Trilogia comunismului

Regizorul Alexandru Tocilescu (familiar numit Toca, inclusiv de cei care nu-l cunosc foarte bine, dar se trag de sireturi cu personalitatile, cam tot aceiasi care-i spun lui Ion Caramitru Pino) monteaza de doi ani doar spectacole a caror tema, explicita sau implicita, sunt viata si substanta comunismului. Asa au aparut "O zi din viata lui Nicolae Ceausescu", pe scena de la Mic, "Comedie rosie" la National si, acum, "Elizaveta Bam" la Bulandra. Primele doua aveau drept autori dramaturgi romani, mai mult (Constantin Turturica, in "Comedie...") sau mai putin (Dinulescu, autorul lui "Nicolae Ceausescu") talentati, "Elizaveta Bam" il are drept parinte pe avangardistul rus al anilor '30, Daniil Harms, acuzat de defetism si decedat intr-o inchisoare stalinista in 1942. (Memento: Alexandru Tocilescu a pus in scena, cu niste ani in urma, un alt dificil text de avangarda, "Poate Eleonora" de Gellu Naum, si are o intelegere rara pentru respectivul gen de scrieri, pe care le decorticheaza mult mai interesant decat productiile realist-comico-pseudoabsurdiste locale.)
Cum opera lui Harms a fost pusa sub obroc decenii intregi in Uniunea Sovietica, prima traducere in romaneste a unor texte ale sale dateaza din 1982 ("Un spectacol ratat", la Editura Junimea). O selectie mult mai larga a aparut in 2002 la Polirom, sub ingrijirea regretatului Emil Iordache. Pretextual teatrala "Elizaveta Bam" (25 de pagini in ultima editie, ceea ce n-ar parea posibil sa dea nastere unui spectacol de doua ore) e prezenta in ambele volume.
Textul n-are nimic de-a face cu ce se intelege in mod obisnuit printr-o piesa de teatru: nici personaje bine conturate (doar voci cu nume, care-si impart un continut scriptic poetic, intr-o linie anticipatoare a literaturii absurde), nici situatii dramatice, nici conflict puternic (sau in general), nici vreun soi de continut narativ comprehensiv. Conditia personajelor e kafkiana: pe Elizaveta Bam o cauta acasa la mama si la tata trimisii autoritatilor ca s-o aresteze pentru o crima pe care va fi sa o infaptuiasca, pentru o fapta care, deci, nu exista inca - asasinarea unuia dintre arestatori, Piotr Nikolaevici (iar pe alocuri textul capata si ceva din atmosfera sufocanta birocratico-social din, sa zicem, "Onoarea pierduta a Katarinei Blum" a lui Heinrich Boll).
Ce face insa Tocilescu din aceasta scriere de neinteles si de nemontat e magnific: o transforma intr-o "opera bufa", in care functiile narative si explicative sunt preluate de muzica lui Irinel Anghel, interpretata, "live", cu muzicienii pe scena, de ansamblul condus de aceasta ("Pro Contemporania"). Muzica era destula (si cu rol important) si in "O zi din viata lui Nicolae Ceausescu" - in "Elizaveta Bam", insa, cum s-ar zice, muzica face spectacolul. Se amesteca acolo acorduri celebre, de la "Sa-mi canti, cobzar" la Ravel si de la "Fur Elise" de Beethoven la coruri si muzica de brigada din deceniile de trista (sau inexistenta) amintire, pe un fundal scenic cu stema URSS si steaua Partidului Comunist, "vizitat" periodic de un micut tablou cu Vladimir Ilici Ulanov (Lenin), o gigantica mana cu aratatorul intins a indicatie pretioasa sau un la fel de gigantic ochi supraveghetor de Big Brother.
Intre momentul dramatic al navalirii fortelor autoritatii dictatoriale si la fel de dramaticul sfarsit al spectacolului si al Elizavetei Bam, executata prin impuscare de omniprezentul ochi albastru (inutil de adaugat ca Harms nu omoara pe nimeni in textul sau - Elizaveta iese "pastrand echilibrul incheieturilor si solemnitatea tendoanelor", in urma "victimei" Piotr Nikolaevici), viata in comun a personajelor da iluzia linistii si normalitatii, ba chiar a veseliei si exuberantei. Acea iluzie, a copilului lasat sa zburde pe pajiste pana la venirea calaului (care supervizeaza totul de la bun inceput), in care ne leganam noi, traitorii lagarului comunist, in plin domeniu al absurdului numit de noi "normalitate". Sa radem si sa ne distram, dar viata e pe moarte... Iar la final, vocile puternice ale actorilor (muzica si-a pierdut deja coerenta, acum ca ordinea existentei s-a pierdut si ea) lasa urme reci pe spinarea spectatorilor.
Probabil ca Mihai Constantin nu se simte foarte bine in pielea Taticului Elizavetei Bam, nu la fel de bine precum Crina Muresan in cea a fiicei sale (cel mai bun rol al ei intr-o lunga perioada, si o performanta inclusiv de rezistenta - in prima parte e tot timpul prezenta si activa pe scena), Vlad Ivanov ca un excelent si aproape duios Ivan Ivanovici, si nici macar precum Serban Cellea (Piotr Nikolaevici) sau Virginia Mirea (Mama, fosta sportiva de performanta a URSS, vorbind greu si cu accent). Dar e un actor atat de bun Mihai Constantin, ca nici macar nu mai conteaza. La fel cum nu conteaza ca nu toti interpretii au voci de staruri pe Broadway. Era teatrul romanesc in cautarea unui spectacol despre grozavia de a fi un om banal sub dictatura? Era el in cautarea unui muzical de clasa? Si-ntr-un caz, si-n celalalt, il are. La Bulandra. Se numeste "Elizaveta Bam", de Daniil Harms, Irinel Anghel si Alexandru Tocilescu.
Teatrul "L.S. Bulandra", Bucuresti (Sala Izvor) * "Elizaveta Bam" * Opera bufa de Irinel Anghel pe textul lui Daniil Harms * Regia: Alexandru Tocilescu * Scenografia: Dragos Buhagiar * Coregrafia: Andreea Duta * Cu: Crina Muresan, Mihai Constantin, Virginia Mirea, Vlad Ivanov, Serban Cellea, Irina Petrescu * Ansamblul Pro Contemporania: Irinel Anghel, Andrei Chivu, Constantin Ciorneichi, Sorin Romanescu, Virgil Oprina, Cristian Bulgaru, Andrei Marcovici

---

Despre autor: