Actualitate2 Februarie 2006

Lectura de un minut

La cei 76 de ani, Ion Dinescu castiga un ban in plus pazind una din scarile blocului A7, din bd. Titulescu 1, din Capitala, acolo unde, acum cateva zile, japonezul Hajime Hori a fost ucis de un maidanez. Pensionarul este cel caruia asiaticul i-a cerut ajutorul dupa ce a fost muscat de animalul ucigas si, totodata, ultima persoana care l-a vazut in viata pe asiatic.

Duminica, ziua in care s-a produs tragedia, Ion Dinescu era in serviciu la scara B. Mai avea cateva ore pana la iesirea din tura, cand, de usa cabinei sale amenajate in scara, s-a rezemat un barbat care i-a cerut ajutorul. "Caine... salvare", atat a apucat sa spuna cel pe care nea Ion l-a recunoscut ca fiind japonezul de la etajul patru, dupa care acesta s-a asezat pe treptele scarii tinandu-se cu mainile de un picior.

"M-am trezit cu el la usa fara sa aud vreun zgomot de afara. Nu parea sa fi fost fugarit de cineva si nici nu se clatina. Nu zicea nimic. Se tinea cu ambele maini de piciorul stang. Abia cand am vazut sangele siroind, am realizat ca omul era ranit. M-am speriat atat de tare incat am crezut ca o sa-mi plesneasca inima in piept. Am crezut ca o sa cad lat langa el", povesteste portarul, care nu a iesit inca de sub socul intalnirii cu japonezul aflat in agonie.

Deoarece telefonul din cabina de paza este codat, iar cifrul nu ii fusese inca spus, Dinescu, angajat de doar o luna ca paznic al blocului A7, a fugit la o alta scara pentru a da telefon la Salvare, din postul colegului de acolo.

Libertatea

Sursa: Libertatea



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.