolari, un an mai tirziu, sub conducerea manageriala a ginerelui lui Dumitru Tinu, situatia se inrautatise catastrofal, ajungindu-se la o gaura de peste un milion de euro. In paralel, tirajul a ajuns, conform BRAT, la numai 29.000 de exemplare, tendinta fiind, in continuare, de scadere lenta, dar sigura.

Pentru a se putea descurca, acum citeva luni Anamaria Tinu a luat decizia vinderii unui teren apartinind societatii, banii incasati ajutind ziarul sa se mentina financiar, o perioada, pe linia de plutire. Acum, insa, problemele au revenit in forta. Semnificativ e faptul ca ieri, in sedinta AGA, Ioan Lazar, al doilea actionar dupa familia Tinu, cu 10%, a cerut oficial sa i se prezinte datele reale legate de situatia societatii, fiind insa refuzat, in numele a ceea ce majoritatea actionarilor minoritari numeste "dictatura Tinu".

Faptul ca ieri s-a dat dezlegare pentru vinzarea catre Dinu Patriciu nu rezolva, insa, total, problemele. Cum, se stie, fiul nelegitim al lui Tinu, Andrei Iucinu, a facut o notificare in Justitie pentru blocarea tranzactiei pina la finalizarea procesului de recunoas-tere a statutului sau de mostenitor legal.

In aceste conditii, fie Patriciu risca acuzatia de cumparare cu rea-credinta a actiunilor ziarului, care ar putea conduce chiar la anularea tranzactiei, fie Anamaria Tinu va vinde doar jumatate din pachetul mostenit de la tatal sau, (pretul negociat cu Patriciu fiind, din in formatiile noastre, intre 9 si 11 dolari per actiune) la care se mai adauga 10% din actiuni pe care le-ar fi achizitionat, se pare, in nume propriu, pastrind cealalta jumatate pentru cazul in care Iucinu cistiga procesul. In acest caz, insa, Patriciu ar fi actionar minoritar, lucru care ar putea bloca serios investitiile pe care acesta ar fi dispus sa le faca pentru a relansa cotidianul.


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.