"Astazi vom demonta aceasta diversiune"
Patriciu a venit la sediul Tribunalului la ora 13.00, cu nici un minut intarziere fata de ora stabilita de magistratii Tribunalului. Inconjurat de avocati, Patriciu si-a exprimat inca o data incred
"Astazi vom demonta aceasta diversiune"
Patriciu a venit la sediul Tribunalului la ora 13.00, cu nici un minut intarziere fata de ora stabilita de magistratii Tribunalului. Inconjurat de avocati, Patriciu si-a exprimat inca o data increderea in Justitia din Romania, avertizand totodata ca va "lupta pana la capat". Pe de alta parte, omul de afaceri a mentionat ca nimeni nu il poate condamna pentru ca, timp de 16 ani, a facut lucruri bune pentru aceasta tara. Patriciu s-a declarat convins ca "astazi (n.r.-ieri) vom demonta aceasta diversiune politico-economica indreptata impotriva Rompetrol de mai bine de doi ani". Intrebat daca si partenerii sai de afaceri straini impotriva carora a fost facuta o cerere de arestare preventiva se vor prezenta la Tribunal, Patriciu a raspuns: "Aceasta chestiune va fi discutata pe 3 martie, dar eu cred ca vor veni".
Cu o jumatate de ora inainte de venirea omului de afaceri la Tribunal, pe holurile institutiei circulau zvonuri mai mult sau mai putin verosimile, unele voci afirmand chiar ca acesta nu se va prezenta in fata instantei. Toti angajatii institutiei erau in "alerta maxima", iar procurorul de sedinta a fost adus la Tribunal in jurul orei 11.30, acesta multumindu-se ca, pana la venirea omului de afaceri si inceperea sedintei, sa faca "carare" intre biroul rezervat procurorilor si cel al judecatorilor.
Procurorii au recuzat instanta
Sedinta de judecata, care se vehicula a fi una destul de lunga, a inceput la ora 1.10, insa, dupa numai 10 minute omul de afaceri a parasit sala de judecata, declarand presei cu o voce tremuranda, ca procurorii au solicitat recuzarea instantei. Uimirea a fost la cote maxime pentru toti cei prezenti, incepand de la aparatorii omului de afaceri, continuand cu ziaristi si terminand cu avocatii "gura-casca" care au devenit brusc foarte interesati de caz.
Procurorii au solicitat recuzarea instantei, desi, potrivit articolului 51 din Codul de Procedura Penala, recuzarea poate fi solicitata doar de catre partile din proces, adica inculpati, martori sau invinuiti, si nicidecum de catre Ministerul Public. Mai grav este insa ca Ministerul Public a incercat sa isi motiveze cererea aberanta printr-un argument a carui ratiune frizeaza ridicolul: lipsa de impartialitate de care a dat dovada judecatorul Maria Tripadus atunci cand a acceptat acordarea unui termen pentru lipsa de aparare. Incredibila motivare a procurorilor nu numai ca nu face cinste acestei caste, dar doreste chiar sa incalce legile fundamentale ale Romaniei si ale oricarui stat democratic. Pe de alta parte, dovedeste in buna masura declaratiile facute de procurorul general al Romaniei, Ilie Botos, in urma cu cateva zile, potrivit carora "exista o grava deficienta in ceea ce priveste calitatea" actelor de urmarire penala intocmite de procurori.
O "cerere aberanta"
Maestrul Cristian Iordanescu, presedintele baroului si unul dintre aparatorii lui Dinu Patriciu, s-a declarat stupefiat de o asemenea "cerere aberanta". Totodata, avocatul Ovidiu Budusan a precizat ca "aceasta cerere merge pe principiul "daca nu putem sa santajam judecatorul, hai sa il recuzam", explicand ca atata vreme cat "spunem ca exercitarea dreptului la aparare este un motiv de recuzare, ne putem astepta la orice". La randul sau, avocatul Gheorghita Mateut a precizat ca "aceasta cerere este fara temei legal, este o cerere in afara legii si una inadmisibila. Recuzarea se face de catre parti, iar acum cel care ar fi trebuit sa o faca este Dinu Patriciu", a mai spus Mateut. Acesta a adaugat ca a facut o solicitare scrisa catre presedintele instantei, prin care i-a cerut sa respinga cererea ca inadmisibila. Pe de alta parte, Mateut a recunoscut ca nu a intalnit niciodata, in toata cariera sa, o astfel de situatie si de solicitare din partea Parchetului, in conditiile in care, potrivit avocatului, "textul de lege scrie clar ca cererea de recuzare se face de catre parti". Maestrul Mateut s-a declarat contrariat si de motivul "bizar" invocat de Parchet pentru admiterea cererii: "acordarea de catre judecator a unui termen pentru pregatirea apararii si accesul acestuia la dosarul cauzei".
La randul sau, omul de afaceri a declarat, imediat dupa ce a auzit solicitarea Parchetului, ca "procurorii au cerut recuzarea instantei pe motiv de lipsa de impartialitate, care vine din faptul ca judecatorul a acordat termen pentru pregatirea apararii, iar desfasurarea urmaririi penale nu a avut un caracter confidential". Totodata, Patriciu a mentionat ca "Parchetul nu a facut nici o justificare pentru cerere, dar nu poate cere recuzarea, pentru ca nu este parte in proces".
Recuzarea a fost respinsa
Presedinta Sectiei I Penala a Tribunalului Bucuresti, judecatorul Lia Savonea, a fost magistratul care a judecat cererea procurorilor de recuzare a Mariei Tripadus. In jurul orei 1.45, magistratul Savonea a intrat in sala de judecata, pentru a lua o decizie in ceea ce priveste recuperarea.
Zece minute mai tarziu, magistratul Savonea a parasit sala de sedinta pentru a delibera asupra cererii de recuzare. Jumatate de ora mai tarziu, se intetea zvonul potrivit caruia judecatorul ar fi admis cererea procurorilor de recuzare a Mariei Tripadus. Dupa cateva minute insa, magistratul Savonea parasea sala de judecata, iar avocatii omului de afaceri anuntau presa ca instanta a ramas in pronuntare pe solicitarea Parchetului. Doua ore si jumatate mai tarziu, magistratul Savonea decisese: cererea de recuzare fusese respinsa.
Avocatii ridica exceptii
Sedinta de judecata a fost reluata, sub "coordonarea" magistratului Tripadus, insa, dupa numai un sfert de ora, avocatii au parasit din nou sala de judecata, spunand ca au invocat cinci exceptii de ordine publica caracterizate de lege ca fiind imperative, ceea ce presupune ca prin admiterea lor cererea de arestare trebuie respinsa. In primul rand, avocatii au invocat faptul ca procurorii au incalcat procedura pentru ca la referatul cauzei nu exista o declaratie scrisa a lui Dinu Patriciu din care sa rezulte ca acesta a fost ascultat. Avocatii omului de afaceri au sustinut, pe de o parte, lipsa de competenta materiala a procurorului si, pe de alta parte, faptul ca referatul nu contine motivele si probele pe care se intemeiaza aceasta propunere, ci motive care fac referire la fondul cauzei. Astfel, potrivit aparatorilor, ordonanta nu putea fi refacuta de acelasi procuror. Totodata, aparatorii omului de afaceri au mai sustinut ca propunerea de arestare trebuia intemeiata pe probe administrate in timpul urmaririi penale, si nu pe cele din faza actelor premergatoare urmaririi penale. De asemenea, avocatii au mai sustinut ca propunerea de arestare a fost facuta direct la instanta, fara sa existe in prealabil o ordonanta de retinere pentru 24 de ore. Avocatul Gheorghita Mateut a explicat presei care sunt aceste exceptii, invocand prevederi interne si internationale. Instanta s-a retras pentru a delibera pe exceptiile invocate.
"Sunt liber!"
In jurul orei 19.00, omul de afaceri parasea sala de judecata, cu mainile ridicate in semn de victorie, in uralele tuturor celor veniti sa il sustina. Zeci de angajati ai sai, colaboratori si prieteni, au inceput sa aplaude frenetic, strigand "Sa ne traiesti", "Esti mare Dinule", si felicitandu-i totodata pe aparatorii sai. Omul de afaceri a declarat presei cu ochii in lacrimi ca a avut dreptate atunci cand a crezut in Justitia din tara sa, si atunci cand a fost convins ca i se va face dreptate la un moment dat. Acesta a adaugat insa ca nu va renunta la actiunile declansate impotriva Serviciului Roman de Informatii, a procurorilor si a celor care au comis abuzuri si ilegalitati in "diversiunea politico-economica" indreptata impotriva Rompetrol.
"Sunt liber! S-a dovedit inca o data ca am avut dreptate atunci cand ne-am plans impotriva abuzurilor procurorilor, atunci cand am aratat ca se petrec tot felul de ilegalitati", a spus el. "Cred in justitie, in justitia tarii mele, cum am spus-o de fiecare data. Si sper ca vom ajunge si in momentul fericit in care ne vom proba nevinovatia in aceasta disensiune politico-economica la care suntem supusi. Aceste exceptii nu constituie altceva decat plangeri impotriva acestor abuzuri la care suntem supusi de aproape trei ani", a mentionat Patriciu. Acesta a parasit apoi sediul Tribunalului, nu inainte de a mentiona ca procurorii au declarat deja recurs impotriva acestei decizii, recurs ce urmeaza a fi discutat in 24 de ore. (Voichita RASCANU)
"Nu mai conduc societatile Rompetrol din Romania"
Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat ca nu mai conduce de multa vreme nici una din societatile din Romania care fac parte din grupul Rompetrol si ca, in urma cu multa vreme, s-a ocupat de managementul firmei tocmai pentru a face fata acestor situatii de criza. "Am ramas director general si presedinte a grupului in Olanda, dar nu am nici un fel de functie executiva in Romania pentru a proteja interesele angajatilor, actionarilor si partenerilor nostri. Nu am considerat, insa, ca este cazul sa fac publica aceasta hotarare care ar fi putut sa para o cedare in fata presiunilor care s-au facut. Acum pot sa va mai precizez ca nu mai detin nici un fel de functie, de multa vreme, in companiile din Romania ale grupului si am recurs la toate procedurile legale de desemnare a conducerii pentru a proteja interesele", a declarat Dinu Patriciu dupa iesirea din sala de judecata.
Dinu Patriciu a mai spus ca le transmite angajatilor sa fie optimisti ca grupul Rompetrol va creste si va ramane o companie profitabila.
Cele cinci exceptii
Avocatii lui Dinu Patriciu au invocat cinci exceptii de ordine publica caracterizate de lege ca fiind imperative, ceea ce presupune ca prin admiterea lor cererea de arestare trebuie respinsa. In primul rand, avocatii au invocat faptul ca procurorii au incalcat procedura intrucat la referatul cauzei nu exista o declaratie scrisa a lui Dinu Patriciu din care sa rezulte ca acesta a fost ascultat. De asemenea, aparatorii presedintelui Rompetrol au acuzat mai multe vicii ale referatului prin care procurorii au cerut arestarea preventiva a lui Dinu Patriciu. Ei au sustinut, pe de o parte, lipsa de competenta materiala a procurorului si, pe de alta parte, faptul ca referatul nu contine motivele si probele pe care se intemeiaza aceasta propunere.
Potrivit avocatilor, procurorul nu putea sa refaca o ordonanta care a mai fost luata in discutie anterior (respectiv in mai 2005) si sa vina cu aceasta propunere refacuta in instanta.
In acelasi timp, aparatorii omului de afaceri au mai sustinut ca propunerea de arestare trebuia intemeiata pe probe administrate in timpul urmaririi penale. In acest sens, probele ar fi fost administrate in faza actelor premergatoare urmaririi penale si, in aceasta situatie, toata procedura este ilegala.
De asemenea, avocatii au mai sustinut ca propunerea de arestare a fost facuta direct la instanta, fara sa existe in prealabil o ordonanta de retinere pentru 24 de ore. (G.T.)
Rundele anterioare
In 27 mai 2005, omul de afaceri a fost retinut de procurori, dupa o audiere care a durat aproape 18 ore. In noaptea urmatoare, presedintele Rompetrol a fost pus in libertate de catre Tribunalul Bucuresti, care a apreciat ca acesta poate fi cercetat in stare de libertate. Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a contestat punerea in libertate a lui Dinu Patriciu, procurorii declarand recurs impotriva deciziei instantei. In 2 iunie, instanta Curtii de Apel Bucuresti a decis ca Patriciu sa ramana in libertate si sa trimita la Parchetul instantei supreme, din cauza unor lipsuri procedurale, dosarul in care omul de afaceri este cercetat pentru mai multe infractiuni economice.
In 6 februarie 2006, in jurul orei 18.00, dupa o audiere de aproximativ sase ore, Patriciu a afirmat ca procurorii vor sa ceara mandat de arestare preventiva pe numele lui. Cateva ore mai tarziu, Laura Andrei, vicepresedintele Tribunalului Bucuresti, declara ca instanta a primit propunerea procurorilor de arestare.
Procurorii de la Parchetul instantei supreme au propus Tribunalului Bucuresti arestarea preventiva pentru 30 de zile a presedintelui Rompetrol, Dinu Patriciu, precum si a lui Phil Stephenson - vicepresedinte al companiei, dar si a lui Richard Colin Hart. Procurorii au cerut arestarea cetatenilor americani Philip Stephenson si Richard Colin Hart sustinand ca incepand cu luna ianuarie, s-ar fi sustras anchetei, plecand din Romania. Totodata, procurorii sustineau ca Dinu Patriciu ar fi "incercat zadarnicirea aflarii adevarului, dat fiind mediatizarea excesiva a cauzei, prin conturarea unui curent de opinie favorabila inculpatului cu consecinta influentarii martorilor si a celorlalte parti din dosar". Tot in 16 februarie, instanta Tribunalului Bucuresti amana, pentru 3 martie, discutarea propunerii procurorilor privind arestarea preventiva a lui Dinu Patriciu si a altor doua persoane, cetateni americani, omul de afaceri afirmand ca avocatii apararii au invocat lipsa procedurii in citarea celorlalti inculpati. Tribunalul Bucuresti a admis, in 20 februarie, cererea procurorilor Parchetului instantei supreme de a judeca mai devreme decat termenul stabilit initial cererea de arestare preventiva a lui Dinu Patriciu, respectiv in 24 februarie, in loc de 3 martie. (Mediafax)
"Tariceanu a procedat foarte corect"
Intrebat care este parerea sa vizavi de o asa-zisa "schimbare de atitudine" a premierului Calin Popescu Tariceanu vizavi de persoana sa, omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat: "Cred ca a procedat foarte corect". Acesta a precizat ca "atitudinea domnului Calin Popescu Tariceanu nu s-a schimbat deloc si haideti sa nu amestecam lucrurile. Dupa ce se va incheia acest proces, am sa va raspund", a mai spus omul de afaceri Dinu Patriciu. Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat, recent, pe posturile de televiziune ca Partidul National Liberal nu ii este dator lui Dinu Patriciu, intrucat acesta nu a contribuit la campania electorala. Totodata, premierul afirma ca face diferenta intre relatiile de prietenie care il leaga de Dinu Patriciu si obligatiile sale ca om politic. (M.V.R.)
Calin Popescu Tariceanu, presedinte PNL
Justitia sa-si faca datoria
Presedintele PNL Calin Popescu Tariceanu a afirmat, ieri, la Brasov, referitor la derularea anchetei in cazul Dinu Patriciu, ca este o problema de justitie, iar justitia trebuie sa isi faca datoria. "In aceasta chestiune, doresc sa subliniez ca singurul punct de vedere pe care il afirm este ca este o problema de justitie si justitia trebuie sa isi faca datoria", a declarat el. Tariceanu a mentionat ca nu face alt comentariu si a aratat ca aceasta problema nu a facut obiectul discutiei in cadrul Delegatiei Permanente. (A.M.)
Actiunile Rompetrol suspendate la Bursa
Actiunile Rompetrol Rafinare au fost suspendate ieri de la tranzactionare la bursa, in contextul in care era anunatata judecarea propunerii de arestare a presedintelui Rompetrol, Dinu Patriciu, a declarat pentru Mediafax directorul general al Bursei de Valori Bucuresti (BVB), Stere Farmache. "Judecarea cererii de arestare a lui Patriciu este un eveniment considerat de bursa ca important. Pentru a asigura protectia adecvata a investitorilor si a elimina orice tentatii de a specula aceasta situatie in mod nedorit, am luat decizia de a suspenda de la tranzactionare compania Rompetrol. Este o situatie de incertiudine. Pana luni, investitorii vor avea timp sa reflecteze si sa ia decizii in cunostinta de cauza", a mai spus Farmache. Potrivit unui regulament al BVB, in vederea mentinerii unei piete ordonate, transparente si echitabile, directorul general al BVB poate decide intarzierea, amanarea sedintei de tranzactionare, precum si suspendarea temporara sau pe toata durata unei sedinte sau a mai multor sedinte de tranzactionare a realizarii tranzactiilor la nivel de bursa, piata, simbol sau simbol-piata. Tribunalul Bucuresti a admis, la inceputul acestei saptamani, cererea procurorilor Parchetului instantei supreme de a judeca mai devreme decat termenul stabilit initial cererea de arestare preventiva a lui Dinu Patriciu, respectiv vineri 24 februarie, in loc de 3 martie. (A.M.V.)
Arbitraj la Washington
Procesul intentat statului la ICSID de catre grupul Rompetrol ar putea incepe
la mijlocul lunii mai
Statul roman a fost notificat, pe 14 februarie, cu privire la procesul intentat de Grupul Rompetrol la Centrul International de Solutionare a Disputelor legate de Investitii (ICSID) al Bancii Mondiale. Reamintim, compania a initiat procedurile de arbitraj international impotriva statului roman, aratand ca autoritatile au provocat Grupului, prin hartuieli judiciare si administrative, pierderi evaluate la peste 100 de milioane de dolari, dupa ce Guvernul a refuzat sa acorde despagubiri. De remarcat, de regula, Tribunalul Arbitral de la Washington se constituie in termen de 3 luni de la data inregistrarii cererii de arbitraj adica undeva in luna mai. Ministerul Finantelor anunta, intr-un comunicat de presa, ca nominalizarea casei de avocatura care va reprezenta Romania in acest proces este in curs de desfasurare. Avocatii statului vor fi alesi dintre cele 7 firme de profil selectate pentru a reprezenta interesele autoritatilor in procesele de la Washington. Casele de avocatura sunt: Tuca si Asociatii si White&Case LLP; Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen si Freshfields Bruckhaus Deringer; Lalive & Associes, Etude d'avocats Geneva impreuna cu Societatea de Avocati Leaua & Cadar si Cabinet Individual de Avocatura Victor Tanasescu; Musat si Asociatii; Hayhurst Robinson in consortiu cu Morgan Lewis; Baker & McKenzie; Bostina si Asociatii in consortiu cu Beirne Maynard & Parsons LLP. Nominalizarile vor fi aprobate de Guvern in cel mai scurt timp. (A.G.C.)
Fostul sef al APAPS a fost audiat in dosarul Rompetrol
Musetescu: "Ordonanta privind Petromidia a fost buna"
Ovidiu Musetescu, fostul sef al APAPS, a declarat, ieri, dupa audierea sa ca martor in cazul ordonantei privind conversia unor datorii ale Petromidia, ca acest act normativ a fost benefic. El a precizat ca emiterea actului normativ a impiedicat inchiderea Petromidiei, fapt care ar fi dus la concedierea multor oameni. Intrebat de ziaristi daca privatizarea Petromidia a fost legala, Musetescu a declarat, citat de Mediafax: "A fost absolut legala, privatizarea nu am facut-o noi, s-a facut in anul 2000, eu am lucrat pe postprivatizare foarte mult. A fost un contract dificil, societatea a fost preluata intr-un moment dificil, cu mari datorii. Dupa parerea mea, din punct de vedere al obligatiilor asumate prin contractul de vanzare-cumparare, nu avem ce reprosa cumparatorului".
In acest dosar au mai fost audiati, in calitate de martori, fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea si fostul ministru de Finante Mihai Tanasescu. (B.C.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.