Montarea face parte, dupa cum a declarat regizorul, dintr-o "trilogie a dragostei" inceputa pe scena de la Bulandra de "Triumful dragostei", care a avut premiera acum aproape doi ani, si care va fi continuata de "Orfeu si Euridice" la care se va lucr
Montarea face parte, dupa cum a declarat regizorul, dintr-o "trilogie a dragostei" inceputa pe scena de la Bulandra de "Triumful dragostei", care a avut premiera acum aproape doi ani, si care va fi continuata de "Orfeu si Euridice" la care se va lucra incepand din luna februarie.
O poveste de secol al XVII-lea, mutata la sfarsit de secol al XIX-lea, o poveste de dragoste scandaloasa, transformata intr-un poem inchinat iubirii, cu pasaje din Biblie introduse printre declaratii de amor intr-o relatie incestuoasa, ploaie, zapada si decoruri grele... Pariul lui Alexandru Darie cu textul lui Ford, in versiunea scenica a Oanei Turbatu, era greu de castigat, si asta nu numai din cauza ca alege sa nu reduca dimensiunile textului pentru scena, ci, mai ales, pentru ca ideea sa regizorala plateste tribut unei scoli de teatru care astazi nu mai este "la moda". Rafinat si tulburator, Darie gaseste solutii scenice frumoase, deseneaza tablouri cu finete si discretie, lumineaza cuvantul cu pasaje muzicale desavarsit alese, dar transforma spectacolul intr-un maraton caruia experienta tinerilor actori distribuiti in rolurile principale nu-i face fata. Povestea este pervers de tulburatoare, o capcana intinsa gandului si simtirii, iubirea incestuoasa dintre frate si sora tulburand lumea, shakespearian, prin frumusetea ei perfecta, iar moartea lor asezand-o la loc cu delicatete, ca un raspuns la intrebarea adresata obsesiv de Giovanni, fratele incestuos, calugarului Bonaventura: "Parinte, lumea asta ar fi mai buna fara noi doi, fara iubirea noastra?"
Construit pe ideea dublului, pe jocul in oglinda, pe jocul de-a lumile complementare, spectacolul lui Alexandru Darie este coerent cu sine, felul in care modeleaza interiorul personajelor este frumos rasfrant in afara, amesteca raul si binele seducator si decupeaza bine imaginile. Numai ca surprinzatoare si de neinteles devine decizia regizorului de a face apel la mijloace de exprimare scenica redundante, precum stropii de ploaie, fulgii de zapada sau trasnetele din biserica. Si, chiar mai greu de inteles, este aparitia in scena a masinistilor, pentru a schimba un decor greoi si pe alocuri lipsit de idee, conceput de Octavian Neculai, care anuleaza iluzia si rupe ritmul spectacolului.
Distribuind in rolurile principale - Giovanni si Annabella - doi tineri, Vlad Logigan si Emilia Bebu (foto), Darie mizeaza pe un farmec proaspat ce poate tine loc la un moment dat de experienta scenica, numai ca incarcatura rolurilor si timpul pe care cei doi trebuie sa-l petreaca in scena se dovedesc adesea prea mult pentru ei. Ii salveaza, pe alocuri, placerea cu care joaca si frumusetea textului care, chiar si rostit simplu, isi are propria forta.
Cu valorile inversate - raul si binele isi redefinesc coordonatele -, montarea de la sala Izvor a Teatrului Bulandra este aproape in totalitate lipsita de ritm si conflict dramatic. Solutiile regizorale, fara sa fie memorabile, rezolva doar o parte din problemele textului. Iar pentru spectatorul secolului 21 aceasta lipsa de ritm si sacrificare a teatralului in favoarea poeticului devine deranjanta si greu de digerat. Aproape nimic din ceea ce se intampla pe scena nu este menit sa imprime un anumit tonus reprezentatiei, ba dimpotriva. Fiecare tablou este intins, uneori mai mult decat este cazul, prestatiile actoricesti sunt pastrate in limite, doar, fara sa straluceasca cineva (o pata de culoare ar fi doar prestatia lui Marius Chivu in rolul Nuntiului Papal si din cand in cand cea a lui Cornel Scripcaru in rolul Fratelui Bonaventura), cei mai multi ramanand in limitele convingatorului.
Incercarea regizorului de a construi un spectacol altfel, de a se intoarce catre o forma de teatru ce "si-a iesit din matca", de a nu trada textul si de a se adresa lumii contemporane intr-o limba pe care aceasta a uitat-o nu este, din pacate, pe de-a-ntregul reusita. Si asta pentru ca pe parcursul montarii regizorul pierde el insusi adesea contactul cu povestea, cu actorii, cu lumea pe care o construieste si se lasa prea mult fascinat de frumusetea textului.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.