Incendierea democratiei

Cand cineva nu stie, poate fi invatat. Cine invata mai greu poate beneficia de mai multi profesori. Cine tot nu pricepe are parte de cursuri suplimentare cu aplicatii practice. Cine se dovedeste tot nevolnic si nevrednic e trimis sa faca practica in teren, pe principiul ca "nimic nu te invata mai bine decat contactul cu realitatea". Cam asta ar putea rezuma relatia suava dintre America in ofensiva impotriva terorismului fundamentalistilor islamici si cochet-virtuoasa Europa, preocupata de rezolvarea umanitara a multiculturalismului, infierarea incalcarii drepturilor omului si de deschiderea cat mai urgenta a portilor pentru integrarea in UE a unor tari islamice.
Iar acum, ce ne arata realitatea cruda, poate nedreapta, dar extrem de presanta? Ca Europa principiilor umanitare, nobile, elevate, a politicilor de integrare sociala si anulare a fenomenelor de excluziune sociala, Europa aceea aflata in prima linie a acuzatorilor tarilor din coalitia ce-i sprijina pe americani in lupta impotriva terorismului, aceasta Europa se trezeste brusc sub atac. Este poate o coincidenta, atata cat pot sa existe coincidente in politica, dar Danemarca, Norvegia, Franta sunt tarile de unde au pornit cele mai dure mesaje anti-americane si criticile cele mai severe impotriva razboiului din Irak.
Toata lumea vorbeste despre posibilitatea declansarii, de la cateva caricaturi, a unui conflict al civilizatiilor. Dar proportiile si semnificatiile sale difera de imaginea initial conceputa de mintea unui om educat in geopolitica bi- sau multi-polara a perioadei Razboiului Rece. Se facea atunci vorbire despre tabere aflate pe pozitii diametral opuse, situate in zone relativ precis delimitate ale planetei, deci posibil de definit pe tipul conflictului-axa: cea Nord-Sud, Est-Vest sau a zonelor de civilizatie: lumea islamica versus lumea crestina. Dar, in ultimele decenii mai ales, s-a produs o dezvoltare cu totul interesanta a scenariului original prin aparitia unor comunitati islamice in cele mai multe tari din occidentul european (dar si chineze sau de alte origini, daca vorbim de SUA), numarand milioane de oameni care au, de departe, cea mai rapida dezvoltare demografica la nivelul statelor respective. In plus, foarte multe dintre aceste state, sub presiunea imigrantilor clandestini care-si gaseau refugiul la rudele si prietenii lor din comunitatea legal stabilita, au decis sa legalizeze situatia tuturor celor aflati in ilegalitate, conferindu-le toate drepturile nationale de rigoare, inclusiv cel de a-si aduce familiile din tarile de origine. In acest context, spargerea tiparelor clasice ale civilizatiei, culturii si spiritualitatii traditionale din spatiul de primire este de o amploare extraordinara, motiv pentru care tarile primitoare au fost obligate sa-si schimbe legislatia nationala in domeniul invatamantului, cultelor, administratiei publice, audio-vizualului. Dar, atentie, miscarea asta este absolut in sens unic, caci, de partea cealalta a balantei, nu s-a produs nici o constructie de spiritualitate europeana in spatiul islamic.
Mai exista un element foarte interesant. Toate aceste comunitati nou-aparute in spatiul european observa in continuare cu deosebita strictete nu numai principiile religioase din tara natala, ci si normele de comportament, imbracamintea, felul de a fi in cele mai mici detalii. Se grupeaza in cartiere foarte clar si bine delimitate in marile capitale, formeaza enclave din ce in ce mai unitare si protejate de legea nescrisa o solidaritatii rasiale.
Or aici se afla inceputul marii probleme cu care se pot confrunta, chiar de maine, democratiile traditionale. Revoltele urbane din Franta nu au fost decat un semnal, adevarat, transmis foarte in clar, asupra potentialului exploziv rezident la nivelul acestor comunitati in momentul in care, din tarile de origine, poate parveni semnalul de ridicare la lupta. Incendierea celor doua ambasade europene din Siria, ceea ce se petrece pe strazile multor orase islamice, este semnul ca fundamentalismul islamic poseda infrastructura umana necesara pentru a genera situatii grave pe care autoritatile statelor respective nu se stie cat de mult timp vor avea puterea si dorinta de a le tine in frau. Apoi este doar o chestiune de timp pana la realizarea celei de-a doua etape, cea de externalizare a unei asemenea situatii conflictuale, chiar in inima Europei.
Este oare posibil? Potentialul exploziv exista, iar bomba aceasta poate incendia usor democratia europeana. Sa nu uitam ca democratica si toleranta Franta a trebuit sa instituie stare de asediu doar pentru a stapani violente urbane care nu erau, cel putin vizibil, motivate de un apel direct venit pe linia liderilor spirituali din tarile de origine. Ceea ce se petrece acum in spatiul islamic, combinat cu o viitoare stare de criza majora in Iran, poate amorsa procedura de externalizare a conflictului, iar din acel moment toata lumea se va inrola, cu entuziasm declarat, intr-o coalitie a civilizatiei crestine.
Si atunci se va dovedi ca nimic nu valoreaza mai mult decat "lovitul cu capul de pragul de sus", cum ar spune bi-milenara intelepciune a poporului roman. Dar va ramane deschisa intrebarea: si ce ne facem cu drepturile omului? Atunci sa vezi raspunsurile date de profesionistii din regimentul specializat in materie...

---

Despre autor: