Prejudiciul provine din venituri pe care unitatile sanitare nu le-au declarat statului sau din efectuarea ilegala a unor plati. Ministrul Eugen Nicolaescu a demis mai multi directori pentru nereguli si a amenintat cu dosare penale. Au trecut luni, de intamplat nu s-a intamplat nimic, iar fraudele par sa intre in uitare

La sfarsitul anului trecut, in momentul demiterii celor 14 directori generali de spitale, ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu explica decizia luata prin faptul ca ''demisii nu pot justifica toate cheltuielile efectuate de unitatile spitalicesti respective''.

Tot atunci, el ii ameninta pe acestia ca pentru cheltuielile care nu pot fi justificate va face demersurile necesare in vederea intocmirii de dosare penale.

De atunci, insa, nu s-a mai auzit nimic in acest sens, cu exceptia unei declaratii neconcludente. Mai exact, in urma cu aproape doua luni, Nicolaescu ne-a spus: ''In problema privind demersurile pentru intocmirea acestor dosare, mai asteptam...''. Cert este ca Sorin Oprescu - demis, la vremea respectiva, de la conducerea Spitalului Clinic Universitar de Urgenta si Spitalului Elias - si-a recastigat in instanta functia detinuta la cele doua unitati spitalicesti.

Mai mult, in urma cu cateva zile, ministrul Nicolaescu si-a cerut scuze public de la Radu Capalneanu, director al Institutului Inimii ''N. Stancioiu'' din cauza ca l-a demis din functie la sfarsitul anului trecut: ''Nu am cum sa verific toate informatiile si hartiile pe care le primesc. Primesc extrem de multe date si cifre. Recunosc ca, in cazul directorului Capalneanu, am gresit''. La fel ca si Sorin Oprescu, Radu Capalneanu a atacat decizia de demitere din functia de director, iar instanta i-a dat castig de cauza. Astfel, Capalneanu a fost repus in functie.

Vasile Astarastoae, secretarul general al Colegiului Medicilor din Romania ne-a spus ca''declaratiile ministrului Nicolaescu, de anul trecut, privind demersurile de intocmire de dosare penale fostilor directori, au fost facute in stare conflictuala. Pentru a face dosare penale trebuie sa dovedesti o frauda, insa datoriile spitalelor provin sunt o cauza a subfinantarii sistemului sanitar. Este bine ca, intre timp, a renuntat la a mai face declaratii pe aceasta tema si ar fi bine sa se indrepte spre cauzele reale care au determinat acumularea acestor datorii''.
La randul sau, Ion Ciceala, director executiv al Asociatiei Furnizorilor de Produse Medicale ne-a declarat ca ''dosare penale pot fi intocmite numai in cazul in care se poate dovedi o incorectitudine financiar-contabila. Exista bunuri, precum alimente, aparatura si instrumentar, care nu sunt inregistrate in registrele spitalelor.

Cum dovedesti ca a fost frauda? In plus, au fost directori de spitale care au achizitionat materiale sanitare si alte bunuri de la furnizori, pentru ca aveau nevoie de acestea in unitatile spitalicesti, au intocmit documentele necesare si nu au primit banii de la autoritatile sanitare. Astfel, s-au acumulat datoriile''.

Unitati sanitare de stat platesc utilitatile ''chiriasilor''

Pentru anul 2004, ''constatarile'' Curtii de Conturi au fost tragice. ''O prima constatare facea referire la faptul ca din contabilitatea Sanatatii lipseau 423 de milioane de euro'', ne-au spus surse autorizate din cadrul Ministerului Sanatatii.

Conform raportului Curtii de Conturi, pe anul 2004, ''cu privire la obligatiile catre bugetele publice au fost constatate venituri necalculate, neinregistrate si nevirate bugetului de stat, in suma totala de 1.578,5 milioane lei, inclusiv foloase nerealizate, din care s-a incasat in timpul controlului si s-a virat la buget, suma de 1.235,6 milioane lei.

Aceste venituri se compun din: venituri datorate bugetului de stat ca urmare a neutilizarii in totalitate a sumelor alocate de la acesta - in valoare de 1.287,5 milioane lei - si venituri necalculate, neevidentiate si neincasate in suma totala de 183,9 milioane lei provenind din inchirierea unor spatii, din care in timpul controlului s-a recuperat suma de 148,9 milioane lei.

Cu privire la executia cheltuielilor s-au constatat 71 de cazuri de incalcare a prevederilor legale in vigoare, care au generat plati nelegale, respectiv prejudicii in suma totala 13.759 milioane lei, inclusiv foloasele nerealizate.

In timpul controlului a fost recuperata si virata pe destinatiile legale suma de 3.560,8 milioane lei''.
Cele mai relevante cazuri de plati nelegale se refera la platile efectuate peste cotele, normele sau baremurile legale constatate in cazul a 15 unitati sanitare, prejudiciul fiind de 11.108,6 milioane lei si la platile fara documente justificative, constatate la sase unitati sanitare, prejudiciul atingand 1.098,5 milioane lei. In mare parte, prejudiciile au fost create ''prin acceptarea la plata a unor situatii de lucrari pentru reparatii curente in care erau inscrise preturi mai mari decat cele ofertate si contractate cu suma totala de 582,8 milioane lei, prin decontarea unor lucrari de reparatii capitale sau de investitii pe baza unor situatii intocmite fara baza legala, care au fost astfel supraevaluate cu suma de 8.105,0 milioane lei prin utilizarea unor cote de cheltuieli indirecte peste cele din oferta, prin plata nelegala a unor drepturi salariale acordate fara baza legala personalului medical si prin plata nelegala a unor lucrari de contraprestatie''.

De asemenea, Curtea de Conturi precizeaza, in raportul pe 2004, si faptul ca au fost inregistrate situatii in care ''unitati sanitare au platit contravaloarea unor utilitati, fara recuperarea banilor pentru achitarea utilitatilor de la chiriasi, respectiv de la unele cabinete medicale''.

O alta ''abatere'' consta in ''acceptarea la plata a unor cote de aprovizionare pentru lucrari de reparatii capitale, care nu contin articole similare celor din proiectul initial'.

Cu privire la modul de gestionare a patrimoniului statului aflat in administrarea institutiilor publice din domeniul Sanatatii, au fost constatate nereguli, care au avut ca efect ''denaturarea patrimoniului cu 2.709.408,8 milioane lei''.

Curtea de Conturi, intre controale si lista de asteptare

La ora actuala, Spitalul Caritas are datorii, acumulate in perioada 2004-2005, in valoare de 46 miliarde lei. Bogdan Jansen, directorul general interimar al acestei unitati spitalicesti, ne-a declarat ca, dupa demiterea fostei conduceri si dupa numirea sa in functia de director interimar, a trimis, in data de 23 ianuarie a.c., o solicitare catre Curtea de Conturi. ''Ceream acestei institutii sa efectueze un control si la spitalul nostru. Am primit raspuns ca, deocamdata, nu suntem prinsi in planul lor de control. Intre timp a venit o comisie de la Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti, care a intocmit un raport. Dar, noi nu am primit concluziile raportului. Se pare, totusi, ca nu au gasit nereguli de ordin penal'', a adaugat Jansen.

Claudiu Turculet, directorul interimar al Spitalului ''Bagdasar-Arseni'', a afirmat, la sfarsitul anului trecut, cand a fost numit in aceasta functie, unitatea spitaliceasca avea datorii de aproximativ 75 de miliarde de lei: ''Aceste datorii au fost acumulate in perioada iunie-decembrie 2005. Curtea de Conturi a efectuat verificari, in acest an, la spitalul nostru. De altfel, abia s-a incheiat controlul si asteptam concluziile''.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.