30 August 2006
Dominate de regulile lor private, subjugate de un capitalism simplist si revolut, partidele romanesti ramin, chiar cind nu vor, urmasele vechiului regim. E doar aparent paradoxal ca vechii comunisti si securisti s-au convertit la capitalism. Nu au fa
Dominate de regulile lor private, subjugate de un capitalism simplist si revolut, partidele romanesti ramin, chiar cind nu vor, urmasele vechiului regim. E doar aparent paradoxal ca vechii comunisti si securisti s-au convertit la capitalism. Nu au facut decit sa treaca, consecvent, la aproprierea a ceea ce le apartinea de facto.

Desi face parte din aceeasi familie de cuvinte cu politetea, politica sugereaza mai mult politia. Caci nu regulile de purtare in comunitate, ci puterea inspira actiunea politicienilor. Pragmatici, acestia nu se pierd in nuante. Prefera insa cliseele. E simplu, e comod si nu cere nici un efort. Astfel, anii postcomunisti au marcat schimbarea de ton, dar nu de esenta. Tot asa cum, de la dispretul suveran al activistului de partid pentru activitatile neproductive s-a trecut la desconsiderarea a tot ce este public. Atunci era elogiat sectorul productiv, mai apoi cel privat. Politicienii adora privatul, caci nu se supune regulilor publice. Prin urmare, tot ce e privat, e sacru. Tot ce e public, e decazut. Ar fi un fel de rasturnare a perioadei comuniste. O revansa istorica. Dar nu e decit o continuitate de fond. Caci regimul comunist nu presupunea dictatura spatiului public asupra celui privat, ci suprematia unei organizatii private: PCR. Care dispunea de o politie privata: Securitatea. Si care facea propriile reguli: politica partidului. Din granitele careia nu se putea iesi.

Sa ne mai miram ca, in aceste conditii, reforma statutului nu e posibila? Caci nu poate fi ameliorat ceva ce nu este respectat. In schimb, e fezabila disolutia sa. Sau, oricum, limitarea sa pina acolo incit sa nu mai deranjeze pe nimeni. Caci pacatul suprem al statului este ca se manifesta ca spatiu public. Si nici nu poate fi altceva. Regulile morale, sociale, economice sau politice nu pot exista fara un cadru in care sa se aplice impartial. Dar bin-ladenii politicii romanesti se intilnesc cu mujahedinii sau cu briganzii rosii in urma cu citeva decenii cel putin intr-un punct: vor ruina autoritatii publice.

Dominate de regulile lor private, subjugate de un capitalism simplist si revolut, partidele romanesti ramin, chiar cind nu vor, urmasele vechiului regim. E doar aparent paradoxal ca vechii comunisti si securisti s-au convertit la capitalism. Nu au facut decit sa treaca, consecvent, la aproprierea a ceea ce la apartinea de facto.

Fuga de reflectie a politicienilor romani a creat monstrii tranzitiei. In economie, politica sau societate, monstruozitatea a devenit acceptabila, ba chiar frecventabila. Un bun exemplu e chiar furia antisecurista cu iz de apocalipsa politica ce se revarsa asupra meleagurilor carpatine. Ca dosarele rasar de peste tot, de parca arhivele Securitatii au fost biblioteci publice, conteaza prea putin. E bine ca a venit timpul confesiunilor. In discutii private sau publice spovedaniile "fostilor" continua. Se tem ca vijelia nu cunoaste limite? Si ca dosariada, ca o adevarata catastrofa naturala, nu mai are valoare morala?

Precum uraganele, dosarida devasteaza tot. Si tot ca acestea nu are sens etic. Ioan Ghise recunoscuse inca din 1991 ca a semnat un angajament cu Securitatea. Intre timp, a fost nu doar parlamentar in doua rinduri (1992-1996 si dupa 2004), dar si primar al Brasovului, ales direct de catre alegatori de doua ori (1996 si 2000). Foarte probabil, multi brasoveni erau informati asupra acestui amanunt biografic. Care pare sa nu fi contat atunci, dar conteaza acum. Sa fie o victima colaterala a "marii clarificari" sau doar un pion sacrificat de dragul strategiei intr-un nou razboi privat? Caci nu a pacatuit nici fata de alegatori, nici fata de partid, nici fata de propria constiinta. Dar noile reguli ale partidului nu tin cont de amanunte.

Ceea ce lipseste din toata dosariada este chiar statul. Aneantizat de comunisti si Securitate acesta nu se regaseste, caci exista doar prin cetateni, iar acestia, buimaciti de tranzitie, au ramas doar (tele)spectatori. Golul ramas nu poate fi acoperit de persoane sau de organizatii private. Nici presedintele, nici partidele, nici macar instantele (vezi cazul Floricai Bejinaru) nu pot tine locul statului. Caci nu pot fi arbitri intr-un joc in care sint implicati direct. Iar despre calitatea morala, nu cred ca mai are sens sa discutam.

Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.