Partiile din Predeal vor gazdui in perioada 17-25 februarie prima Cupa Mondiala de skiboard. Evenimentul este initiat de un roman, Marius Spranceana, stabilit de cativa ani la New York. Chiar daca nu dispune de un domeniu schiabil deosebit, un p

Partiile din Predeal vor gazdui in perioada 17-25 februarie prima Cupa Mondiala de skiboard. Evenimentul este initiat de un roman, Marius Spranceana, stabilit de cativa ani la New York.

Chiar daca nu dispune de un domeniu schiabil deosebit, un pic peste 100 de kilometri de partie, Romania a reusit sa puna mana pe o competitie internationala.

LOCATIA. In perioada 17-25 februarie, Predealul va gazdui Cupa Mondiala de skiboard!!! Skiboard, nu snowboard si nici snowblades. Turistul are parte tot de un sport de iarna, ce se tine tot pe partie, numai ca echipamentul este un pic diferit. Skiboardurile sunt doua schiuri mai scurte si mai late, in forma de snowboard, adica parabolice si twin-tip. Diferenta fata de snowblades, cunoscute la noi si drept ""tigai"", nu este sesizabila la prima vedere. La o privire mai atenta se observa insa ca skiboardurile sunt mai late, 10,5-11,5 cm, si mai lungi, un pic peste un metru. Deosebirea se face si la legaturile ce prind claparul. In plus, skiboardurile au miezul de lemn, exact ca schiurile folosite in competitiile mondiale.

FERICITI. In tara noastra, aceasta disciplina este foarte putin cunoscuta, promotorul miscarii fiind Marius Spranceana. Stabilit la New York, acesta a reusit sa ii induioseze pe producatorii de echipament, care au trimis in Romania cinci perechi de skiboarduri. Destinatarii au fost cativa brasoveni care vor face parte din echipa nationala a tarii noastre la Cupa Mondiala ce va avea loc la Predeal luna aceasta. Trecerea de la snowblades la skiboard este una foarte usoara. De altfel, in Europa, acolo unde nu exista un numar foarte mare de echipamente, multi turisti au renuntat la ""tigai"" in favoarea skiboardurilor, care sunt foarte raspandite pe pistele din Statele Unite ale Americii.

TEHNOLOGIE. Spre deosebire de ""bladuri"", versiunea americana ofera mai multa stabilitate, gratie latimii excesive. Acest lucru confera si un grad de manevrabilitate superior. Miscarile sunt naturale, musculatura si incheieturile fiind mult mai putin solicitate. Fiind mai putin solicitat si avand mai mult control, turistul care foloseste skiboardurile evolueaza mai repede. Chiar unii dintre schiorii profesionisti isi perfecteaza tehnica folosind astfel de echipamente. Pentru incepatori, rezultatele sunt si mai evidente, skiboardul fiind singurul sport la care poti incepe ziua de la zero si sa ajungi la sfarsitul ei sa mergi confortabil pe o partie medie ca dificultate. In ceea ce priveste claparii, acestia sunt identici cu cei de la schi.

COSTURI. Preturile la skiboard variaza intre 150 si 300 de dolari, numai ca in Europa sunt ceva mai mari din cauza taxelor si a transportului. Bete nu se folosesc, pentru ca senzatia ar fi aceeasi pe care ar trai-o un alergator sau patinator daca ar concura cu o sacosa in mana. ""Aducand Cupa Mondiala in tara am facut ca Romania sa devina un fel de Mecca al skiboardului. Toate starurile vor veni la Predeal pentru a-si etala tehnica. Va fi o ocazie unica pentru romani de a se intalni si a-si testa maiestria. Romanii sunt talentati si vor prinde foarte repede aspectele tehnice"", a declarat Marius Spranceana.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.