Calificarea chinuita a vicecampioanei Romaniei in turul III preliminar al Ligii Campionilor, in dauna polonezilor de la Zaglebie Lubin, l-a determinat pe Gigi Becali sa incerce sa mai cumpere un jucator. Ovidiu Herea trebuia sa semneze, ieri, cu Ste
Calificarea chinuita a vicecampioanei Romaniei in turul III preliminar al Ligii Campionilor, in dauna polonezilor de la Zaglebie Lubin, l-a determinat pe Gigi Becali sa incerce sa mai cumpere un jucator. Ovidiu Herea trebuia sa semneze, ieri, cu Steaua, dar pretentiile lui Constantin Iacov au blocat negocierile. Avand calificarea aproape asigurata in grupele Ligii, unde va castiga cel putin 10.000.000 de euro, patronul din Ghencea nu s-a sfiit sa critice deschis doua dintre vedetele echipei: Dica si Neaga.

Aflata la adapostul unui 1-0 fragil in mansa tur, Steaua credea ca intrarea in ultimul tur preliminar al Ligii Campionilor va fi o simpla formalitate. Jocul vicecampioanei a suferit enorm, in special din cauza lipsei fundasilor centrali (Goian este accidentat, la fel ca si Ghionea), a unui mijlocas ofensiv (Plesan nu a avut drept de joc), dar si a unui varf de atac veritabil (Badea si Iacob sunt nerefacuti). Astfel, bazandu-se pe adversarul facil din urmatorul tur, BATE Borisov, Gigi Becali a incercat sa mai arunce 1.500.000 milioane de euro pentru aducerea celui de-al 14-lea jucator din aceasta vara. Presedintele lui FC National, Constantin Iacov, a fost nemultumit nu atat de suma, cat de procentul pe care il obtinea dintr-un eventual transfer in strainatate („bancarul” cerea 50 la suta). „Daca il vindeam, sa zicem, cu un milion si jumatate, el ar fi luat 750.000. Adica eu cumparam acum 50 la suta si cu alte cuvinte Herea valoreaza trei milioane. Sa fie sanatos si cu asta basta. Doream doar sa-i fac un bine baiatului, ca i-am promis”, a spus Gigi Becali.

Daca Gica Hagi isi lauda jucatorii dupa fiecare victorie, nu acelasi lucru il face patronul, omul care ii plateste. Extrem de fericit dupa obtinerea calificarii, Gigi Becali nu a ratat ocazia sa-si atinga doi dintre jucatori, motivand ca face acest lucru pentru ca de la ei astepta mult mai mult. Este vorba de Adrian Neaga si Nicolae Dica, cei doi pitesteni fiind mustruluiti si in trecut de Becali. „Cel mai mult mi-a placut Zapata si apoi Ovidiu Petre, care m-a impresionat. Zaharia si Zapata deja si-au scos banii, 500.000 si un milion, cat am dat pe ei. Neaga m-a dezamagit azi, dar o sa-si revina, iar Dica nu prea mi-a placut”, a declarat Becali, care a tinut sa-i laude pe doi dintre jucatorii care au fost apostrofati la un moment dat de public.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.