Epidemiologii insista asupra faptului ca medicamentul Tamiflu nu trebuie luat in exces si fara o justificare medicala foarte exacta.

"Medicamentul acesta nu se ia decat sub stricta supraveghere a medicului, deoarece se pot produce tragedii sub aspectul imunizarii. Se ia Tamiflu doar daca expunerea la gripa aviara este dovedita, iminenta si prelungita. Este inadmisibil ce se intampla. Oamenii au golit farmaciile de Tamiflu si il administreaza la orice raceala sau viroza. Nu poti lua Tamiflu preventiv daca nu esti expus si daca nu exista un risc dovedit, pentru ca se poate ajunge la cresterea receptivitatii organismului si la favorizarea eventualelor combinatii intre virusi. Adica poate sa aiba efect invers", ne-a declarat dr. Geza Molnar, presedintele Societatii Romane de Epidemiologie. Un comunicat venit de la compania Roche, care produce acest medicament, precizeaza clar ca Tamiflu trebuie utilizat pentru tratamentul si preventia gripei la recomandarea medicului si numai atunci cand date epidemiologice corecte indica faptul ca virusul gripal circula in comunitate.

"Preventia se adreseaza in special persoanelor care au intrat in contact cu o persoana bolnava de gripa - profilaxie post-expunere. In cazuri exceptionale (de exemplu, in cazul nepotrivirii virusului circulant si tulpinile virale ale vaccinului si in caz de pandemie), medicii iau in considerare preventia sezoniera la adulti si adolescenti cu varsta de 13 ani sau mai mare - profilaxie pre-expunere", se mai arata in comunicatul companiei Roche. In acelasi document se specifica faptul ca Tamiflu nu este un vaccin antigripal, ci un medicament antiviral, impiedicand raspandirea virusului. Totodata, Tamiflu trebuie luat la recomandarea medicului de familie sau de medicul specialist si se elibereaza pe baza retetei.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.