Dreptul individului de a-si apara intimitatea atunci cand ea nu reprezinta o primejdie pentru binele public. Si poate chiar si atunci. Indraznesc sa spun ca individul nu este liber si nu traieste intr-o veritabila democratie atata vreme cat cineva po
Dreptul individului de a-si apara intimitatea atunci cand ea nu reprezinta o primejdie pentru binele public. Si poate chiar si atunci. Indraznesc sa spun ca individul nu este liber si nu traieste intr-o veritabila democratie atata vreme cat cineva poate sa intre nepoftit si nepedepsit de societate, sa intre, zic, cu brutalitate in intimitatea vietii lui. In occidentul european se fac studii in aceasta privinta si, imi amintesc, cu cativa ani in urma am participat la o sesiune ALLEA (Asociatia Academiilor Europene) unde doi eminenti specialisti (un informatician si un jurist, amandoi membri ai Academiei de Stiinte din Franta) au prezentat un raport despre ravagiile provocate in viata personala a individului de mijloacele tehnologice moderne (in speta, Internetul). Concluzia raportului era ca societatea trebuie sa fie foarte vigilenta in aceasta privinta pentru ca, altminteri, s-ar putea ca in scurt timp sa dormim cu o camera de luat vederi langa pat si miscarile noastre cele mai intime sa fie monitorizate. Se profila, astfel, o utopie neagra, ca in imaginatia lui Orwell sau ca intr-o piesa avangardista din anii '30.
Nu stiu prea bine care au fost urmarile acestui raport deosebit de alarmant, dar vad ce se petrece azi la noi cand e vorba de viata personala a individului. Am un exemplu la indemana. Serile trecute, mai exact in seara zilei de 14 ian., postul de televiziune Antena 3 a vorbit despre starea de sanatate a unui scriitor roman. Un semn de atentie, un semn de stima, ai putea zice. Iata ca un post cu mare audienta ia in seama, in fine, si pe scriitorul roman! Nici vorba de acest lucru. O prezentatoare cu o voce tot atat de placuta si melodioasa ca un zgomot de geamuri sparte citeste, intr-un stil repezit si ultimativ, fisa medicala a unui mare prozator, dand, la urma, amanunte despre forma si stadiul suferintei sale. Auzind-o, am ramas, ca sa spun asa, crucit. Asa ceva, mi-am zis in primul moment, nu se poate, asa ceva nu exista. Ba exista, ba se poate, ca dovada ca prezentatoarea care anunta in fiecare seara, cu vocea ei de geamuri sparte, catastrofele lumii romanesti, depaseste acum orice limita de buna cuviinta. As spune chiar ca ceea ce face ea este un act de cruzime tribala, o incalcare mizerabila a drepturilor individului de a-si ocroti macar suferinta, daca altceva nu poate intr-o lume care nu mai respecta nimic. Mi se va spune ca acesta e mersul lumii, ca traim toti intr-o uriasa sera si ca transparenta este legea lumii postmoderne. Poate, dar nu cred ca are cineva dreptul sa intre cu bocancii in sufletul meu sau, daca sunt pe patul de suferinta, sa traga de limba infirmiera care ma ingrijeste pentru a afla mizeriile trupului meu pentru a le comunica, apoi, la o ora de varf lumii intregi. De unde vine aceasta sinistra mitocanie, ce se intampla cu lumea romaneasca, ma intreb si va intreb? Si, inca o data, vin la vorba lui I.L. Caragiale: "tara-i asta, mai Costache?"
Pentru ca a venit vorba de scriitori si de morala practicata de mass-media romaneasca, mai vreau sa spun ceva: am urmarit, marti, 15 ian. a.c. emisiunea lui Robert Turcescu dedicata lui Eminescu. "Dedicata" este un fel de a spune. A fost, mi s-a parut, altceva: ceva intre deplorabil si derizoriu. Nu stiu de ce unii jurnalisti profita de acest prilej (ziua de nastere a poetului) pentru a ne aduce aminte ca, aici, la Gurile Dunarii nimic nu-i luat in serios si ca zeflemeaua ramane arma noastra redutabila.
Nici Dumnezeu n-ar putea rezista unei asemenea confruntari daca, intr-o seara, ar accepta sa stea de vorba cu junii nostri gazetari. I-ar gasi ei o pricina, nici o grija. In primul rand faptul ca exista. Deja o culpabilitate.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.