Trei presedintii romanesti - trei ocazii irosite (2)

Restabilirea comunicatiei regulate de feriboturi si nave de pasageri intre porturile Marii Negre; formarea treptata a unui cerc electroenergetic la Marea Neagra; dezvoltarea coordonata a magistralelor de mare viteza in jurul Marii Negre; lansarea unor proiecte comune in domenii precum transportul si comunicatiile, turismul, gestiunea situatiilor extreme, protectia mediului, lupta impotriva terorismului si a crimei organizate, prevenirea proliferarii bolilor infectioase cu periculozitate ridicata (vezi gripa aviara). Acestea nu sunt prioritatile fostei presedintii romane a Organizatiei pentru Cooperarea Economica la Marea Neagra (OCEMN), ci agenda anuntata de presedintia rusa care de curand a preluat stafeta de la romani. Greu de imaginat ce ar fi putut dori Romania mai bine si face mai mult. Ea, insa, nu a dorit nimic si nici nu a incercat sa faca ceva. De ce?
Inactiunea si lipsa de creativitate a Romaniei in exercitarea presedintiei OCEMN surprind cu atat mai mult, cu cat contrasteaza cu retorica avantata a presedintelui Basescu, subliniind pana la obsesie importanta strategica a spatiului danubiano-pontic. Valorificarea acestei pozitii strategice a fost un obiectiv politic corect al Bucurestiului enuntat inca de la inceputul anilor 90 si urmarit, cand mai consistent, cand mai superficial, de diplomatia romana. Dupa 2004 noutatea pare a consta in stridenta discursului mai mult decat in inspiratia agendei, mobilizarea resurselor sau consecventa actiunii. Sa conchidem, oare, ca absenta proiectelor concrete ale Presedintiei romane s-ar explica prin caracterul demagogic al politicii externe romanesti? O atare concluzie ar fi doar partial justa.
Prezenta romaneasca in fruntea OCEMN era sortita esecului fiind sabotata de insesi prioritatile de politica externa ale "doctrinei Basescu" " doctrina "axei licuricilor strategici". Potrivit acesteia, Romania nu urmareste transformarea Marii Negre dintr-un "lac rusesc" intr-un "lac romanesc" - ceea ce ar fi admirabil, desi utopic - si nici intr-un "lac al tuturor riveranilor" - ceea ce ar fi mai realist - ci intr-un "lac american". Identificam aici consecinta pozitiei subalterne a Romaniei pe Axa Washington-Bucuresti.
La inceputul acestui secol frontul securitatii euro-atlantice s-a mutat din Europa de Est si de Sud-Est pe un aliniament unind Asia Centrala cu Golful Persic. Liniile de comunicatie cu fortele avansate pe acel front trec prin Marea Neagra si Caucazul de Sud, zone alcatuind un spatiu strategic comun cu Orientul Apropiat. Obtinerea si mentinerea controlului exclusiv asupra amintitelor linii de comunicatie au devenit, deci, utile (nu si indispensabile) pentru SUA ca superputere globala. Aceasta presupune dislocarea Rusiei si negarea ambitiilor Turciei (justificate si incurajate si de rolul de paznic al stramtorilor acordat ei prin Tratatul de la Montreaux). De aceea, in loc sa urmareasca valorificarea maxima a resurselor OCEMN, actuala politica externa romaneasca incearca sa creeze o structura diferita subsumata proiectului "Regiunii extinse a Marii Negre" - proiect incoerent menit doar sa legitimeze prezenta si interventia SUA in zona.
O atare pseudoglobalizare fortata a Marii Negre, operata in detrimentul cooperarii regionale, nu a facut decat sa impinga Romania (lasata sa incerce singura marea cu degetul) in opozitie cu o antanta cordiala reactiva, formata, firesc, din Rusia, Turcia si UE (in special Germania). Cea din urma, desi aliat al SUA si, deocamdata, lipsita de o politica pontica precisa, are interesul de a menaja perspectiva unui parteneriat strategic cu Moscova si totodata de a evita o modificare a status-quo-ului in Marea Neagra, adica la frontiera sa estica, operata fara participarea sa.
Poate pentru a mai reduce rezervele europene sau pentru a mai bate un cui in cosciugul OCEMN, in loc sa se ocupe de presedintia acestei organizatii, Romania a luat initiativa bizara si nerealista a crearii unei euroregiuni a Marii Negre sub egida Consiliului Europei. Ca si proiectul "Marii Negre extinse", ideea euroregiunii pontice nu tine seama de marea varietate in identitatea si agenda politica a tarilor din zona, de lipsa contiguitatii teritoriale efective impiedicand relatiile interumane directe, de inflatia initiativelor sub-regionale si de statutul international diferit al riveranilor (membri NATO si UE, candidati UE, membri CSI, aspiranti la calitatea de membru al NATO, subiecti ai politicii de vecinatate a UE etc.)
Lipsa de realism, erorile de planificare, neglijarea intereselor celorlalti actori din zona, tactica promovarii unor agende paralele spre a face loc unor interese terte par a fi inspirat si lansarea Forumului Marii Negre - o alta fantezie romaneasca asociind ambiguitatea cu inutilitatea, inconsistenta cu ipocrizia, grandilocventa cu diletantismul. Ce putea aduce acest Forum - initiat, la concurenta cu OCEMN, ca Summit si esuat intr-un seminar-spectacol - nedorit de principalii actori ai regiunii, lipsit de tinta si cu o agenda deschisa oricarei improvizatii? Este o alta intrebare la care ministrul de Externe Ungureanu nu are un raspuns convingator.

---

Despre autor: