Noul Rast a inceput sa prinda contur la aproape doua luni de cand Dunarea a invadat vechiul sat distrugand sute de case. Cea dintai strada a noului Rast se va numi "Strada Banilor". Primii sinistrati de la Rast au intrat in posesia noilor terenuri pe care urmeaza sa-si ridice gospodariile. 64 de fericiti au fost improprietariti cu suprafete de aproape 1.000 de metri patrati. Momentul a fost sarbatorit de localnici cu sampanie. Fiecare dintre ei avea in brate patru tarusi cu care sa-si delimiteze noua avere. "Patru blani si un cui, asta e averea lui", faceau haz de necaz localnicii. Parerile printre oameni erau impartite, unii fiind increzatori ca vor avea o casa noua, altii, din contra, fiind convinsi ca vor ramane cu pamantul si fara adapost deasupra capului.

"Cum sa nu-mi fie drag cand pana acum am locuit in cort. Sunt emotionata si fericita. Acum stiu ca ma trezesc dimineata si vin la locul meu. Macar o camera sa avem si noi pana la iarna", a spus Anuta Bistriceanu, prima sinistrata pusa in posesie. Langa ea, a primit teren chiar vecinul pe care il avea in Rastul Vechi, un batranel de 81 de ani.

"Eu aveam casa mare, de 5-6 camere. Nu cred ca o sa mai am aceeasi casa. Macar o camera si as fi fericit", a spus Florea Popa. "Nu cred ca la iarna voi avea un acoperis deasupra capului", a continuat batranul, mahnit de situatia in care a ajuns. Un alt sinistrat era suparat ca saracii din Rast vor primi pamant la fel ca el: "Inainte stateau intr-o camera, iar acum o sa aiba casa si pamant. Nu este corect. Dupa mine, trebuia sa-i dea ce a avut si inainte. A avut o camera, o camera sa-i faca".


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.