„Fiecare zi pe care o petrec alaturi de Bogdan, sotul meu, este frumoasa. Si nu m-as putea opri la una singura, intrucat imi este de-a dreptul imposibil acest lucru. Au fost atat de multe, sunt convinsa ca vor urma si altele, cat pentru a umpl
„Fiecare zi pe care o petrec alaturi de Bogdan, sotul meu, este frumoasa. Si nu m-as putea opri la una singura, intrucat imi este de-a dreptul imposibil acest lucru. Au fost atat de multe, sunt convinsa ca vor urma si altele, cat pentru a umple o viata de om“, declara Ioana Basescu. Si, cu toate ca a adaugat ca Bogdan este „marea dragoste a vietii ei“, fiica presedintelui intra, cu un an si jumatate mai tarziu, in cladirea Tribunalului sectorului 1, pentru a participa la prima infatisare a propriului proces de divort. Imbracata in negru, sobra si trista, Ioana nu a acordat, atunci, jurnalistilor care o asteptau la intrarea in tribunal nici o declaratie. Sedinta, desfasurata cu usile inchise si in lipsa lui Bodo, a durat cinci minute si s-a soldat cu o amanare pentru data de 15 decembrie, judecatoria acordand, astfel, cuplului un termen de impacare.

Proces suspendat
Decizia judecatoreasca a fost prielnica, pentru ca, intre timp, ambele parti au cerut suspendarea procesului.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.