Ca asupra oricarei institutii, culturale sau nu, care face ceva in tara asta, si asupra Institutului Cultural Roman plutesc mai nou suspiciuni. Si asta probabil pentru ca liderii lui actuali, spre deosebire de cei anteriori, sunt oameni publici, isi
Ca asupra oricarei institutii, culturale sau nu, care face ceva in tara asta, si asupra Institutului Cultural Roman plutesc mai nou suspiciuni. Si asta probabil pentru ca liderii lui actuali, spre deosebire de cei anteriori, sunt oameni publici, isi permit sa aiba opinii (cu care poti sau nu sa fii de acord), sa scrie articole, sa-si exprime in mass-media propriile ingrijorari ori propriile entuziasme. Cu alte cuvinte, au iesit in arena, in ciudata noastra agora post-decembrista. Pentru nu putini, ar fi fost preferabil ca ei, liderii ICR, sa fie un fel de cartite tacute, lucrand pe dedesubt, cum s-a mai lucrat, fara programe vizibile, fara o minima transparenta, fara Internet. (Ce-i drept, nici eu nu sunt un fan al acestui gen de comunicare, macar pentru faptul ca pe spatiul de comentarii vizavi de articolele mele din ZIUA, am vazut ca-si dau intalnire, pe chat, Nelu din Sydney cu Smaranda din Buhusi. Adica, fara sa vreau, am devenit un peste de Internet).
Una peste alta, trebuie salutate toate initiativele finalizate ale ICR, chiar si-n conditiile de adevarat labirint legislativ si financiar in care evolueaza. Si nu ultima din aceste initiative este acordarea de burse semestriale pentru traducatori din limba romana, invitati aici sa ne cunoasca nemijlocit cultura, istoria, civilizatia noastra. Ideea acestui sejur "la domiciliul clientului" nu e noua. A pomenit-o in nenumarate randuri Dumitru Tepeneag, dandu-ne exemplul vecinilor nostri maghiari, care fac acest lucru de vreo treizeci de ani. Dar, mai bine mai tarziu decat niciodata. Asa se face ca sub indrumarea profesorului Florin Bican zece tineri vorbitori de limba romana (din Irlanda, Japonia, Bulgaria, Polonia, Cehia, Austria, Germania, Rusia, Italia) au beneficiat toamna aceasta de un stagiu de trei luni la Mogosoaia, intalnindu-se nu numai cu textele unui Creanga sau Caragiale, ci si cu scriitori in carne si oase impreuna cu care au lucrat efectiv fraza de fraza, ceea ce, de fapt, e conditia ideala a oricarei traduceri.
Ne-am plans mereu ca nu suntem tradusi in strainatate. Acum, cand acest lucru e posibil la cel mai bun nivel, sa ne bucuram si sa permanentizam actiunea, indiferent la ce costuri - minime, oricum - se va ridica ea. Pentru ca altfel ne va costa mult mai mult si iremediabil in viitor.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.