Cu bune si rele, Francofonia vine la Bucuresti

Conceptul de francofonie a aparut cu scopul declarat de a crea o comunitate culturala si stiintifica a celor care, fie ca locuiesc sau nu in Franta, "impart limba franceza". Initiativa acestui concept apartine presedintelui francez Charles de Gaulle, care, la inceputul anilor '60, a creat deja cateva organizatii francofone, menite sa intretina legaturi sectoriale intre tarile de limba franceza.
Actiunile lui de Gaulle foloseau termenul "francofonie" aparut cu mult mai devreme, la sfarsitul secolului XIX, cand geograful francez Onesime Reclus l-a introdus pentru a desemna spatiile geografice in care era vorbita limba franceza. Era vorba, in special, de Franta si coloniile sale.
Astazi, prin francofonie (cu minuscula) se intelege mai degraba ansamblul populatiilor care folosesc exclusiv sau partial limba franceza in viata cotidiana sau in comunicare. Iar Francofonia (cu majuscula) desemneaza grupul guvernelor sau al statelor care reprezinta aceste populatii.
La inceput concept cultural, francofonia capata repede dimensiuni politice.
In definirea comunitatii francofone, incepand cu De Gaulle, accentul a fost pus la inceput pe colaborarea culturala, iar una dintre activitatile predilecte ale organizatiilor francofone era de a acorda ajutoare pentru institutiile de invatamant din fostele colonii (nasterea si apoi promovarea conceptului de francofonie se suprapune cu reducerea imperiului francez prin lupta de eliberare nationala a coloniilor, care debuteaza in anii '50-'60). Insa nu a durat mult pana a devenit clar si potentialul politic al unui astfel de concept. Dupa cum comenteaza Kesteloot Lilyan in cartea "Istoria literaturii negro-africane", aceasta are loc prima oara in jurul anului 1967, cand De Gaulle proclama libertatea Quebecului: "In acest caz, francofonia sprijinea aspiratiile Quebecului catre autonomie in fata compatriotilor mai americanizati".

Primul sommet al Francofoniei

Evolutia francofoniei catre o dimensiune din ce in ce mai politizata devine clara odata cu organizarea primului sommet al Francofoniei. Acesta are loc la Paris, in 1867, sub patronajul presedintelui Francois Mitterand.
La convocarea lui Mitterand, reprezentantii a 41 de state francofone, cuprinzand aproximativ 120 de milioane de locuitori, s-au adunat atunci la Palatul Versailles. De-abia atunci, cand a fost infiintat si secretariatul de stat al francofoniei, se creeaza cu adevarat o baza institutionala si politica pentru notiunea de francofonie.
Si tot atunci este exprimata prima pozitie politica oficiala a organizatiei. La 18 februarie 1986, Francofonia adopta o rezolutie de condamnare a regimului apartheid din Africa de Sud.
Printre semnatarii acestei rezolutii se numara, pe langa presedintele francez si premierul canadian, de exemplu, si presedintele Zairului, Mobutu Sese Seko, al carui nume nu este nici el tocmai limpede in istorie, dat fiind ca el a fost mai tarziu acuzat de crime de razboi de catre Tribunalul de la Haga.

Urmatoarele reuniuni

Al doilea sommet a avut loc in Quebec, Canada, al treilea in Dakar, Senegal.
In timpul celui de-al patrulea summit, care are loc la Paris in 1991, Romania si Bulgaria devin membre, iar aderarea lor la organizatie este expresia sustinerii acordate de Franta noilor regimuri postcomuniste din aceste state.
Multe dintre reuniunile care au urmat au avut loc in state africane, dar si in state precum Liban sau Vietnam. Rezolutiile adoptate au avut teme din ce in ce mai diverse, accentul fiind pastrat pe cultura si economie.
Este relativ usor de inteles de ce un stat precum Romania si-ar dori apropierea de Franta si Francofonie, in care vede o cale de contact cu lumea occidentala dupa decenii de izolare.
Cat despre fostele colonii ale Frantei, pentru acestea mentinerea conexiunilor cu fosta putere coloniala vine oarecum natural; odata linistita euforia obtinerii independentei politice, se observa repede ca noile state sunt inca dependente economic si cultural de fosta putere imperiala.

Batalia Francofoniei

Franta este la randul ei interesata, pe langa sprijinirea noilor democratii, de mentinerea unei sfere de influenta in lume. Iar acest scop a fost urmarit mai ales prin mijloace culturale.
Una dintre bataliile Francofoniei a fost aceea de a promova limba franceza impotriva dominatiei din ce in ce mai raspandite a englezei.
Aceasta din urma a devenit in ultimii ani a doua limba in majoritatea statelor lumii, mai ales in Asia, dar si in Europa, poate doar cu exceptia Spaniei si Italiei.
Chiar daca Francofonia se traduce si in relatii economice, acestea sunt rareori determinate de apartenenta formala la organizatie, de cele mai multe ori ele evoluand din relatiile istorice dintre state.
Chiar daca Francofonia aduce si declaratii politice, acestea nu au in nici un caz mai mult impact decat o rezolutie ONU, adica aproape simbolic.
In plus, pozitiile politice ale Francofoniei ar fi greu de luat drept standarde de moralitate, dat fiind ca multi dintre sefii de stat membri in organizatie se afla in fruntea unor regimuri cel putin dubioase (presa din Romania a comentat deja profilul politic nedemocratic al unora dintre sefii de stat ce vor fi prezenti zilele acestea la Bucuresti).

Sommetul de la Bucuresti

Sommetul care va avea loc saptamana aceasta la Bucuresti este al 11-lea oficial al organizatiei si primul care are loc in Europa de Est. Tema sa este "Educatia si noile tehnologii ale informatiei", iar printre temele luate in discutie se va numara si accesul inegal la educatie in lumea de azi, care da nastere la mari disparitati intr-o lume aparent din ce in ce mai integrata. Zilele acestea vor fi prezenti la Bucuresti reprezentanti din cele 49 de membre ale organizatiei, si anume: Belgia, Benin, Bulgaria, Burkina Faso, Cambodgia, Camerun, Canada, Canada-Nouveau-Brunswick, Canada-Québec, Capul Verde, Ciad, Comunitatea Franceza din Belgia, Comore, Congo-Brazaville, Congo-Kinshasa, Cote d'Ivoire, Djibouti, R. Dominicana, Egipt, Elvetia, Franta, Gabon, Guineea, Guineea Ecuatoriala, Guineea Bissau, Haiti, Laos, Liban, Luxemburg, Madagascar, Mali, Maroc, Mauritius, Mauritania, Moldova, Monaco, Niger, R. Centrafricana, Romania, Ruanda, St. Lucia, Sao Tome si Principe, Senegal, Seychelles, Togo, Tunisia, Vanuatu si Vietnam.
De asemenea, vor veni la Bucuresti reprezentanti ai celor 4 state asociate, Albania, Andora, Grecia si Macedonia, si ai celor 10 observatoare, Armenia, Austria, Croatia, Georgia, Lituania, Polonia, Slovacia, Cehia si Slovenia!

Critici aduse Francofoniei

In ciuda beneficiilor recunoscute ale Francofoniei, unii autori au inceput sa acuze toate aceste evenimente de a fi manifestari neocolonialiste. Guy Ossito Midiohouan, profesor la Universitatea din Benin, explica acest tip de argument in lucrarea sa "Despre buna folosinta a Francofoniei": "Contrar celor afirmate de discursul dominant, fundamentul Francofoniei nu este cultural.
Francofonia raspunde unor interese politice pentru care legaturile culturale realizate prin limba franceza nu reprezinta decat un alibi... Noi trebuie sa devenim constienti ca in Africa suntem in primul rand africani, si nu francofoni."

Meritul Francofoniei pentru romani

Insa perspectiva foarte critica asupra Francofoniei nu este nicidecum generalizata.
Pana la urma, ca orice fenomen larg, Francofonia a avut efecte dintre cele mai diverse. Pentru romani, apartenenta la lumea francofona a reprezentat de multe ori un sprijin moral in rezistenta fata de diferitele forme de opresiune.
Alexandru Paleologu, primul ambasador postdecembrist al Romaniei la Paris, vorbeste in cartea sa "Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor", chiar despre acest rol istoric al Francofoniei pentru poporul roman.
Cronologic, Paleologu incepe cu descrierea rolului pe care limba si cultura franceza l-au avut ca "antidot pentru dominatia turceasca".
Paleologu dateaza patrunderea mai puternica a francezei in Romania dupa pacea de la Passarowitz din 1718, cand puterile europene au acordat turcilor puteri sporite in principatele dunarene. Franceza ar fi patruns atunci la noi odata cu "extinderea ei la Constantinopol, in mediile grecesti fanariote coboratoare din familii bizantine, carora turcii le incredintau administrarea principatelor de la Dunare" si ar fi reprezentat, in acelasi timp, un mijloc prin care romanii se distantau de guvernantii straini.

Francofonia ca o forma de rezistenta

Franceza a mai fost adusa in principatele romane si de ofiterii rusi, in timpul perioadelor cand Rusia detinea controlul asupra principatelor. Prin franceza, Paleologu considera ca s-a rezistat la orientalizarea prea exagerata a societatii romanesti.
Mai mult, "folosirea acestei limbi a insotit nasterea unei gandiri liberale, ba chiar revolutionare, aceea a primei revolutii antiturcesti a lui Tudor Vladimirescu, din 1821, apoi aceea a Revolutiei de la 1848..."
Importanta limbii si culturii franceze a ramas nediminuata in societatea romaneasca, fiind asociata ideii de modernizare si conectare la lumea occidentala. Franceza s-a mentinut la noi chiar si in vremea monarhiei, desi familia regala era de provenienta germana.
Carol I vorbea deseori in franceza cu ministrii sai, recunoscand astfel importanta acestei limbi pentru romani.
In perioada regimului comunist din Romania, distantarea dintre guvernanti si populatie s-a manifestat si prin izolarea limbii franceze printre cei care voiau sa reziste, mai mult sau mai putin deschis, regimului.
In timpul regimului comunist, explica Paleologu, "Francofonia a ramas tocmai ca o forma de rezistenta. Ba chiar, intelectualii au supralicitat tema literaturii si a culturii franceze.
De la implantarea regimului comunist, Francofonia a fost o forma de rezistenta intelectuala, evident foarte rau vazuta".
Reunind peste 60 de tari si avand deja o istorie de decenii, Francofonia nu poate fi un fenomen unidimensional.
Daca il ascultam pe intelectualul roman, vedem partile ei bune. Daca il ascultam pe cel african si ne uitam la unele dintre profilele sefilor de stat prezenti la Bucuresti, vedem si partile ei mai proaste. Cu bune si rele, Francofonia vine la noi saptamana aceasta.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe