Anumiti reprezentanti ai PSD sunt deranjati de ordinea pusa in gestionarea plajelor, a declarat Sulfina Barbu, ministrul Mediului, ieri, intr-o conferinta de presa, referindu-se la scandalul plajelor din ultima perioada. Ea a precizat ca cea mai mare
Anumiti reprezentanti ai PSD sunt deranjati de ordinea pusa in gestionarea plajelor, a declarat Sulfina Barbu, ministrul Mediului, ieri, intr-o conferinta de presa, referindu-se la scandalul plajelor din ultima perioada. Ea a precizat ca cea mai mare problema a fost generata de reducerea numarului de beachbar-uri. Astfel, in Mamaia, din cele aproximativ 170 de baruri pe plaja vor ramane numai maxim 30, asa cum prevede planul de urbanism zonal, dar si standardele in domeniu. "Exista utilaje pentru intretinerea plajelor, proiecte pentru amplasarea WC-urilor, a dusurilor, dar autoritatile locale refuza sa dea autorizatie", a spus Sulfina Barbu. Ea a dat exemplu de gestionare a plajei cea din Costinesti, unde Ministerul Mediului si Gospodarii Apelor (MMGA) a investit 200 miliarde de lei pentru amenajarea plajei, si va continua sa investeasca, a accentuat ministrul. Sulfina Barbu a declarat ca va merge personal pe litoral pentru a inspecta plajele, astfel incat sa constate personal modul in care sunt respectate prevederile contractuale, prin care au fost inchiriate plajele. "Daca plajele nu sunt curate, contractele de inchiriere vor fi reziliate", a spus ministrul, care a precizat ca structurile Administratiei Nationale Apele Romane asigura curatarea plajelor de alge. Cat priveste modificarea legislatiei referitoare la gestionarea plajelor, Sulfina Barbu nu agreeaza schimbarile legislative de la o zi la alta. "Actul normativ referitor la inchirierea plajelor a fost in dezbaterea publicului, astfel ca nu se impune amendarea lui", a completat Sulfina Barbu. Factori implicati in acest domeniu au declarat ca intentionau sa solicite MMGA modificarea legislatiei, astfel incat aceasta sa fie mai permisiva cu beneficiarii.
Intre MMGA si Primaria Constanta este un mai vechi dezacord. Ministerul s-a opus construirii unui port pentru ambarcatiuni nautice in Mamaia, precum si la realizarea unei sosele pe malul marii.
Termen limita
Din momentul semnarii contractelor de concesionare a plajelor firmele castigatoare au avut, din partea DADL, 30 de zile in care sa-si achizitioneze utilajele necesare curatarii si intretinerii plajelor. Astfel, incepand de ieri pentru unele firme s-a epuizat acest termen, iar cel tarziu in data de 20 iunie toate firmele ar trebui sa aiba toate utilajele necesare (contractele au fost semnate la date diferite). In ceea ce priveste statiunea Mamaia, nivelul investitiilor care se vor face pe cele opt sectoare de plaja se va ridica, potrivit ofertei cu care agentii economici au castigat licitatie, la aproape 14 milioane de RON. Potrivit purtatorului de cuvant al DADL, Catalin Anton, cu acesti bani se vor achizitiona utilaje de curatenie si igienizare a plajei, dotari igienico-sanitare, cabine de schimb, recipiente colectare deseuri, dotari pentru agrement nautic, umbrele demontabile, skijet-uri, hidrobiciclete, canoe, ambarcatiuni cu vele sau cu motor, sezloguri sau beach-baruri. "Cel mai scurt termen, prevazut prin contract este cel privind achizitionarea utilajelor de plaja", a precizat Catalin Anton.
Obligatiile operatorilor
In conditiile in care un agent economic care a inchiriat plaja nu isi respecta obligatiile contractuale poate fi sanctionat si se poate ajunge pana la rezilierea contractelor. Amenzile ce pot fi aplicate sunt intre 10.000 si 20.000 de RON. Operatorii sunt obligati sa desfasoare activitati turistice pe plaja numai daca au autorizatie in acest sens; sa-si respecte obligatiile privind accesul liber pe plaja si libera circulatie a persoanelor; sa intretina si sa igienizeze plaja; sa asigure conditii sanitare si de protectie a mediului in zonele de imbaiere si pe plaja; sa amenajeze plaja cu destinatie turistica la inceputul sezonului turistic estival. De asemenea se mai amendeaza amplasarea pe plaja a altor constructii decat cele admise; permiterea camparii pe plaja cu destinatie turistica; circulatia si stationarea autovehiculelor pe plaja; permiterea realizarii de comert ambulant; permiterea accesului cu animale pe plaja; nerespectarea obligatiei privind indepartarea de pe plaja si din zona submersa de imbaiere a obiectelor periculoase; neafisarea infractiunilor la utilizare a plajei si a zonei de imbaiere. De asemenea, pentru cazul in care turistii vor fi nemultumiti de ceea ce se intampla pe plaja, DADL va pune la dispozitie un numar verde ce va fi facut public in curand.
Promisiune grea
Presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism, Ovidiu Marian, a promis la sfarsitul saptamanii trecute, la o intalnire cu proprietarii hotelurilor de pe litoral, ca va interveni pe langa Ministerul Mediului pentru a fi reanalizate contractele de inchiriere a plajelor. Multi proprietari ai unitatilor de cazare de pe litoral s-au aratat nemultumiti ca nu mai au in administrare plajele si ca acest lucru ar crea un disconfort turistilor. In plus, plajele nu ofera in acest moment nici un fel de conditii turistilor. Proprietarii s-au mai aratat nemultumiti de felul in care s-a intocmit caietul de sarcini pentru concesionarea plajelor si au aratat ca au fost clar dezavantajati. Mai mult, unii acuza ca au fost descalificati pe motiv ca nu au avut un profit foarte mare, dar ca ei de fapt realizasera investitii in unitatea de cazare.
Totusi, Ovidiu Marian a subliniat ca hotelierii ar fi putut foarte usor sa castige toata plaja daca s-ar fi asociat si ar fi participat impreuna la licitatie.
In ceea ce priveste nemultumirea hotelierilor privind imposibilitatea de a asigura sezlonguri turistilor, purtatorul de cuvant al DADL ne-a spus ca aceasta n-ar trebui sa reprezinte o problema. Astfel, un anumit hotel poate contracta cu operatorul de plaja un anumit numar de paturi pe care apoi sa le ofere turistilor care vor fi cazati in respectivul hotel.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.