O conferinta internationala a donatorilor pentru Afganistan a avut loc pe 31 ianuarie la Londra. Guvernul de la Kabul si cele peste 70 de state participante sperau sa se ajunga la un "Plan pentru Afganistan", destinat reconstruirii tarii in urmatorii
O conferinta internationala a donatorilor pentru Afganistan a avut loc pe 31 ianuarie la Londra. Guvernul de la Kabul si cele peste 70 de state participante sperau sa se ajunga la un "Plan pentru Afganistan", destinat reconstruirii tarii in urmatorii cinci ani. (...)
In momentul in care comunitatea internationala se intalnea cu reprezentantii poporului afgan la Petersberg, in apropiere de Bonn, pentru a discuta reconstruirea Afganistanului, in urma cu patru ani, obiectivul parea aproape imposibil de realizat. Imediat dupa caderea regimului taliban inuman, o mare parte a tarii a cazut in ruina, societatea civila a intrat intr-o stare de confuzie, iar Afganistanul devenise locul de refugiu al terorismului international. Astazi, insa, putem privi inapoi cu mandrie la ceea ce am realizat impreuna. Pentru prima data in istorie, afganii si-au desemnat seful statului in cadrul unor alegeri libere, noul Parlament si-a inceput lucrarile, societatea civila a inceput sa isi revina, iar imaginea fetelor care se duc la scoala nu mai constituie o exceptie. Inca de la bun inceput, Afganistanul si-a pus sperantele in comunitatea internationala. In cadrul conferintei organizate saptamana aceasta la Londra pe tema Afganistanului, Kabulul a abordat inca o data strategia sa viitoare in dialogul cu cele peste 70 de state si organizatii internationale participante. Spre deosebire de conferintele anterioare, Afganistanul nu a fost reprezentat de o "administratie de tranzitie", ci de un Guvern legitimat in mod democratic. Acest Guvern stie ca poate sa se bazeze in continuare pe noi. In pofida faptului ca alegerile electorale au fost consecinta formala a aranjamentelor de la Bonn, acestea nu au marcat nici pe departe indeplinirea angajamentelor asumate de comunitatea internationala. In calitate de initiatori ai procesului de la Bonn, noi, germanii, simtim ca ne revine o responsabilitate importanta pentru parcursul viitor al Afganistanului.(...)
Evenimentele de la 11 septembrie 2001 au avut o morala importanta: ideea ca distanta reprezinta securitate este eronata. Comunitatea internationala nu mai poate tolera existenta unor regiuni care nu se supun unei autoritati legale, indiferent de localizarea acestora. Atentatele teroriste - cum ar fi cele de la Madrid si de la Londra - au aratat cat de acute sunt aceste amenintari, chiar si pentru Europa. Nu exista un teritoriu al privilegiatilor! Aceasta este motivatia angajamentelor asumate fata de Afganistan. Desigur, schimbarile adevarate se vor produce in timp. De aceea este deosebit de important sa ne mentinem pe aceasta directie. Odata cu trecerea timpului, afganii trebuie sa preia treptat obiectivul reconstructiei, facand uz de cultura lor unica. Securitatea probabil reprezinta principala provocare in stabilirea unei autoritati statale centralizate in Afganistan. In aceste conditii, securitatea reprezinta principala prioritate a angajamentelor germane si internationale.
Reconstientizarea societatii afgane trebuie realizata prin mijloace politice si civile. Abordarea problemei securitatii prin cooptare s-a dovedit deosebit de adecvata si a fost considerata drept un exemplu pentru celelalte domenii. Echipele germane de reconstructie provinciala care actioneaza in partea de nord a Afganistanului, in cooperare cu un numar considerabil de parteneri internationali, combina componente militare si civile, actionand de pe pozitii de egalitate in vederea promovarii reconstructiei. Misiunile militare nu trebuie nici ele subapreciate din punct de vedere al impactului avut asupra mediului politic si al efectului de consolidare a increderii. Nu numai personalul civil are nevoie de consilieri si parteneri de dialog.
Ceea ce ma face sa fiu optimist in legatura cu viitorul Afganistanului este faptul ca marea majoritate a afganilor chiar isi doresc un nou inceput pentru tara lor. In acest scop, afganii sunt pregatiti sa accepte prezenta soldatilor straini pe teritoriul lor. Desi unele aspecte se dovesc a fi mai dificile si mai solicitante decat se anticipase, nu exista semne care sa indice ca afganii isi doresc o revenire a regimului taliban.
Nu exista dubii cu privire la ceea ce s-a realizat. Iar in ceea ce priveste obiectivele care ne asteapta, consider ca eforturile pentru realizarea lor trebuie incurajate deoarece sunt convins ca reconstructia Afganistanului este in continuare o datorie a politicii internationale, inca una care va fi incununata de succes, una care prinde rapid contururile unui model pentru actiuni viitoare.
Comentariul ministrului de Externe german a aparut in Frankfurter Rundschau si este reprodus de ZIUA prin amabilitatea Ambasadei Germaniei la Bucuresti


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.