Copilaria si mastile fictionale ale lui Marie Nimier

Ca si naratoarea din "Noua pornografie", cea care scrie, la persoana I, un nou roman, intitulat "Regina tacerii" (Editura Paralela 45, 2006), se numeste Marie Nimier. De aceasta data, conventia fictionala este mai directa si mai putin complicata.
Daca in "Noua pornografie" Marie imprumuta masca unei tinere care, pentru bani, se straduia sa scrie, la comanda unui editor carismatic, un roman pornografic, in "Regina tacerii" ea nu mai are nevoie nici de precautii, nici de travesti-uri. Pur si simplu, ea este Marie Nimier, fiica scriitorului Roger Nimier, la randul ei romanciera de succes, care incearca sa raspunda la intrebarea: cum ar fi fost daca tatal ei n-ar fi murit intr-un accident de automobil intr-o vineri seara, pe cand avea doar 36 de ani?
Marie Nimier face parte, alaturi de Amelie Nothomb, Catherine Millet sau Marie Darrieussecq, din valul de tinere prozatoare franceze care pariaza pe autofictiune (gen situat intre autobiografie si fictiune), folosesc intens arsenalul experientelor erotice fara perdea si sunt bine conectate la vadul comercial. Miza acestui joc este verosimilitatea, sub al carui paravan este recuperat, intr-un registru ironic, un gen prafuit: jurnalul intim.
Paradoxal, trecand prin bucla autofictiunii, Marie Nimier se intoarce, in "Regina tacerii", la jurnal, intr-o forma fara farduri si fara efecte narative complicate. Din amintiri subiective, ale ei sau ale altora, din scrisori si note de ziar, din discutii cu membri ai familiei, prieteni sau cu necunoscuti, scriitoarea incearca sa reconstituie imaginea tatalui sau, Roger Nimier, dincolo de imaginea comuna, de romancier precoce, original si teribilist, care persista in lumea literara franceza. Tatal lui Marie a fost considerat unul dintre liderii generatiei sale (printre romanele lui se numara "Spadele", "Husarul albastru" sau "Copiii tristi"), fiind fondatorul gruparii literare "Les Hussards", premergatoare a "noului roman". In viata privata, insa, amintirile micutei Marie indica un barbat labil psihic, amator de alcool si relatii extraconjugale, cu porniri violente fata de sotie si cu un numar de tentative de sinucidere la activ.
In universul familial din copilarie, construit in jurul tanarului romancier, in care graviteaza doi frati (dintre care unul vitreg), mama (frumoasa Nadine, o femeie inalta si fascinanta), o bunica autoritara, o doica, un saritor cu prajina, dintr-o poza de pe dulap, micuta Marie are un rol marginal. Se intreaba, mereu, daca tatal sau are idee de existenta ei si se bucura pentru cel mai mic semn de atentie. Ceea ce se intampla in jurul ei (betiile tatalui, certurile parintilor, barfa dadacei) o afecteaza, insa cicatricele sunt ingropate sub straturi de uitare si sunt deformate de perceptii subiective. Si aici intra in scena scriitoarea adulta, inconjurata de o alta familie, cu doi copii ai ei, carora le citeste povesti, cu un sot de incredere, cvasi-absent din roman, si cu o multime de fantome in jur, reprezentate de scriitorii, obiectele sau rudele care au intrat in contact, la un moment dat, cu tatal ei.
Zgariind cu unghiile trecutul, Marie Nimier, ajunsa, ea insasi, un nume in lumea literara, incearca sa indeparteze straturile de uitare si sa isi deschida, cu masochism, ranile. Tributar unor premise freudiene, demersul ei se bazeaza pe convingerea ca toate ezitarile si fobiile femeii adulte isi au originea in comportamentul discretionar al tatalui, din prima copilarie. Un pasaj dintr-o scrisoare a lui Roger Nimier care urmeaza sa fie vanduta la o licitatie (semnificatia simbolica este evidenta) o zdruncina puternic: "Apropo, Nadine a nascut ieri o fata. M-am dus repede sa o inec in Sena ca sa nu mai aud de ea. Pe curand, sper".
De aici pornesc o serie de speculatii care pun tentativa de sinucidere a lui Marie, de la 25 de ani, pe seama intentiei neconsumate a tatalui, care asociaza repulsia fetei fata de lamele de ras cu tentativa de sinucidere a parintelui si care generalizeaza ideea ca destinul copiilor e dictat de gesturile parintilor. Intrebarea obsesiva din spatele acestei reconstructii nu este, cum arata in final Marie Nimier, "cum functioneaza un tata?", ci "cum poate o fiica sa-si inteleaga destinul, daca nu si-a cunoscut tatal?".
Punctul slab al cartii il constituie tocmai metoda de lucru freudiana, care, atunci cand se intersecteaza cu descoperirea si exhibarea autentica a sinelui, la persoana I, specifica romanelor lui Marie Nimier, duce la pasaje artificiale si la concluzii patetice. Dincolo de aceasta, "Regina tacerii" (titlul preia porecla pe care Roger Nimier i-o daduse fiicei sale) prezinta un personaj fascinant (Marie Nimier, desigur!), intr-o maniera simpla si curata care, pentru generatia Nothomb-Millet, reprezinta un curajos pas inainte.

---

Despre autor: