In lupta lor pentru supravietuire, serviciile secrete par sa fi intrat in competitia dezvaluirii dosarelor tinute pina mai ieri la secret.

Uniunea Europeana a transmis recent Romaniei mesajul ca are prea multe servicii secrete. Or, in
In lupta lor pentru supravietuire, serviciile secrete par sa fi intrat in competitia dezvaluirii dosarelor tinute pina mai ieri la secret.

Uniunea Europeana a transmis recent Romaniei mesajul ca are prea multe servicii secrete. Or, in aceste conditii fiecare dintre aceste servicii incearca sa-si dovedeasca utilitatea, in cautare de sustinatori, prin merite sau prin santaj.

Aflu ca partidele incearca, de citeva zile, pe intrecute, sa-si salveze oamenii de stampila CNSAS ca au fost informatori sau ca au facut politie politica. Acuzator public e presedintele PIN, Cozmin Gusa, dar si fostul sef al SIE Ioan Talpes detine informatii asemanatoare, chiar daca le imbraca in alte cuvinte. Cei doi au capatat, se pare, informatii de mina intii, o chestiune care ar trebui sa ne puna pe ginduri. Numai ei au primit aceste informatii sau ele au fost transmise, nu se stie deocamdata de cine, catre toti liderii de partide parlamentare? Dupa parerea mea, numai cei doi incearca sa le foloseasca, acum, ca atuuri politice. Serviciile si-au prezentat munitia informationala, sint convins, in primul rind liderilor partidelor importante, intr-un joc care are direct legatura cu recentele dezvaluiri aparute in presa. Cind s-a vazut cu unele dintre aceste dezvaluiri in mina, PNL a preferat sa-l sacrifice pe presedintele sau de onoare, Mircea Ionescu Quintus, pentru a o lichida politic pe Mona Musca si pentru a-i ameninta cu lichidarea pe Valeriu Stoica si pe Theodor Stolojan. PSD l-a dat la schimb pe Alin Theodorescu, lasindu-l sa se descurce cum poate, dar fara a accepta sa impinga mai departe rafuielile din partid.

Ioan Talpes, fost sef al SIE pe vremea lui Ion Iliescu, stie, probabil, mult mai mult decit spune cind isi da cu parerea, pentru presa, ca urmeaza sa fie date la iveala multe alte dosare, spectaculoase, din rindul politicienilor. Mesajul subliminal al lui Talpes e ca serviciile, in lupta lor pentru supravietuire, nu vor ierta pe nimeni.

Nu mi se pare deloc intimplator ca in timp ce partidele isi string rindurile pentru a preintimpina aparitia unor noi dezvaluiri sau confirmarea unor ipoteze care circula tot mai insistent in presa, la CNSAS s-a trecut la votul secret. Pasul inainte al debransarii membrilor Colegiului de la posibilitatea de a se abtine de la vot a fost aproape anulat de un foarte serios pas inapoi. Secretizarea votului inseamna ca de acum inainte la CNSAS vor functiona la paritate raspunderea tuturor si a nimanui in darea unui verdict. Astfel ca n-ar fi de mirare ca aparitia unor nume noi, de categorie grea, sa fie urmata de abureli politice si de discutii fara sfirsit, imposibile in perioada in care voturile celor de la CNSAS erau personalizate. Oricum, in perioada imediat urmatoare, ne vom da seama pe cine mizeaza serviciile si nu m-as mira sa aflam si pe cine incearca ele sa santajeze.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.