Profitorii si detractorii lui Eminescu (II)

Exista, sa se observe, doua moduri nefaste (vreau sa spun: indecente, primitive) de a marca un eveniment din biografia unui mare poet: 1) prin discursuri encomiastice, printr-o retorica inspumegata, prin metafore aiuritoare si sufocante si 2) printr-un discurs zeflemitor, prin cartire, semn, dupa unii, al luciditatii si al europenismului nostru. Eminescu are parte, din pacate, in fiecare an, de ziua lui, de amandoua. Unii ne asurzesc, la 15 ianuarie, cu chiuiturile lor, altii vor sa raneasca spiritul prin batjocura lor, prin eterna zeflemea. Ei vor sa ne aminteasca faptul ca in tara lui Mitica nimic nu-i sfant si, in concluzie, Eminescu este un mit ce trebuie doborat sau, daca acest lucru nu este inca posibil, trebuie cel putin luat peste picior. Altminteri, ramanem niste localisti prapaditi, uitati, aici, la Gurile Dunarii.
Am urmarit in seara zilei de 15 ianuarie a.c. o emisiune la TVR1 dedicata poetului si m-am mirat sa aflu, de la o tanara poeta, profesoara de literatura la Facultatea de Litere din Bucuresti, ca are oroare de spiritul national si ca nu preda, in amfiteatru, decat pe scriitorii care au spirit european. Bun, zic eu concesiv, este gustul ei, este parerea ei, numai ca parerea si gustul ei se situeaza in afara de cultura. Este inutil s-o convingem ca specificul national exista, vrem, nu vrem, si ca fara el, marea poezie nu exista si, in genere, o natiune se identifica, inainte de orice, prin cultura ei, vreau sa spun prin spiritualitatea ei inconfundabila. Doamna profesoara este insa de alta opinie, ea nu vrea sa auda de specificul national si, de am inteles eu bine, nu prea vrea sa auda nici de poezia lui Eminescu care, dupa unii, ar reprezenta acest specific. A tinut o data un curs despre Eminescu si spera sincer ca aceasta nenorocire sa nu se mai repete. Ii doresc sa nu i se mai intample, cu adevarat. Sper ca studentii sa fie insa mai curiosi si mai receptivi decat profesoara lor.
Nu-i singura opinie care ma contrariaza in dezbaterea (sa-i spune asa) organizata de postul national de televiziune de ziua poetului. Dl. Neagu Djuvara, istoric si comentator politic cunoscut, crede si el ca Eminescu este inactual prin ideile sale politice si se mira ca articolele poetului mai sunt retiparite azi cand, vorba aceea, stam cu emotie la portile Europei... Ma mir, la randul meu, de parerea domnului Neagu Djuvara si de inconfortul pe care il simte vazand ca publicam, azi, articolele "reactionare" (asa le numeste Domnia sa) ale lui Eminescu. Ca sunt conservatoare, "reactionare" - ma rog, putem discuta. Conservator nu inseamna fara valoare, acultural, inseamna doar o filosofie de existenta si o pozitie fata de procesul social. Eminescu este, intr-adevar, impotriva "rosilor" care vor sa introduca drumul de fier in tara parcalabilor, Eminescu combate cu vehementa, iarasi adevarat, imprumutul "formelor" din afara, el vrea un alt tip de stat romanesc, un stat bazat pe traditiile organice si pe "clasele pozitive"... Dreptate, politic vorbind, au "rosii" (adversarii sai), dar asta nu inseamna ca proza politica a poetului nu trebuie cunoscuta si, estetic vorbind, admirata. Ma surprinde, repet, ca un istoric avizat ca dl. Djuvara poate gandi atat de dogmatic, in sensul, sa ma scuze, unui sociologism vulgar specific (iarasi specific) obsedantului deceniu...: doua culturi, opere bune (progresiste), opere primejdioase (conservatoare). Nu-i un mod productiv pentru un spirit european de a gandi si de a judeca atat de maniheistic o opera literara complexa cum este aceea a lui Eminescu. Oroarea fata de retorica encomiastica nu este in nici un fel scuzata, dupa opinia mea, de o pozitie minimalizanta, defaimatoare fata de un mare liric.
Nu sunt de parere ca Eminescu merita ca, de ziua lui, sa suporte invariabil aceste exercitii: nici cel encomiastic, nici cel zeflemitor. Amandoua sunt descurajante pentru spirit. Eminescu este un mare poet (dovada ca romanii nu l-au uitat nici dupa atatia ani de la disparitia lui) si ca poezia, proza si proza lui politica intereseaza. Cioran, care a negat totul in afara de muzica si de mistica sfintelor, nu-l contesta pe Eminescu. Se revendica chiar din Rugaciunea unui dac si zice ca, fara Eminescu, n-am fi nimic. Se poate vorbi, asa dar, si altfel despre Eminescu, se poate petrece si altfel de ziua lui: fara retorica impovaratoare, fara zeflemeaua care, dupa unii, ar fi instrumentul nostru fundamental de expresie, chipul nostru de a ne situa in lume si fata de valorile lumii... Se poate citindu-l si meditand liber la poezia lui, fara spaima de a ramane in urma Europei, fara ifosele noastre nenorocite, fara oroarea - absolut deceptionanta pentru un spirit lucid si profund - de specificul national. Citindu-i, zic, poemele nu vom pleca, vorba filosofului, cu mana goala. Marea poezie nu este, de cate ori sa spunem?, nici progresista, nici reactionara. Este doar revelatoare.

---

Despre autor: