Peste 200 de poeti romani, de la Dosoftei pana la "douamiistul" Cosmin Perta, convoaca la "Apelul de seara" prietenul si colaboratorul nostru Lucian Perta in, dupa stiinta mea, cea mai ampla intreprindere parodica din literatura noastra. Practic, cu
Peste 200 de poeti romani, de la Dosoftei pana la "douamiistul" Cosmin Perta, convoaca la "Apelul de seara" prietenul si colaboratorul nostru Lucian Perta in, dupa stiinta mea, cea mai ampla intreprindere parodica din literatura noastra. Practic, cu patru sau cinci exceptii, sub lupa tandru-ironica a autorului sunt asezate toate valorile definitorii ale liricii autohtone. Dar nu (numai) in amploarea cuprinderii sta atractia acestui volum (aparut la tot mai vioaia editura "Grinta" din Cluj), ci (mai ales) in modalitatea parodierii. Lucian Perta nu se multumeste doar sa ia un poem si sa-l parafrazeze ludic, in genul "modelul si oglinda", precum Toparceanu cu "Vara la tara"; de cele mai multe ori, el vizeaza toata opera poetului in cauza (sau, in orice caz, volumele lui esentiale), astfel incat "modelul" sau se face ecoul nu al unei singure poezii, ci al "sound"-ului specific si recognoscibil din intreg universul liric investigat. Parodiile lui Lucian Perta devin astfel, in chip surprinzator si benefic, si niste mici exegeze sui-generis asupra temelor si structurilor proprii fiecarui poet. Dau un singur exemplu: iata "originalul" poemului lui Mircea Dinescu, "Privighetoarea secolului XX": "De fiecare veac coboara un cal sa rontaie statui/ zadarnic incercati sa-mi puneti pe limba lipitori abstracte/ orgoliul meu e sa-mi plimb rana intr-un vagon de clasa-intai/ norii ghimpati sa-i trec in sila ca ingerul lipsit de acte,/ apoi sa car pamant cu gura peste orasele in zori/ in piei de iepure ghitara sa mi-o imbrac sa vina cainii/ s-aud cum rup din ea si pieptul sa-mi cada intre ceretori/ ca o moneda azvarlita de sus din turnurile painii./ Hai secerati genunchii ierbii sa nasca numai vineti fulgi/ un dans de gropi se-ncinge-n ceruri de parca m-ar chema la nunta,/ fortati un trandafir sa are taiati-i degetele lungi/ si-mbalsamati privighetoarea caci vai privighetoarea canta". Si iata "oglinda" lui Lucian Perta: "De fiecare veac atarna cate-un poet-statuie,/ asa e democratia naturii si pe pamant si-n cer/ orgoliul meu e-acesta, oricum un alt poet mai bun nu e,/eu elegii tot scris-am, de cand eram tanar si pionier/ la dispozitia dumneavoastra as fi din noapte in zori,/ cu pixul si chitara as face subtile invocatii,/ din pieptu-mi de statuie as creste zilnic preacurate flori,/ ca niste poduri intre mine si voi ceilalti, confratii./ Hai pregatiti-mi bronzul cat moartea ma asteapta inca,/ citeste ea acum ziarul, dar il termina si ma cheama,/ de nu aveti bronz destul, ciopliti-ma din stanca,/ si de apar note ca am baut cu Marx, nu le bagati in seama". Orice cititor familiarizat cu poezia lui Dinescu va recunoaste nu numai sintagme din intreg demersul sau poetic de pana acum, dar si tonalitatea amar-sarcastica a acestuia.
Un volum care n-ar trebui sa lipseasca din biblioteca nici unui iubitor de poezie; cel putin nu dintr-aceea a poetilor, inca in viata, prinsi in el...
Despre autor:
