Spiritul insetat de culori si de forme

Rememorarile de la Galeria Dialog, incepute in 2005, sub inspirata initiativa a Ruxandrei Garofeanu, au continuat in lunile aprilie-mai cu Lucia Cosmescu, artista disparuta in 1969, nemeritat de devreme.
Din pacate, efortul de a cuprinde intr-un spatiu expozitional cat mai mult si mai convingator din creatia unui autor nu este rasplatit, cel putin in ultimii ani, cu numerosii vizitatori pe care trebuie sa-i aiba un asemenea eveniment. Astfel, vernisajul, manifestare semimondena, devine din pacate, un singur si efemer contact vizual cu lucrarile expuse. Dincolo de aceasta amara constatare, se cuvine sa semnalam readucerea in atentia iubitorilor de arte vizuale a inca unui nume feminin de valoare al artei romanesti.
Din studentie (s-a nascut in 1916), talentul Luciei Cosmescu s-a evidentiat, cizelandu-se sub indrumarea unui mare artist: Francisc Sirato. Incepand cu anul 1946, a expus mult, atat in tara, la Saloanele oficiale, cat si in strainatate, in expozitii itinerante. In 1976, la "Ateneul Roman", si apoi in 1993, la "Muzeul Colectiilor de arta", i-au fost organizate primele doua retrospective.
Lucrarile din Galeria Dialog: grafica, gravura, acuarele, tehnici mixte, uleiuri, aflate in muzeele din tara sau in colectii particulare, arata inca o data, fara nici o umbra de indoiala, ca, cel putin in privinta libertatii de expresie, femeile din artele vizuale romanesti au avut, de la inceputul secolului al XIX-lea, o dezinvoltura convertita intr-o mare putere de sugestie. As spune chiar ca in artele vizuale romanesti se vede limpede o fuga permenenta (vorbesc de artistele de varf) de clisee, un refuz al banalului. Lista de nume e lunga si atesta acest lucru. Cromatica si gestul plastic exteriorizeaza, totusi, o inconfundabila feminitate, nu siropoasa, ci lucida si tandra.
Compozitii, portrete, peisaje, flori, autoportrete, nuduri, forme si exteriorizari cromatice ale spiritului, bucurii ale observatiei, o aducere in fata privitorului a vietii fruste, cu muzicalitatea si ritmurile ei spontane. Lucia Cosmescu nu a fost o avangardista, a fost, in schimb, un observator voluptuos al realitatii, explorate cu stiinta epurarii detaliului nesemnificativ. A stiut sa distileze luminozitatea prin filtrul privirii ei, a stiut sa descrie umbrele in chip neostentativ. Acuarela, pentru care avea pasiune si mana excelenta, mi se pare si cea mai pregnanta parte a creatiei ei, zona pe care a stapanit-o foarte bine. Nu a ocolit nici subiectele venite din folclorul romanesc, alcatuind imagini compozitionale nu mimetic, ci, dimpotriva, adaugand o monumentalitate solemna si hieratica.
Tarnovo o fascineaza si, astfel, cu entuziasm cromatic, inghesuie pe suprafata hartiei acoperisuri rosii, ferestre albastre si pomi, intr-o respirare vibrata. La fel, intinderea marii, barcile in asteptare sau in alunecarea lor pe apa, pline de oameni. Autoportretele comunica echilibrul interior, intr-un dialog cromatic cand viu, cand subtil. Porti, bulevarde, concerte de muzica clasica, sate si ogoare, strazi, anotimpuri, copii, tot ce vede si o impresioneaza transpune pe carton, pe hartie, pe panza, cu frison si cu nestavilita bucurie.
O oarecare influenta a Luciei Dem. Balacescu se vede, mai ales in peisaj, dar asta nu scade cu nimic valoarea acestei opere, care ar fi continuat, probabil, in chip fericit si profitabil pentru arta romaneasca, daca nu ar fi fost intrerupta atat de devreme.
O bila alba se cuvine sa fie oferita Galeriei Dialog si pentru retrospectiva Luciei Cosmescu.

---

Despre autor: