La afisarea rezultatelor pentru alegerile parlamentare, se credea ca guvernul se va forma din partidul lui Iuscenko, cel al Iuliei Timosenko si Partidul Socialist. Desi existasera conflicte serioase intre Iuscenko si Timosenko, se parea ca cei doi lideri ajunsesera la o intelegere, iar fosta prim-ministru va ocupa din nou aceasta functie.
Totusi, o lovitura de teatru a avut loc saptamana trecuta pe scena politica ucraineana, cand Partidul Socialist a schimbat tabara si s-a alaturat Partidului Regiunilor, condus de fostul lider Ianukovici, si Partidului Comunist.
Astfel, cele trei partide detin acum majoritatea locurilor din Parlament si ar putea forma o coalitie de guvernamant.
Insa presedintele Iuscenko refuza sa il numeasca pe Ianukovici in functia de premier, o astfel de mutare avand aproape efectul anularii Revolutiei portocalii. Ramane de vazut cat va mai dura pana cand Ucraina va fi in stare sa formeze un nou guvern care sa conduca negocierile tarii cu Uniunea Europeana.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro
-
Tratamente naturiste pentru bilă leneșă: ceaiuri, rețete medicinale, alimente...
Sursa: garbo.ro