1000 de tineri regalisti urmau sa fie impuscati de rusi

Despre proclamarea Republicii Populare Romane si abdicarea Majestatii Sale Regele Mihai s-au scris mii de file. Si au curs kilograme de cerneala. Dar, indiferent de cine a fost scrisa istoria acelor zile, cea mai credibila marturie nu poate fi decat cea a regelui Mihai I de Romania. Una dintre marturiile Majestatii Sale este consemnata in Conversatiile cu Philippe Viguie Desplasis, conversatii aparute in anul 1995 sub titlul „Majestatea Sa Regele Mihai al Romaniei - O domnie intrerupta“, lucrare aparuta la editura Libra.


...Pe 29 decembrie 1947, am primit, tarziu, un telefon de la maresalul Curtii. Ma informa ca Groza doreste sa ma reintorc cat mai repede la Bucuresti pentru a discuta cu mine despre o „problema de familie“. La auzul acestor cuvinte, m-am gandit, natural, ca este vorba despre proiectele mele de casatorie. A doua zi dimineata, la prima ora, descindeam la Bucuresti.

Intalnirea trebuia sa aiba loc la casa matusii mele, pe soseaua Kiseleff. Cand am ajuns, Groza s-a prezentat insotit de Gheorghiu-Dej, ministrul comunicatiilor, despre a carui prezenta nu fusesem anuntat . Gheorghiu-Dej apartinea, impreuna cu Ana Pauker, secretariatului general al Partidului Comunist...

Ne-am instalat in salonul mamei mele. Groza a luat loc pe sofa cu Gheorghiu-Dej, mama si cu mine in fata lor, pe o canapea. In chip de introducere, Groza a crezut de cuviinta sa ne potopeasca cu glumele sale dubioase, pe care le considera atat de spirituale si care nu il faceau sa rada decat pe el. Apoi dintr-o data a intrat in miezul problemei.
- „Am venit sa va vorbim despre o problema de familie. Am dori deci sa discutam despre un divort prin intelegere“.
- „Ce reprezinta pentru dumneavoastra un divort prin intelegere?“, am replicat eu de indata.
Mi-a debitat atunci tot felul de platitudini, cum ca tara vrea sa isi schimbe politica, ca socialismul si democratia se vor instala in sfarsit si ca monarhia este un obstacol in calea progresului... La sfarsitul acestui discurs dogmatic, Groza a scos din buzunar o hartie pe care mi-a intins-o. Parcurgand-o rapid, am inteles ca este vorba... de actul meu de abdicare!
Tonul discutiei a urcat, s-a transformat intr-o adevarata altercatie verbala. Principalul meu argument a constat in faptul ca demersul lor era anticonstitutional. Numai printr-o consultare populara se va putea hotari o modificare a Constitutiei.
- „Nu avem timp sa procedam in felul acesta“, mi-a aruncat Groza.
Mama mea a intervenit pentru a reaminti de datoria care ma leaga de poporul meu si de tara mea. Ei au replicat ca tocmai aceasta datorie imi dicta sa plec. Pentru a castiga timp, le-am cerut sa citesc cu capul limpede actul pe care l-au redactat in numele meu. Parasind incaperea, m-am retrs intr-un mic salon, la celalalt capat al casei. Imediat, am pus mana pe telefon pentru a-l chema pe maresalul Curtii. Linia era taiata...

Palatul Elisabeta era inconjurat de blindate
Am aflat atunci din gura secretarului meu ca batalionul de Garda Regala a fost dezarmat si inlocuit cu o trupa alcatuita din soldati indoctrinati de comunisti. In aceeasi clipa, mi-am dat seama ca locuinta este in totalitate incercuita de blindate, care ocupasera pozitiile de cum am sosit, fara stirea mea.
M-am reintors in salonul mare si i-am cerut lui Groza sa imi dea niste explicatii. Mi-a raspuns ca trebuie sa semnez pe loc, adaugand ca, daca refuz, va dispune sa fie executati imediat o mie de studenti care fusesera arestati pentru ca si-au manifestat atasamentul fata de tron.

Nu-mi puteam asuma riscul de a pune la indoiala cuvantul sau. Nu-mi puteam asuma responsabilitatea de a trimite la moarte niste tineri pentru a ma agata de tron - pentru cat timp inca? Groza a devenit din ce in ce mai amenintator, afirmand chiar ca ar detine un dosar despre mine - ce dosar? - pe care il va face public daca incerc sa intru in contact cu englezii sau americanii. Garda mea arestata, telefonul taiat, casa noastra incercuita, eu nu puteam face absolut nimic. Constrans si fortat, am semnat actul meu de abdicare.

Petru Groza ii propune regelui sa ramana in tara
...Facand pe generosul, Groza mi-a spus sa raman. A ramane nu mai avea insa nici un sens. As fi fost prizonier in mainile lor, cu toate riscurile pe care o astfel de situatie le comporta, mai devreme sau mai tarziu. Pe de alta parte, in timpul acestei scene, nu ma gandisem deloc la riscurile la care ma expuneam: soarta tarii mele ma interesa mai mult decat a mea proprie, iar durerea lasa prea putin loc fricii.
Din prevedere, mama mea intrebase intr-o zi la ambasada americana daca noi ne-am putea refugia in aceasta incinta in cazul in care situatia ar deveni periculoasa pentru vietile noastre. Americanii au raspuns ca, intr-un astfel de caz anume, putem sa contam pe ei. De fapt, noi am renuntat repede la aceasta idee.

...In dupa-amiaza zilei de 30 decembrie, am plecat inapoi la Sinaia. Am parasit casa noastra de pe soseaua Kiseleff... pe care nu am mai revazut-o de atunci. Tot personalul se stransese pentru a-si lua ramas bun de la noi. Bietii oameni erau cu ochii in lacrimi... Ei stiau ca totul era pierdut. Pentru noi, bineinteles, dar si pentru tara...

Ofiterii regali plangeau
....Gara din Sinaia fusese pusa sub inalta supraveghere a armatei. Peronul era gol, cu exceptia a doua randuri de ofiteri care strajuiau calea pana la vagonul regal. Dar ei nu se aflau acolo pentru a ne da onorul. Stateau cu spatele la noi, astfel incat nu ne puteau vedea. Totusi, in momentul in care ne-am urcat in vagonul dintre ei a intors capul spre mine. I-am vazut chipul, timp de cateva secunde. Plangea ca un copil... Usile s-au inchis, trenul s-a pus in miscare, iar Sinaia a ramas in urma noastra.

Acel soldat cu chipul inlacrimat a fost, pentru mine, semnul ca populatia ramanea credincioasa Coroanei. Profund atasati persoanei mele, romanii erau totodata inmarmuriti, neputinciosi in fata intorsaturii evenimentelor. Dar, pana la capat, comunistii au facut tot ce le era in putinta pentru a falsifica aceasta dragoste a poporului pentru Regele sau. Atunci cand trenul a parasit Sinaia, am vazut ca asezasera vreo douazeci de oameni la iesirea din gara. La trecerea noastra, au inceput sa strige: „Traiasca republica, traiasca republica populara!“

Uzurparea monarhiei
Intrarea Romaniei in captivitate

A inceput la 6 martie 1945 cand A. I.

---

Despre autor: