Valeriu Cristea: Dictionarul personajelor lui Dostoievski

Le-am citit si le-am comentat, separat, la aparitie, le rasfoiesc si, din loc in loc, le recitesc cu atentie, acum, cand le vad cuprinse si bine distribuite intr-o editie monumentala. Este o opera fundamentala pentru critica romaneasca postbelica si chiar mai mult decat atat: o opera inspirata, o opera lucrata indelung, cu acribie si fantezie, cu inversunare - de pot spune astfel - de un om care isi cunoaste bine meseria si, mai trebuie adaugat, un om (un creator) dominat de o mare pasiune. L-am cunoscut bine pe Valeriu Cristea, am fost cateva decenii in sir prieteni si comilitoni si, pot spune azi, cand el nu mai este, ca i-am pretuit enorm talentul si rectitudinea morala. Am lucrat impreuna, ca tineri critici, in redactia revistei "Romania Literara" (impreuna cu Lucian Raicu si G. Dimisianu), formand, decenii de-a randul, o echipa critica. Echipa de la "Romania Literara" - cum i se zicea atunci. I s-au alaturat, ulterior, N. Manolescu si M. Iorgulescu.
Acesti critici, la care trebuie sa adaugam colaboratorii permanenti ai revistei, au luptat si in buna parte au reusit sa impuna autonomia esteticului si sa stabileasca, pe cat omeneste a fost posibil, o scara de valori justa intr-o literatura amenintata de intruzia politicului. Ea ramane, in genere, si azi valabila, desi, de aproape doua decenii, nu facem decat sa ne revizuim, sa ne revizuim fara a reusi sa schimbam ceva esential in ierarhiile literaturii. Valeriu Cristea a avut rolul lui, important, in aceasta actiune critica (saizecista). Este un excelent critic de proza, cu bune intuitii si infinita rabdare analitica. Am scris odata ca, daca as fi prozator, mi-ar placea sa fiu citit si analizat de Valeriu Cristea. L-am comparat cu G. Ibraileanu si cred si acum ca n-am gresit. Faptul se vede si in acest impunator, solid dictionar care reconstituie ceea ce criticul numeste "masa umanitatii dostoievskiene". A scris, mai intai, despre eroii din "marile romane" ("Crima si pedeapsa", "Demonii", "Fratii Karamazov" etc.), apoi (in volumul al II-lea) despre "micile romane" ("Umilitii si obiditii", "Jucatorul" etc.). Se profila si un al treilea tom (despre scrierile de tinerete) si numai disparitia prematura a autorului a impiedicat realizarea, integrala, a acestui proiect critic de anvergura.
Atat cat este (adica esentialul), opera lui Valeriu Cristea este, repet, de prim ordin in critica romaneasca. Ca si "Dictionarul Creanga" pe care tot el l-a scris si unde a descoperit ceea ce altii n-au vazut in naratiunile humulesteanului. Recitesc, la intamplare cateva capitole din "Dictionarul Dostoievski" acelea, de pilda, despre Generalul Zagorianski si despre fiica lui vitrega, Polina Alexandrovna, personaje din "Jucatorul". Doua naratiuni critice (acesta este termenul care defineste exact discursul critic al lui Valeriu Cristea), doua analize, doua portrete care aduna si interpreteaza un sir enorm de amanunte, vorbe aruncate intr-o propozitie, observatii risipite in mai multe scrieri. Autorul reconstituie, intai, biografia personajului din aceste fragmente, judeca, apoi, ceea ce am putea numi, cu termenii lui Mihail Dragomirescu, "personalitatea umana" a eroului si, cand este cazul, aduce documente din afara operei. Asa procedeaza cand e vorba de infernala, paguboasa Polina, condamnata sa iubeasca in chip pasional si sa fie mereu nefericita; ea este comparata cu Suslova (Apollinaria), prototipul, se pare, eroinei din roman. Nu amesteca, aici, criticul "eul biografic" cu "eul profund" reclamat de Proust? Amesteca, evident, dar amestecul este rodnic. Dictionarul acesta, vreau sa spun, este eminent. Opera unui mare critic.

---

Despre autor: