Adrian Nastase traieste un cosmar penal! „Gurul“ sau politic Ion Iliescu il trage dupa el intr-un dosar in care s-au conturat pana acum invinuiri deosebit de grave, respectiv subminarea puterii de stat si a economiei nationale, genocid si arestari abuzive

Fostul premier a fost citat pentru luni la audieri, in calitate de martor, in Dosarul "Mineriadei 13-15 iunie ‘90". Reporterii "Averea" au descoperit "bomba" care se ascunde in spatele acestei audieri-surpriza: ex-presedintele Romaniei Ion Iliescu se pare ca s-a spalat pe maini si, la prima lui aparitie la Parchet, in 2005, a sugerat ca si Nastase ar avea vina lui in acest caz.

Surse din interiorul "Asociatiei Victimelor Mineriadelor ‘90-’91" ne-au dezvaluit, in exclusivitate, ca Iliescu a declarat faptul ca Nastase l-ar fi anuntat personal ca demonstrantii au arborat un steag verde, legionar, pe cladirea Ministerului de Interne. Asa explica fostul presedinte aparitiile sale publice la televiziune in acele zile insangerate si indemnul armatei de a interveni la Ministerul de Interne.

"Iliescu a povestit ca Nastase l-ar fi dezinformat cu privire la situatia din teren si ca are si el partea lui de vina pentru reprimarea manifestantilor pasnici care solicitau schimbarea noii puteri comuniste instalate la Bucuresti dupa decembrie ‘89", au mai afirmat sursele noastre. Presedintele Asociatiei, Viorel Ene, ne-a confirmat aceste informatii: "Nastase era membru in Guvern atunci si normal trebuie si el luat in calcule!"

"Rasplatit" cu un fotoliu de ministru la Externe

Nastase a fost deputat al Frontului Salvarii Nationale (FSN) intre 9 si 28 iunie ‘90. Era "om de incredere" al sefului statului, Ion Iliescu. Dovada ca, dupa Mineriada din

13-15, in 28 iunie, el a fost propulsat pana la 16 octombrie 1992 in fotoliul de ministru de Externe.

Intre filele Dosarului "Mineriadei 13-15 iunie ‘90" se preconizeaza astfel una dintre cele mai grave acuzatii la adresa fostului premier: Nastase risca acum sa fie inculpat alaturi de Iliescu sau Virgil Magureanu (seful din acea vreme al Serviciului de Informatii), dar si de alte persoane pentru reprimarea mineriadei, soldate cu sase morti si zeci de raniti.

"Bunicuta" va fi reaudiata saptamana viitoare

Fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, si ex-seful SRI, Virgil Magureanu, au fost rechemati si ei pentru saptamana viitoare la audieri in Dosarul "13-15 iunie". Iliescu a luat deja cunostinta de invinuirile care i-au fost aduse.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.