Cele sapte persoane, acuzate de implicare in activitati de crima
Cele sapte persoane, acuzate de implicare in activitati de crima organizata, vor ramane in continuare in arest pentru cel putin 60 de zile, a decis, ieri, Tribunalul Sibiu, transmite corespondentul Mediafax.
Cei sapte inculpati au fost adusi, ieri, de la Penitenciarul Aiud si au aparut in fata completului de judecata care, dupa doua ore de deliberari, a decis ca toti vor ramane in continuare in arest. "La termenul de astazi (miercuri - n.r.) s-a respins cererea de revocare a mandatului de arestare preventiva formulata de doi dintre inculpati. De asemenea, a fost respinsa cererea privind inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea formulata de trei dintre inculpati si s-a dispus mentinerea masurii arestarii preventive pentru cei sapte inculpati aflati in stare de arest", a declarat judecatorul Carmen Giorgica, purtator de cuvant al Tribunalului Sibiu. In sala de judecata cei sapte inculpati au declarat ca nu vor contesta aceasta decizie a judecatorilor sibieni pentru ca vor ca procesul sa se termine cat mai repede.
Cei sapte inculpati vor aparea din nou in fata instantei de la Sibiu in 10 mai, cand judecatoarea Andreea Stanese va trebui sa treaca la audierea victimelor, a martorilor si a inculpatilor. Grupul condus de Ioan Clamparu a strans, din activitati de crima organizata, sume totalizand milioane de dolari, bani folositi si pentru a determina stoparea amplei anchete declansate impotriva grupurilor de crima organizata, se arata in rechizitoriul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata (DIICOT) din cadrul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Zece membri ai filierei conduse de Clamparu au fost prinsi si arestati in Romania, Spania, Italia si Cehia, iar alti patru erau deja arestati in alte dosare. Cel de-al 15-lea - liderul retelei, Ioan Clamparu - a fost dat in urmarire internationala, fiind plecat din Romania din martie 2003. Intre timp, a inceput judecarea a sapte dintre ei, aflati in stare de arest preventiv. (Mediafax)
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro