Jurnalul National: Anul acesta Iris implineste 30 de ani. Ce iti doresti la aceasta aniversare?
Cristi Minculescu: Vreme buna, sa nu ploua! Cateodata si eu ma intreb ce mi-as mai putea dori dupa ce am cantat in deschidere la Uriah Heep, la White Snake si la Rolling Stones!? Acesta din urma a fost cel mai frumos cadou pe care l-am fi putut primi la aniversarea celor 30 de ani de cariera: sa cantam pe aceeasi scena cu Rolling Stones! Singurul regret este ca ai mei n-au mai apucat sa vada acest spectacol. Mama ar fi avut 77, iar tata 80 de ani.
a I-ai mai vazut in vreun spectacol sau a fost prima data?
A fost prima data cand i-am vazut. Pana in 1989 nu am putut iesi din tara. Apoi am fost prinsi cu tot felul de lucruri... In momentul in care au inaintat cu scena mobila am avut impresia ca plutesc peste public, ca vin dintr-o alta dimensiune. Regal a fost putin spus! Langa mine erau doua batranele imbracate in tricouri cu numele trupei. La finalul spectacolului le-am auzit spunand: "I-am vazut pe Rolling Stones! Acum pot sa si mor!"
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro