Idolii batranelor doamne

Exista artisti in teatru, fie regizori, fie actori, in fata creatiei carora, desi iti dai perfect seama ca nu spun mare lucru, nu te plictisesti niciodata. Sau doar spiritul intelectual-critic iti spune ca ar trebui sa te plictisesti, cumva tocmai invers de cum ti se intampla la unele spectacole revolutionare, cand simtul frondei iti zice sa rezisti, desi altminteri ai casca pana ti-ar trosni falcile.
O astfel de montare, ce nu zice nimic din ce n-ai stiut inainte sa intri in sala, dar iti ofera, in contrapartida, aproape doua ore de teatralitate comoda si divertisment cu staif, e "Idolul si Ion Anapoda" de George Mihail Zamfirescu, in regia lui Ion Cojar, a carui premiera a avut loc recent la Sala Atelier a Nationalului bucurestean.
Praful de pe aceasta piesa (din "repertoriul de aur" al dramaturgiei romanesti interbelice) e la fel de gros precum fumul depus pe peretii casei cu pretentii a vaduvei doamne Stavar (rol pe care Ileana Stana Ionescu l-a jucat si-n spectacolul facut tot de Cojar, si tot la National, cu douazeci de ani in urma). Iar spectacolul nu face ca sa scape textul lui G.M. Zamfirescu de colectia lui de molii, pornind de la decorul si costumele de "entreguerres". E nimic mai mult decat povestea inadaptatului Ion (Dan Puric), stangace si idealist prin vocatie, functionar la banca si co-pensionar (cu prietenul Valter - Mimi Branescu) in casa Stavaroaiei, indragostit de flusturatica nepoata a acesteia (Mioara - Ileana Olteanu). Valter ramane cu nepoata, Ion, un Pygmalion care se ignora, cu servitoarea Frosa (Irina Cojar), care se dovedeste un adevarat giuvaer neslefuit. Ion zis Anapoda, golit de personalitate prin unicul apelativ cu care i se adreseaza ceilalti - "dansul" - nu-ntelege cum merge lumea asta, asa anapoda, de-atatea mii de ani: o lume in care oamenii nu se asculta si nu se respecta unii pe altii, iar cei buni si drepti de obicei pier in anonimat si saracie. Si cam are dreptate: de pe vremea lui Zamfirescu incoace, teatrul tot n-a reusit sa dea de capatul acestei necunoscute.
Cum spuneam, nimic nou in acest "Idol..." (dincolo de aspectul conjunctural al relatiei de familie dintre Ion si Irina Cojar, bunic si nepoata, si dintre ei si G.M. Zamfirescu insusi, care ar putea fi o alta poveste frumoasa). Dar te tine in sala armonia relatiilor dintre actori, care se asculta si-si raspund, intreaga compozitie a Ilenei Stana Ionescu, de la postura demna la privirea eroica pe care-o capata cand vorbeste de "raposatu'", si de la tremurul picioarelor subtiri si volutele bastonului la vocea care i se umple de jind la perspectiva unei case in Primaverii, mersul impiedicat al unui Dan Puric incaltat in galosii diformi si veselia netoata a proaspat logoditului Valter intrupat de Branescu. Spectacolul de la National e un soi de doamna batrana, cu haine din alt secol, dar bine croite si bine asortate. Un spectacol in care stii de ce se intampla ce se intampla asa cum se intampla - si anume, pentru ca asa se face, profesionist, teatrul.
Teatrul National Bucuresti (Sala Atelier) * "Idolul si Ion Anapoda" de G.M. Zamfirescu * Regia: Ion Cojar * Scenografia: Liliana Cenean, Stefan Caragiu * Cu: Dan Puric, Irina Cojar, Ileana Olteanu/ Cesonia Postelnicu, Mimi Branescu, Ileana Stana Ionescu, Matei Alexandru, Afrodita Androne

---

Despre autor: