Razboiul declarativ dintre Serviciul Roman de Informatii si Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) continua. In timp ce ofiterii de informatii sustin ca membrii Colegiului "se declara impotriva procesului de predare accelerata" a dosarelor si ca "pana la sfarsitul anului vor preda toate dosarele care nu aduc atingere sigurantei nationale", membrii CNSAS ii acuza ca au fuserit verificarea dosarelor, pentru ca nu aveau cum sa analizeze 160.000 de dosare in sase luni. "Este o manareala clara si nu ma multumeste raspunsul", ne-a declarat ieri Mircea Dinescu.

Iesind rand pe rand in mass-media cu declaratii mai mult sau mai putin contradictorii, membrii SRI si cei ai Consiliului CNSAS nu par sa cada de acord nici acum. Potrivit unui comunicat remis, ieri, presei de catre SRI, conducerea institutiei anunta ca "a procedat la transferul accelerat al dosarelor, urmand sa finalizeze procesul pana la sfarsitul anului in curs".
"Dosarele care privesc siguranta nationala sunt analizate in mod responsabil de Comisia Mixta SRI-CNSAS (doi membri CNSAS si doi ai SRI - asa cum ne-a declarat purtatorul de cuvant Marius Bercaru), conform prevederilor Legii 187/1999 si protocoalelor semnate de cele doua parti, si transferate la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii ori retinute de Serviciul Roman de Informatii, pe baza hotararii comune a participantilor la sedinte.

Orice referire la numarul dosarelor este aleatorie, acestea fiind analizate fiecare in parte pe baza criteriilor de siguranta nationala determinate de Legea sigurantei nationale a Romaniei. Ca atare, Serviciul Roman de Informatii dezminte afirmatiile neconforme realitatii prin care se incearca punerea sub semnul indoielii a corectitudinii selectiei dosarelor predate CNSAS si, respectiv, a celor care, conform legii, sunt pastrate in continuare in arhiva Serviciului", se arata in comunicat.

Totodata, conducerea SRI precizeaza ca a remarcat intensificarea atacurilor mediatizate la adresa institutiei, constatand faptul ca "unii dintre membrii Colegiului CNSAS, dupa ce initial isi exprimau nemultumirea pentru ritmul scazut al predarii-preluarii dosarelor, in prezent, in mod surprinzator, se declara impotriva procesului de predare accelerata".

Verificarea dosarelor s-a facut timp de patru ani

Contactat telefonic, purtatorul de cuvant al SRI, Marius Bercaru, ne-a explicat ca, "in urma cu sase luni, membrii CNSAS se plangeau ca nu le sunt trimise dosarele", in timp ce acum afirma ca "nu aveam cum sa le verificam atat de repede".
"Intr-o scrisoare semnata de domnii Mircea Dinescu, Claudiu Secasiu si Dan Lazea suntem informati ca membrii CNSAS nu-si dau seama cum s-au analizat, in numai sase luni, 160.000 de dosare.

De fapt aceste dosare au fost verificate in perioada 2001 - 2005. Adica in patru ani. Noi suntem convinsi ca pana la sfarsitul anului vom termina predarea dosarelor care nu aduc atingere sigurantei nationale. Acesta este motivul pentru care am trecut la predarea lor accelerata. Deranjant este ca unii membri se plang acum ca ritmul este prea rapid", ne-a mai spus Marius Bercaru, precizand ca raspunsul adresat CNSAS este deja postat pe site-ul institutiei.

In raspunsul SRI adresat celor "trei membri ai Colegiului CNSAS privind numarul de dosare de siguranta nationala ce au facut obiectul analizei Comisiei Mixte SRI - CNSAS", se subliniaza faptul ca "cifrele enuntate (160.000 de dosare, dintre care 110.000 privesc siguranta nationala iar 50.000 revin CNSAS) sunt globale si se refera la totalitatea sedintelor organizate de cele doua institutii intre anii 2001 si 2005". "De altfel, pentru confirmare, semnatarii se pot adresa colegilor din CNSAS care au participat efectiv la sedinte si au stabilit, de comun acord cu reprezentantii SRI, destinatia documentelor respective", se mai arata in comunicatul din data de 22 noiembrie.

Nici America n-are atatia spioni

Incercand sa aflam opinia CNSAS, l-am contactat pe Mircea Dinescu, care, dupa ce l-am pus in tema cu discutia purtata cu Marius Bercaru, ne-a declarat: "Asa era in ce publicasera ei intr-o declaratie oficiala. Numai ca ei nu spun proportia dosarelor verificate. Noi am preluat pana in martie anul asta, de la SRI, cateva mii de dosare. Or dosare cu probleme de-astea legate de siguranta nationala, pana anul trecut, n-au fost mai mult decat eu stiu cateva sute. Stiti cum fac ei? O gaina face 5.000 de oua, dar numai ca timp de doi ani a facut doua si restul de 4.998 anul asta. Mie mi se pare o manarie clara si nu ma multumeste raspunsul. Pentru verificarea unui dosar este nevoie de cel putin o ora sau doua. Ganditi-va ce inseamna 160.000 de dosare. In cat timp s-ar putea face asta? Ar trebui sa stea domnul Timofte si Onisoru sa-si petreaca toata viata impreuna citind aceste dosare", ne-a declarat Mircea Dinescu.

In ceea ce priveste cele 110.000 de dosare care privesc siguranta nationala, Dinescu sustine ca "verificarile s-au facut pe sestache" si ca "asta ar insemna ca suntem niste spioni". "Eu nu cred ca Romania a avut atatia spioni. Ce inseamna dom'le siguranta nationala in 2005? Este vorba despre 110.000 de oameni... Nici America n-a avut atatia spioni. SRI considera caz de siguranta nationala un preot catolic care avea legatura cu alti preoti din Germania si pe unul care dadea cu scrisul despre studentii straini".

Scrisoarea membrilor CNSAS

In scrisoarea adresata SRI de catre membrii Consiliului CNSAS, datata 22 noiembrie 2005, este evidentiata uimirea membrilor Consiliului fata de faptul ca "in perioada 10 martie - 4 noiembrie 2005, reprezentantii CNMSAS si SRI in Comisia Mixta au analizat in Arhiva Centrala si in unele din arhivele judetene, continutul a 160.000 de dosare create de Securitate si au hotarat ca 110.000 dosare privesc siguranta nationala, iar 50.000 vor fi predate Colegiului".

"Un calcul simplu atesta ca timp de sapte luni, sapte zile din sapte, inclusiv duminicile, s-au analizat aproximativ 660 de dosare zilnic, lucru care noua ni se pare imposibil si pune sub semnul intrebarii rezultatele comisiilor mixte organizate in aceasta perioada", se arata in scrisoare, cu precizarea ca se solicita "o intalnire cu conducerea SRI pentru explicarea modalitatii prin care s-a reusit aceasta performanta supraomeneasca".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.