Turcia a suspendat discutiile privind implicarea grupului francez Gaz de France in proiectul conductei de gaze naturale Nabucco, ca reactie la un document in care Franta a acuzat Turcia de implicare in uciderea in masa a armenilor, in 1915, au declar

Turcia a suspendat discutiile privind implicarea grupului francez Gaz de France in proiectul conductei de gaze naturale Nabucco, ca reactie la un document in care Franta a acuzat Turcia de implicare in uciderea in masa a armenilor, in 1915, au declarat oficiali din sectorul energetic turc. Nabucco este un proiect in valoare de 4,6 miliarde de euro si consta in constructia unui gazoduct care va transporta gaze naturale din Turcia catre Austria, tranzitand Bulgaria, Romania si Ungaria.
Relatiile dintre Franta si Ankara au devenit tensionate in 2006, dupa ce Parlamentul francez a aprobat un document prin care negarea genocidului reprezentat de uciderea in masa a armenilor, in timpul Imperiului Otoman, este considerata infractiune.
Fortele armate turce au inghetat legaturile bilaterale cu Franta, aliata in cadrul NATO, in urma adoptarii proiectului.
"Vom suspenda parteneriatul cu GDF pana la alegerile prezidentiale franceze. Vom decide in functie de politicile care vor fi adoptate dupa alegeri", a declarat un inalt oficial din Ministerul Energiei, care a dorit sa-si pastreze anonimatul.

Consortiul a aprobat deja parteneriatul cu GDF

Celelalte state implicate in proiect, Romania, Bulgaria, Austria si Ungaria, au aprobat deja parteneriatul cu GDF in cadrul proiectului, care va transporta gaz din Marea Caspica si din Iran catre Europa. Turcia, stat care urmareste sa adere la UE, neaga vehement afirmatiile Armeniei si ale sustinatorilor acestui stat, care reclama faptul ca Imperiul Otoman a comis un genocid sistematic impotriva a circa 1,5 milioane de armeni, in timpul Primului Razboi Mondial.
Autoritatile de la Ankara sustin ca numarul victimelor este exagerat, iar multi armeni crestini, precum si turci musulmani, au murit in urma conflictelor interetnice, a foametei si a bolilor.
Consortiul care urmeaza sa realizeze proiectul, condus de grupul austriac OMV, include companiile Botas (Turcia), Bulgargaz (Bulgaria), Mol (Ungaria) si Transgaz Medias si este in cautarea unui al saselea partener. Negocierile cu GDF au fost initiate dupa esecul discutiilor cu un alt grup francez, Total, intrerupte la inceputul acestui an. De asemenea, consortiul ar putea lansa negocieri cu grupurile germane E.ON si RWE, a anuntat, in luna martie, Bulgargaz.
Gazoductul ar putea transporta anual, din 2020, circa 25,5-31 miliarde de metri cubi de gaze provenite din zona caspica spre Europa, contribuind la reducerea dependentei statelor europene fata de gazele livrate de Rusia. OMV a anuntat in martie ca termenul pentru anuntarea unei decizii finale privind lansarea programului de constructie a conductei a fost amanat, ca urmare a prelungirii negocierilor pentru implicarea unui nou partener. Compania austriaca estimeaza ca gazoductul ar putea fi operational cel mai devreme in 2012.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.