Cei mai multi (30%) cred ca, pe masura ce trec anii, Securitatea este mai greu de inteles, dar 50% dintre respondenti nici nu sint interesati sa afle mai multe despre politia politica. Pe de alta parte, majoritatea (66%) ar vrea sa stie daca alesii locali, parlamentarii si presedintele Romaniei, Traian Basescu, au colaborat cu Securitatea. De aceea, 67% apreciaza ca este indreptatita cererea unor partide ca CNSAS sa faca public dosarele de la fosta Securitate ale tuturor celor care ocupa functii publice in Romania. 59% dintre romani nu cred insa ca CNSAS va reusi sa-i deconspire pe toti cei care au colaborat cu politia politica din regimul comunist.
In proportie de 64,4%, romanii considera ca Securitatea a fost un rau pentru societatea romaneasca, iar 72% cred ca politia politica a fost subordonata PCR. Pe acest fir logic, 52% ii indica drept vinovati pentru ororile comuniste pe cei care au detinut functii in PCR, in vreme ce numai 31% cred ca principalii responsabili pentru tot raul au fost securistii.
De altfel, aproape jumatate dintre respondenti au declarat ca Romania s-a desprins in mica masura de trecutul comunist, iar 43% sint convinsi ca numerosi fosti securisti detin azi pozitii importante in economie si in administratia publica, formind o adevarata mafie.
De acord cu lustratia, dar nu ajuta
Daca Emil Constantinescu s-a declarat invins de Securitate, 56% nu cred ca Traian Basescu va reusi sa distruga structurile create de fosta politie politica. Cei mai multi securisti si informatori ai Securitatii s-ar gasi in PSD - in opinia a 43% dintre romanii intervievati - si in PRM (30%), urmate la mare departare de PC (10%), PD (9%), PNL si UDMR (7%). Desi 50% sint de acord ca Legea lustratiei sa opereze imediat, doar 32% cred ca fostii colaboratori ai Securitatii ar trebui sa-si dea demisia. Si mai surprinzator este ca abia 43% apreciaza ca Legea lustratiei va avea efecte benefice pentru tara.
Despre autor:
Sursa: Cotidianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro
-
Tratamente naturiste pentru bilă leneșă: ceaiuri, rețete medicinale, alimente...
Sursa: garbo.ro