Primele pasari care au murit in zona au fost cele salbatice care traiau pe lacul Golovita. Apoi, la citeva zile, oamenii au constatat ca si pasarile din curtile lor sint lovite de boala si incep sa moara. "Am trimis atunci, imediat, probe la Bucuresti care au iesit negative. A fost foarte greu sa prelevam materialul biologic necesar, deoarece pasarile au murit pe apa si au intrat foarte repede in putrefactie", ne spune Marian Avram directorul DSV Tulcea. Din tot judetul Tulcea, pina in prezent, au fost trimise la Bucuresti aproape 700 de probe biologice. Dintre acestea, trei au iesit pozitive, doua recoltate pe 4 octombrie si una pe 6 octombrie. Autoritatile locale se pling ca le este foarte greu sa faca analize la Tulcea pe motiv ca singurul laborator nu are aparatura pentru asa ceva.
"Avem un coleg care analizeaza la microscop probele biologice, dar nu avem truse speciale pentru a detecta virusul gripei aviare", spune Avram. Aceste truse permit efectuarea rapida a testului ELISA prin care se detecteaza imediat gripa aviara.
Flutur s-a laudat degeaba
Directia Sanitar-Veterinara din Tulcea face demersuri de citeva luni pentru achizitionarea unor asemenea teste, dar pina in ziua de azi ele nu au ajuns la laborator. "Noi etichetam proba, o ambalam si o trimitem la Bucuresti", afirma Avram. Ministrul Flutur declara recent ca laboratorul din Tulcea este dotat pentru a face fata unor cazuri de gripa aviara. Aparatura ar putea veni in 21 de zile, deoarece autoritatile trebuie sa faca licitatie.
Simulare in zadar
In urma cu o luna, in judetul Tulcea a avut loc un exercitiu de alarmare a populatiei in cazul declansarii unei epidemii de gripa aviara. "La fel ca si la exercitiu, situatia s-a repetat zilele acestea. Primarii acestor localitati nu au cooperat pe deplin cu echipele Directiei Sanitar-Veterinare. Echipele ce trebuiau sa extermine pasarile din focar au fost impiedicate sa-si faca treaba", spune directorul Directiei Sanitar-Veterinare din Tulcea, Marian Avram.
Despre autor:
Sursa: Cotidianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro