Voiaj - Ecaterina cea Mare, in vizita in Crimeea

REALITATILE DE CARTON
Ca americanilor nu le ies filme despre rusi m-a putut convinge inca o data, urmarind pe un post de televiziune, superproductia ""Ecaterina cea Mare"". Desi nemtoaica prin nastere, Ecaterina a II-a a devenit rapid, dupa instalarea pe tronul tarilor, un tipic despot rus. Asemenea tuturor stapanilor de dincolo de Nistru, de la Ivan cel Groaznic pana la Iosif Vissarionovici Stalin, ea s-a remarcat prin cruzimea cu care si-a transformat propriul popor intr-o materie prima ieftina pentru realizarea ambitiilor dictatoriale inauntru si a poftelor expansioniste in afara. Din acest personaj feroce, reunind stralucit perfidia machiavelica occidentala cu dezlantuirile trupesti tipic orientale (a avut zeci de amanti), filmul american a facut din ea un soi de chelnerita din Ohio, sfasiata intre amorul pentru un camionagiu din Arkansas si datoria de a duce la timp fripturile la masa. Numai prin uluitoarea capacitate americana de a reduce lumea la o reteta de biftec se explica ocolirea de catre film a unuia dintre momentele prin care Ecaterina cea Mare a ramas nu numai in istoria Rusiei, dar si in cea a fantasmagoriilor nascute in istoria omenirii de catre regimurile despotice: voiajul in Crimeea. ALAI IMPRESIONANT. Invitata de Potemkin sa viziteze provinciile din Sud, recent cucerite, tarina beneficiaza de un alai halucinant, posibil doar in lumea care l-a dat pe Gogol si Dostoievski. Pana la Kiev se merge cu un convoi de sanii. De fapt, nu sanii propriu-zise, ci un fel de saloane pe talpici, garnisite cu jilturi, divane, mese, saloane in care se poate sta in picioare. Aceste vile care luneca pe zapada sunt in numar de 14. Le urmeaza 164 de sanii mai modeste, ale suitei si servitorilor. 600 de cai de schimb asteapta la fiecare popas. Fiind un ger de minus 17 grade, Potemkin, omul de incredere al tarinei, pune pe traseu butuci imensi, care ard zi si noapte pana la trecerea convoiului, sa-i dea impresia distinsei calatoare ca in jur nu-i iarna, ci primavara. Intre timp, venind primavara propriu-zisa, de la Kiev, alaiul continua calatoria pe Nipru. Nici aici Potemkin nu se dezminte. Tarina si oaspetii sai straini beneficiaza de 7 galere gigantice. Le urmeaza 73 de ambarcatiuni. Echipajul total numara 3.000 de oameni. Fostul amant al Ecaterinei - care, pentru a impaca formidabila nevoie sexuala a tarinei cu pastrarea propriilor privilegii, ajunsese sa-i verifice pe tinerii candidati la patul monarhic - isi manifesta din plin geniul in organizarea a ceea ce va ramane in fondul principal de nazbatii ale omenirii sub numele de potemkiniada. MIZERIA DE DINCOLO. Supusii majestatii sale traiesc intr-o mizerie crunta, imposibil de imaginat in alta parte a lumii. Potemkin se ingrijeste insa ca inaltii ochi ai tarinei sa nu intalneasca bojdeucile de pe mal, locuite de mujici zdrentarosi si zbarliti. Drept urmare, intre satele propriu-zise si apa Nistrului, ei ridica niste cladiri din lemn vopsit, impodobite cu ghirlande si covoare, cladiri care se rezuma de cele mai multe ori la simplul perete dinspre fluviu, o fatada stralucitoare menita sa ascunda realitatea mizera, fatada care e daramata dupa trecerea alaiului. Tot pe mal, din loc in loc, cetateni travestiti in cazaci se dedau la cavalcade salbatice. Pe langa nava tarinei forfotesc ambarcatiuni cu tineri si tinere care interpreteaza cantece exprimand bucuria de a trai sub regimul Ecaterinei cea Mare. Totul e fals. Totul e un imperiu de carton. Daca impungi cu destua€™ aceasta intreaga alcatuire fascinanta se naruie, dezvaluind fata hidoasa a adevaratei realitati. De ce-ar fi fost bine daca filmul american ar fi cuprins si acest voiaj? Pentru ca romanii care l-ar fi vazut ar fi inteles ceva nu numai din Rusia Ecaterinei cea Mare, dar si din Romania postdecembrista. De saptesprezece ani traim o veritabila potemkiniada. Tot ceea ce ni se infatiseaza ca fiind transformari autentice, profunde in materie de democratie si economie de fasa, nu sunt altceva decat realitati de fatada. Nu pentru Ecaterina cea Mare, ci pentru bietul alegator. NIMIC NU SE PIERDE

---

Despre autor: