Ion Grigore: "Nu fac expozitii pentru a vinde"

Galeria "Artelor" a Palatului CerculuI Militar sta sub semnul frumusetii care poate salva lumea. Al calatoriei unui cuplu de artisti, care au trecut pragul varstei de 60 de ani - Lucia si Ion Grigore - in universul cel mai apropiat sufletului lor; acela al regasirii sperantei de a visa.
Lucia Grigore prefera florile. Le savureaza mireasma, le cuprinde, dintr-o rasuflare, freamatul proaspat al culorilor, peste care asterne o naframa de vis pentru a le purta cu sine peste timp.
E cu neputinta sa pleci din fata tablourilor sale, realizate in culori de apa, fara sa doresti sa revii, iar si iar, in paradisul primaverilor sau toamnelor unde culoarea, delicatetea si rafinamentul sunt personaje.
Pentru ca insesi florile Luciei Grigore sunt personaje vrajite pornite in cautarea propriei identitati. "Buchet in vas galben", "Sarbatoare", "Primavara", "Gama calda" vorbesc despre esenta anotimpurilor in care se strecoara anii ce ne pecetluiesc trecerea prin lume; sunt insasi necuprinsul muzicii dupa care n-ar trebui sa mai existe nimic.
O intreb pe Lucia Grigore daca n-ar trebui sa expuna mai des. Este de parere ca prezenta mai rara pe simeze a operei unui artist ramane mai multa vreme impregnata in memoria vizuala a publicului. Oricum, picteaza si "din respect pentru darul pe care i l-a dat Dumnezeu".
"Daca ai talent si nu muncesti", mai spune, "inseamna ca ai fost daruit degeaba. Dar, oricat talent ai avea, fara multa munca si fara experienta nu poti atinge perfectiunea. Ion Grigore, "zugravul de biserici", cum i se spune, marturiseste ca "despre pictura sa ar vrea sa taca". Nu de alta, dar e mai bine sa lasi imaginea sa vorbeasca. "Noi, artistii, suntem pacatosi in privinta vorbei, pentru ca noi ne exprimam prin culoare sau prin desen, mai putin prin vorbe.
Daca stiam sa vorbesc, eram astazi in Parlament, daca stiam sa scriu, eram undeva, la Academie. Asa ca m-am facut pictor. Ceea ce am de spus se vede pe pereti".
Venit din Corni, Suceava, acolo unde pamantul si gospodarii se topesc intr-un tot unitar facut sa dainuie, pictorul de biserici si-a dramuit timpul intre catedra - a fost cadru didactic la catedra de Arta Murala - si pictura de sevalet. Asa se face ca a gasit timp pentru a ramane in constiinta semenilor, ocupandu-si locul binemeritat in istoria artelor contemporane.
"Pentru mine, si pentru sotia mea, o expozitie inseamna revenirea in atentia publicului si nicidecum intentia de a vinde cu orice chip. Dar daca se-ntampla sa fie cumparatori, e bine, daca nu, nu-i nici o nenorocire".
Vorbeste molcom, asezat, cantarindu-si frazele, fara intentia de a epata. "Am predat in invatamant 42 de ani, la catedra de Arta Murala, la Academia de Arta. Am fost asistent, apoi lector.
Acum am iesit la pensie. Sigur ca, in paralel, mi-am facut meseria", continua. Il asimilez calmului "Padurii " din panzele sale, sperantei "Mugurilor in ulcior", naturilor statice cu stergar, nucului din fata unei case de pe meleagurile sale, florilor albe si peisajelor din Siret.
"Universul meu e constituit de cand am pornit la drum: daca s-a schimbat ceva, acela nu poate fi universul preocuparilor, ci poate felul de a vedea pictura - ca viziune, ca exprimare plastica", se confezeaza , adaugand: "I-am respectat mult pe profesorii mei pentru ca am avut ce invata de la ei.
In afara de asta, pornirea mea (care se revendica din pictura veche bizantina) a insemnat foarte mult, ca de altfel si traditia picturii romanesti, vorbesc de arta moderna, de la Grigorescu, Andreescu, Luchian, Tonitza la Stefan Dimitrescu, Ghiata pana la Baba, Ciucurencu - pentru toti am avut respect si dragoste. Pictura medievala romaneasca - bisericile din nordul Moldovei, din Transilvania si, mai ales, cele din Oltenia, si-a pus amprenta asupra discursului sau plastic.
Este "destul de surd la crtiticile altora". "Imi sunt suficiente problemele pe care mi le pun singur. Dar depinde de om, de echilibrul lui, si, mai ales, de incapatanarea lui. Daca vrei sa faci ceva, vine in timp, iar la noi toate se constituie intr-un timp indelungat", spune maestrul. Acelasi care candva marturisea ca: "In problema de a-ti gasi personalitatea in arta nu trebuie sa urmaresti cu orice pret ideea de a fi. Trebuie sa te exprimi sincer si cu drag. Chiar daca esti talentat, cautarile nu dau rod fara o cultura solida, in primul rand plastica, dar nici fara multa munca".
Acesta este "zugravul de biserici" care si-a asumat, cu profundul respect al valorilor artei romanesti, timpul propriei deveniri. Impreuna cu doamna sa care stie sa faca din parfumul florilor solfegii cromatice nemuritoare.

---

Despre autor: