Dumitru Staniloae cu cartile pe masa

Sarcina celui care doreste sa se ocupe de opera lui Staniloae nu este usoara, dat fiind ca in Romania nu s-a gasit inca tonul echilibrat, intre atitudinea patetica si ridicola a "fanilor" neconditionati si atitudinea superioara a reprezentantilor "societatii civile". Pentru cei dintai, Staniloae este un soi de Profet mioritic, trimis din cer pentru a pune capat navalirii daunatoare a Occidentului; pentru ceilalti, el nu-i decat un batranel marginit si retrograd al carui mesaj antimodernist se afla in dezacord cu comandamentele prezentului. Aceste doua tipuri de abordare sunt specifice Romaniei, pentru ca, in strainatate, primii pasi catre recuperarea gandirii teologice a lui Staniloae s-au facut deja.
Intr-o cultura juna si firava precum cea romaneasca (ma refer strict la cultura de marca occidentala), orice caz mai implinit ia proportii gigantice. Eminescu, "cel mai mare poet", Eliade, "cel mai mare om de cultura", Iorga, "cel mai mare istoric", Staniloae, "cel mai mare teolog". Franta, Italia, Germania, Anglia au zeci de asemenea "cei mai mari" si oricine simte ca ridicola incercarea de a impune o ierarhie. Da, Staniloae poate fi considerat un teolog ortodox important, probabil cel mai important din generatia lui romaneasca, desi un Crainic sau un Theodor M. Popescu, il depasesc la capitolele creativitate (primul) si rigoare stiintifica (al doilea). Opera lui majora va ramane traducerea comentata a Filocaliei, dar si aici trebuie facute numeroase comentarii, Filocalia lui Staniloae fiind un corpus intocmit pe criterii subiective si cu deficiente.
Mult mai grave sunt gafele privitoare la Dionisie Areopagitul si Origen. Staniloae se indarjeste sa "demonstreze" identitatea dintre autorul Ierarhiei bisericesti si discipolul apostolului Pavel impotriva oricarui bun simt stiintific, singurul sau argument fiind acela ca teza acceptata unanim de specilisti este... occidentala (sic!). Cazul abordarii lui Origen mi se pare si mai flagrant. Patrologul roman il "desfiinteaza" pe intemeietorul misticii crestine marturisind diafan a nu-i fi citit nici o lucrare, intrucat Biserica il considera eretic. Parintii latini nu-l intereseaza deloc! Singura exceptie o constituie Laurentiu de Novae, un sfant "proto-roman" din secolul VI sau VII, caruia i-a consacrat o introducere din ratiuni... patriotice. Cine realmente l-a citit pe Staniloae, nu poate sa nu constate o involutie a acestuia din tinerete pana la moarte, care se poate explica, partial, prin semiizolarea culturala in care a fost condamnat sa traiasca dupa 1950 (pe larg, despre aceste chestiuni, in Les Peres de l'Eglise dans le monde d'aujourd'hui, 2006, Beauchesne-Paris/Curtea veche-Bucuresti).
Last but not least, Staniloae nu trebuie uitat pentru volumul publicat, sub Ceausescu, impotriva Bisericii greco-catolice, desfiintata dictatorial de regimul comunist. Nimic nu poate scuza un asemenea gest, josnic in contextul respectiv. Cine incearca sa-l apere se discrediteaza si ca om, si ca "istoric". O societate matura isi asuma nu doar geniile, ci si scaderile geniilor. Dincolo de cele spuse pe scurt aici, parintele Staniloae ramane un teolog marcant pentru a doua jumatate a secolului trecut, al carui nume, fara doar si poate, merita sa figureze pe frontispiciul unui Institut teologic ortodox. La concurenta, vai, cu profitorii comunisti Iustinian Marina si Teoctist Arapasu. "Traditia" merge mai departe!

---

Despre autor: