Timpul e ceva care cu greu se poate imblanzi

Mihaela Schiopu este un artist care imagineaza lumea intr-un torent de forme si culori sau in bine gandite si echilibrate puneri in pagina ale unor texte si desene. Deseori, alcatuieste obiecte, instalatii, afise, experimenteaza noi procedee de lucru, combina esente, desface si reface, plasmuind, cu neastampar si pasiune, universuri emblematice in dramatismul sau in lirismul lor. Mihaela Schiopu are vocatia sinceritatii, are starea de lucru in permanenta cu sine si, mai presus de asta, nu seamana cu nimeni. Risipitoare cu harul ei, raspandind in jur o lumina daruitoare de prietenie, legata de scriitori prin anluminare de carti, pentru ea exista cateva cuvinte tabu, in mestesugul ei (ne)pamantesc: prietenie, iubire si dar.
Mihaela Schiopu, in sfarsit, avem ragazul pentru un dialog! Te-am surprins lucrand la niste imagini cu scriitori. Despre ce-i vorba?
Este vorba de partea a doua a expozitiei de fotografie a artistului fotograf Ion Cucu, inceputa anul trecut si continuata acum, expozitie care se intituleaza "Calatoria".
Ion Cucu, este "o lume" de portrete si instantanee de scriitori romani.
A fost o mare bucurie sa-l cunosc pe Ion Cucu; este un foarte mare artist, un om delicat, un minunat prieten, un artist cu nostalgii, un martor extraordinar al unei lumi in mare parte aflata "Dincolo". In expozitia lui, te poti intalni cu celebri "disparuti" ai literaturii romane, in instantanee de o mare emotie, cat si cu scriitori in viata, tineri sau mai varstnici, surprinsi de un ochi cu adevarat magic. Albumul-catalog, de 80 de pagini, precede un viitor album la care vom lucra impreuna si care va necesita o selectie greu de facut din "oceanul" celor 10 000 de fotografii pe care le-a realizat in cateva decenii. Am lucrat cu o speciala placere, a fost si o calatorie a mea intr-o lume care m-a fascinat intotdeauna.
Esti un artist proteic, mereu in cautare de nou, de lucru facut "altfel" decat in mod obisnuit, ai o mare putere de munca. Ce pregatesti pentru "sufletul tau"?
Am in pregatire doua expozitii: una in luna august la Jimbolia..
Precis legata de Petre Stoica!
Asa este! A doua, in toamna in Bucuresti, la una din salile UAP.
Vei expune numai picturi?
Picturi si desene. Pentru Jimbolia am gandit expozitia ca un dialog cu poezia lui Petre Stoica, dialog care va fi materializat si in carti-obiect. Visez sa fac anul viitor spre sfarsit, o expozitie de acelasi tip, legata de poezia lui Mircea Ivanescu, ca un fel de intoarcere la prima expozitie pe care am facut-o atunci cand eram studenta la Arhitectura. Am o mare parere de rau ca nu l-am cunoscut pana acum, eu revenind foarte des la fragmente din poezia lui, de care ma simt foarte apropiata si pe care o inteleg mereu altfel.
Si expozitia din toamna?
Este o expozitie la care ma gandesc de cativa ani, o expozitie despre prietenii mei. Mi-am imaginat o zi, in care as putea sa invit pe toti intr-un spatiu al povestii mele despre fiecare.
Ai absolvit sectia de grafica a Universitatii de Arta, la clasa lui Mihai Manescu. Veneai direct din Arhitectura, cu alte "obiceiuri" artistice. Si totusi, ceea ce faci acum este o imbinare fericita a celor invatate in ambele institutii de invatamant.
E si bine, e si rau, te poti indoi de prea multe, te poti bucura de prea multe, te poti teme de prea multe.Timpul e ceva care cu greu se poate imblanzi. Mai degraba, nu stii cam cat te poti plimba in barca lui. Omeneste vorbind, cred c-am avut parte de privelisti, dar mai ales de oameni extraordinari. Ramane de vazut ce se alege.
Faci cu mare succes grafica de carte, afis, faci grafica revistei "Romania literara", faci ilustratie de carte, pictezi, ai facut si faci "instalatii", carti obiect, ceramica, intr-un cuvant esti un artist complex, care si-a gasit in toate zonele drumul deschis, convenabil si expresiv pentru arta sa. Ce nu ai facut inca?
Mi-as dori sa construiesc cu mana mea o biserica mica din chirpici, care sa aiba Hramul Sfantului Nicolae si sa fie dedicata tatalui meu si un mic Muzeu al Prieteniei, despre Irina Nicolau, care, dupa cum bine stii a fost unul din cei mai apropiati colaboratori ai lui Horia Bernea la Muzeul Taranului Roman si pe care eu am iubit-o enorm. A ramas un plan al meu si al ei, sa inventam o biblioteca cu carti facute de mana. Sper sa fac macar cateva.
Ce nu am facut inca? Nu am facut o multime de lucruri, nu sunt multumita de mai nimic, iar povestea despre "drum" si cat ar fi el de convenabil, presupune multe intrebari si destul de putine raspunsuri.
Esti un artist ale carui expozitii seduc privitorul, il emotioneaza, il implica, il imprietenesc cu arta ta.
O expozitie importanta pentru mine a fost cea pe care am dedicat-o Irinei Nicolau, acum trei ani la "Simeza". A fost o modalitate de-a vorbi despre ea, de-a o chema sa mai stea putin pe aici, de a spune lucruri evitand cuvintele. Expozitia "Despre prieteni", as vrea sa fie o expozitie-portret, a felului in care eu consider ca sunt martorul fiecaruia dintre ei si a zilelor noastre care se scurg impreuna. Incerc sa disting cate un semn al lor, un gest comprimat care sa-i reprezinte, o nuanta specifica relatiilor care ne-au pastrat unul langa celalalt. Nu consider asta ca fiind o confruntare cu privitorul, as vrea doar ca lucrarile mele sa provoace emotie si, de dorit ar fi ca ea sa fie mereu alta. Din punctul meu de vedere astept sa inteleg mai mult si sa ma apropii de o anumita economie a limbajului.
Tocmai vroiam sa vorbesti despre limbajul tau plastic, limbaj care mie personal mi se pare extrem de deschis, si cu o mare putere de sugestie.
Vorbind despre "limbaj", sunt doua lucruri la care ma gandesc: unul, sunt versurile lui Nichita Stanescu: "A mirosi o floare este un fapt de mare rusine", iar celalalt este povestea mandarinului care deseneaza o viata cocori pentru un imparat si, cand acesta ajunge sa-i vada, i se infatiseaza doar o linie. Imparatul, dupa ani de asteptare se infurie, vazand doar un semn, insa intra in coliba mandarinului; ea e plina de suluri nesfarsite de desene si, dupa ce le cerceteaza pe toate, ajunge si el la concluzia ca acea linie este cu adevarat cocorul. Exista variante ale povestii cu pricina, in care, inainte de-a explora coliba, imparatul a pus sa fie snopit in bataie mandarinul. Cred ca iti poti petrece o viata cautand acea linie! Am adaugat versurile lui Nichita, pentru ca este o taina felul in care te apropii de lumea realului, o taina care te poate coplesi, care te poate anula. E un cadou de la Dumnezeu sa intelegi si sa gasesti felul in care rostesti un lucru, iar asta te poate lovi o viata, fara ca macar sa ai habar. Limbajul meu e unul al unei firi destul de zbuciumate.
Nu exista din fericire in cazul tau, imparatul care sa te "snopeasca" din bataie si, cu atat mai putin motivul pentru care te-ar bate, asa ca ai tai "cocori" zburda fericiti cand colorati, cand innegurati pe "tonele"de hartie si pe panzele pe care lucrezi.
Cred ca fiecare are imparatul lui interior, caruia-i face fata mai mult sau mai putin. Profesorul meu de gravura, Nistor Coita, ne-a prevenit despre spaimele artistilor, despre groaza in fata unei panze care poate fi mai frumoasa goala, decat atunci cand o umpli, despre curajul pe care trebuie sa-l ai fata in fata cu tine si, in acelasi timp imi amintesc mereu de prietena mea, graficiana Lidia Mihaescu, spunandu-mi cu o mare modestie cum ca se considera norocoasa pentru ca toata viata a facut cu placere doar ceea ce i-a placut, chiar daca ea insasi a asteptat de la sine cu mult mai mult. Cred ca e un secret sa te impaci cu tine si sa-i multumesti lui Dumnezeu pentru simplul fapt ca ai invatat sa privesti. Insa asta, presupune multa intelepciune pe care sper s-o capat.
Si generozitate, de care tu dai dovada din plin, tot timpul. Arta pe care o faci e un fel de Eden pe care-l oferi cu generozitate. Dar, as vrea sa stiu ce artisti ti-au influentat vazul, destinul?.
Imi plac enorm Goya, Bonnard, Bacon, Dubuffet, Motherwell, Saura, Basquiat, Viola...
Stii, sunt cuvinte de care oricat te-ai feri, tot la ele ajungi. Atunci modific: nu destin, ci caracterul artei tale.
As putea sa-l adaug pe Horia Bernea. L-am cunoscut atunci cand am colaborat la Muzeul Taranului Roman. Am avut o mare sfiala fata de el si am visat sa ma duc cu o mapa de lucrari si sa vorbim, dar a fost prea tarziu! Ma uit cu atentie la felul in care face tot: de la sigla Muzeului, pana la picturile lui cu interioare de biserici. Am ajuns sa identific notiunea de patrie cu "Dealurile" lui, la care nu incetez sa ma uit cu fascinatie. Imi pare ingrozitor de rau ca nu exista un loc in care sa-i pot vedea toate lucrarile.
Da, ar fi minunat sa-i vedem toate "perioadele" intr-o retrospectiva de amploare.
Ar trebui inventat un Muzeu-Horia Bernea. Mai sunt multi artisti romani din extraordinara lui generatie pe care nu avem unde sa-i vedem.
Ar trebui "inventat" intai un Muzeu de Arta contemporana, la nivel european, competitiv. Acolo ar putea fi vizibili artisti de prima marime, expusi cu inteligenta si rigoare.
Ultima oara cand i-am vazut pe multi dintre ei, a fost la expozitia "depozit" de la MNAC, ocazie cu care m-am intrebat de ce nu exista un loc in care sa li se dedice spatii definitive de expunere.
Mihaela Schiopu, uite, spatiul s-a umplut si as mai fi vrut sa te intreb multe. Spune-mi, in incheiere, in ce loc al lumii ti-ai lua sevaletul in spinare, ca sa pictezi?
Intr-un falanster imaginar, in care toti cei pe care-i iubesc ar avea fiecare o camera a lor si am avea si una in comun. Ei ar citi, ar scrie, iar eu m-as bucura ca ei exista.
Au mai incercat istoria cu "Falansterul" si altii, dar nu le-a prea iesit. Mai bine ramai aici cu noi, sa ne fericesti cu imaginile tale!

---

Despre autor: