Sindicalistii de la metrou au stabilit data la care ar urma sa intre in greva generala, 23 ianuarie, in conditiile in care administratia a anuntat ca salariile angajatilor regiei vor creste peste rata prognozata a inflatiei, procentul urmand sa le fie comunicat sindicalistilor saptamana aceasta. Consiliul General al Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM) a hotarat ca sindicalistii vor participa la negocierile cu administratia, ce vor avea loc cel mai probabil in saptamana in curs.
In cazul in care nu vor fi de acord cu oferta administratiei Metrorex, sindicalistii vor declansa greva generala pe 23 ianuarie, informeaza USLM, potrivit unui comunicat de presa. Protestul va urma un program care presupune oprirea traficului cu doua ore in plus fata de precedenta greva generala.
"In cazul nesolutionarii in perioada urmatoare a conflictului de munca, in data de 23 ianuarie, incepand cu ora 4.00, se va declansa greva generala dupa programul 4.00-18.00, in fiecare zi, pe termen nelimitat", se precizeaza in comunicat. Liderul USLM, senatorul PSD Ioan Radoi, afirma recent ca, in cazul in care va fi declansata, greva generala va urma un nou program, care sa respecte treimea din activitate impusa de lege.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Inițiativa europeană prin care România ar putea recicla mai eficient sticla
Sursa: green.start-up.ro
-
Laura Olaru, antreprenoarea care a pariat totul pe genți: Trebuie să fii un...
Sursa: retail.ro
-
Emi Gal, fondatorul român care facilitează oamenilor lupta eficientă cu cancerul
Sursa: start-up.ro
-
BNR a autorizat Filbo Pay ca instituție emitentă de monedă electronică
Sursa: futurebanking.ro
-
Zâmbete de 1 Aprilie: Cele mai haioase mesaje pentru Ziua Păcălelilor
Sursa: garbo.ro
-
Suntem cu toții răi în povestea cuiva… și niciodată complet nevinovați!
Sursa: kudika.ro
-
Pîslaru spune că România trebuie să se așeze la masa de decizie a UE: Să...
Sursa: wall-street.ro