Turcia a pierdut pozitia de lider in topul destinatiilor turistice preferate de romani, dupa ce a dominat ani buni piata turistica autohtona.

In acest an, Grecia si Spania sint destinatiile de vara preferate de romanii care pleaca in c
Turcia a pierdut pozitia de lider in topul destinatiilor turistice preferate de romani, dupa ce a dominat ani buni piata turistica autohtona.

In acest an, Grecia si Spania sint destinatiile de vara preferate de romanii care pleaca in concediu. Turcia ramine insa o atractie pentru cei care nu vor doar soare si distractie, ci doresc sa alterneze reprizele de plaja cu vizitarea cetatilor antice sau a moscheilor care au in spate secole de istorie. Ca si in anii precedenti, preferatele romanilor sint Bodrum, Marmaris, Kusadasi, Antalya. Potentialul turistic al Turciei consta in plajele bine ingrijite, apa curata si ruinele vechilor cetati grecesti. Intre doua reprize de plaja se poate merge in vizita la Efes, Troia sau Milet. Preturile sint rezonabile, iar serviciile sint de buna calitate.

Bani pentru stele

Preturile pentru un sejur in regim all inclusive difera de la agentie la agentie si de la hotel la hotel. Orientativ, un sejur care include sapte nopti de cazare la un hotel de cinci stele din Antalya costa, in luna august, 660-700 de euro, pentru ca in septembrie sa scada pina la 600 de euro. Intr-un hotel de patru stele acelasi pachet turistic va fi platit cu 480-500 de euro in august si 400-420 de euro in septembrie, in vreme ce la trei stele se vor cere 450 de euro in virf de sezon si pina in 400 de euro in septembrie. Bodrum este o alta zona preferata de catre turistii romani. Aici un sejur similar cu cele de mai sus costa in august, intr-un hotel de trei stele, 480-500 de euro in virf de sezon si 400-440 de euro in septembrie, in vreme ce la unul de patru stele pretul urca pina la 550 de euro in virf de sezon si 440-470 dupa aceea. Mai scumpe sint hotelurile de cinci stele, unde un sejur in luna august ajunge la 650 de euro, pentru ca in septembrie sa se ieftineasca pina la 490-530 de euro. Kusadasi este statiunea in care merg cei mai multi romani. Intr-un hotel de trei stele, un sejur in august costa aproximativ 450 de euro, pentru ca in septembrie sa scada la 350-400 de euro. Pentru patru stele, pretul este in jur de 500 de euro in august si 400-440 de euro in septembrie, in vreme ce la cinci stele se vor achita pina in 700 de euro in august, iar in septembrie - sub 600 de euro. In aceste preturi este inclus transportul cu avionul, dar nu si taxa de aeroport care este in jur de 70 de euro.

Antichitatea atrage

Troia, Efes, Pergam sint doar citeva dintre cetatile care pot fi vizitate. Troia reprezinta un loc in care isi doreste sa mearga orice om care a citit Iliada lui Homer. Fara un ghid, ruinele nu spun mult. Explicatiile aduc insa lumina asupra locului condus de Priam. Efesul este o cetate care s-a pastrat foarte bine.

Vestigiile din perioada romana pot fi admirate in toata maretia lor. Nu trebuie ocolite amfiteatrul si biblioteca lui Census. Cei care sint mult mai curiosi asupra modului de viata pot sa vada latrinele, foarte bine conservate. Pergamul, Assos-ul, Miletul sau Prieme reprezinta alte locuri in care se poate merge. Nu trebuie ratate nici muzeele. Intrarile la aceste obiective costa de la 1,5 euro la 7 euro.

Casa Fecioarei Maria Pentru a atrage turistii, turcii valorifica si locuri care au insemnatate pentru vizitatorii de alta religie. In apropiere de Efes se afla casa in care se spune ca a trait in ultimii ani din viata Fecioara Maria. Casa a fost gasita dupa ce o calugarita germana, care nu a fost niciodata in Efes, a avut o viziune cu locul in care se afla aceasta. Interesant este ca la intrare este o tablie cu istoricul acelui loc in limba romana.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.