Salvatorii democratiei

In ultima vreme, statul de drept a fost supus de cateva ori testelor democratizarii. Contextul actual este unul al intaririi puterilor in stat. Trebuie sa abandonam viziunile pesimiste asupra consolidarii democratizarii, pe care ni le-am format in ultimii 15 ani si care ii fac pe unii sa creada in sfarsitul parlamentarismului sau in neputinta puterii juridice. Protestul judecatorilor la CSM impotriva presiunilor facute de presedintele Traian Basescu asupra Justitiei, precum si votul Camerei Deputatilor impotriva solicitarii Ministerului Justitiei de aprobare a perchezitiei casei lui Adrian Nastase din strada Zambaccian sunt semne ale intaririi institutionale ale puterii judecatoresti si puterii legislative. Echilibrul si controlul reciproc al puterilor in stat au fost periclitate tocmai de ambitia lui Basescu de a deveni un presedinte prea puternic si de tentativa de a "reforma" Justitia prin dictatura procurorilor. In ambele ipostaze avem de-a face cu intarirea excesiva a unor fragmente ale puterii executive, in dauna puterii judecatoresti si a puterii legislative.
Precaritatea democratiei postcomuniste autohtone a fost data tocmai de slabiciunile Parlamentului si ale Justitiei. Am avut pana acum o democratie intr-un picior, in care doar puterea executiva functiona, de obicei in subordinea partidului sau a coalitiilor aflate la guvernare. Nu intamplator, actualul presedinte al tinerei noastre republici incearca si s-ar putea sa reuseasca a convinge opinia publica de necesitatea amputarii puterii legislative, prin trecerea la Parlamentul unicameral, pe care l-ar putea mai lesne controla printr-un "partid prezidential." O buna perioada de timp, s-a exercitat o presiune enorma asupra Parchetului General si a Parchetului National Anticoruptie, criticate pentru ca erau subordonate politic PSD-ului, numai ca in loc ca acestea sa devina autonome, ele sunt mai degraba subordonate unei anumite parti din noul Executiv si par a servi in primul rand lichidarii inamicilor politici sau personali ai lui Basescu, fie ca este vorba despre Adrian Nastase sau Dinu Patriciu.
Cinicii autohtoni au luat in ras reforma constitutionala din 2003, dar noua Constitutie a Romaniei contine prevederi fara de care consolidarea democratica ar fi fost imposibila. Una dintre acestea este principiul separarii puterilor in stat. Ani de zile ne-am plans de carentele cadrului constitutional, dar cand multe au fost corectate, multi nici nu s-au obosit sa participe la referendumul constitutional si se incapataneaza sa nu observe consecintele cruciale ale imbunatatirii regulilor jocului democratic. De la statuarea formala a principiului separarii puterilor in stat pana la separarea lor reala, institutionala drumul este lung si intortocheat. De aceea, partizanii si simpatizantii taberei Basescu se incapataneaza sa vada exclusiv partea anecdotica a politicului, nu partea sa institutionala.
Analiza institutionala a postcomunismului nu are nimic de-a face cu abordarea personalizata a politicului. In ciuda actiunii constante a actorilor politici individuali si colectivi de subordonare a institutiilor politice, pana la urma s-au intarit normele, procedurile si institutiile. Acest proces a fost in mod semnificativ influentat de eforturile Romaniei de integrare in NATO si UE. De fiecare data, presiunile Occidentului au pornit de la indeplinirea criteriilor politice de integrare, care se leaga tocmai de consolidarea democratiei, de intarirea institutiilor democratice. Teoria "formelor fara fond" trebuie inlocuita prin abordarea sincronismului de tip lovinescian. Romania se occidentalizeaza, se europenizeaza, in ciuda fondului sau balcanic si est-european. Uitam ca o parte importanta a Romaniei (Ardealul si Banatul) au fost si au ramas in Europa Centrala.
Ofensiva politica lui Basescu si a aliatilor sai este pana la urma benefica, pentru ca rezistentele starnite se concretizeaza in consolidarea institutionala a Parlamentului si Justitiei. Dincolo de cazurile particulare si pana la urma controversate care au dus la trezirea puterii legislative si a celei judecatoresti, ceea ce conteaza este doar intarirea institutiilor democratice. Modernizarea si democratizarea sunt procese globale, care actioneaza oriunde si oricand, in ciuda fortelor locale sau regionale care li se opun. Modernizarea si democratizarea sunt vizibile, chiar daca nu fac prima pagina a ziarelor. Ele nu erau vizibile nici dupa revolutiile de la 1848 sau dupa Primul Razboi Mondial, dar abia dupa instalarea comunismului totalitar, oamenii au realizat ce au pierdut. In ciuda istoriei postcomuniste contorsionate si a tranzitiei tergiversate, in ultima instanta ceea ce ramane este constructia democratica si consolidarea ei. Nu-mi doresc sa le apreciem doar dupa ce le vom pierde.

---

Despre autor: