Impatimitii cumparaturilor in general, dar si iubitorii de colinde si traditii din aceasta perioada au la dispozitie inca o destinatie, in centrul Capitalei, in perimetrul Pietei George Enescu, intre Ateneul Roman, restaurantul Cina si Biblioteca Centrala Universitara, unde municipalitatea organizeaza anul acesta evenimentul "Cred in Mos Craciun!".
Indiferent daca sunteti sau nu de acord cu sloganul, evenimentul "Cred in Mos Craciun!", care incepe azi cu deschiderea Targului de Craciun, organizat in casute de lemn impodobite de sarbatoare, in care si cei mici, si cei mari vor putea cumpara cadouri pentru cei dragi, targul va fi spatiul primitor in care bucurestenii se vor putea bucura de traditionalele obiceiuri si colinde de Craciun.
Deschiderea oficiala a targului va avea loc la orele 17.00, cand pe o scena special amenajata vor evolua Grupul Coral de Copii Doremi, cu un program pregatit pentru acest eveniment, urmat de un spectacol cu actorii Teatrului Masca, dupa care vor concerta Raul si Analia.
Targul va fi deschis zilnic, intre orele 10.00-20.00, iar in fiecare seara, incepand cu orele 17.00, pe scena vor avea loc programe artistice sustinute de copii, precum si spectacole si concerte ale artistilor indragiti. Organizatorii promit insa vizitatorilor si multe alte surprize pe intreaga perioada de desfasurare. Targul, organizat de Primaria Municipiului Bucuresti, prin Centrul de Proiecte Culturale ArCuB, va fi deschis pana in 23 decembrie.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
3 zodii pentru care lucrurile se aliniază în mod divin în viețile lor odată...
Sursa: garbo.ro
-
Psihologii dezvăluie frazele preferate ale oamenilor falși. 11 replici care...
Sursa: kudika.ro