Cred ca visul secret, ambitia nemarturisita si adanc ascunsa, speranta feciorelnic-naiva a administratiei publice de la noi este sa-si exercite prerogativele - deci sa demonstreze cat e de eficace - in alta tara decat Romania. Adica intr-o tara cu cl
Cred ca visul secret, ambitia nemarturisita si adanc ascunsa, speranta feciorelnic-naiva a administratiei publice de la noi este sa-si exercite prerogativele - deci sa demonstreze cat e de eficace - in alta tara decat Romania. Adica intr-o tara cu climatul ideal al unei luni de mai (mai precis, fine de mai, inceput de iunie) in care: 1. sa nu ploua decat putin de tot: 2 sa nu cumva sa fie mai frig de 16 grade Celsius: 3. sa nu fie mai cald de 20 de grade Celsius. Evident, ninsoarea, viscolul, gerul, ploile torentiale, inundatiile, alunecarile de terenuri, caderile de bolovani pe sosele, astea nu exista din start si din enuntul problemei. Apoi, cred ca este de la sine inteles ca peisajul acesta edenic nu trebuie populat cu romani, adica cu platitori de taxe si impozite. Ca o ultima nota pentru atingerea standardelor perfectiunii, adiministratia asta s-ar compune integral din personaje cu patalama ce atesta ca sunt apolitice provenite din partidele politice care trebuie.
Dar, asta-i viata, sunt condamnati sa fie primari in Romania cu climatul sau temeperat continental. Drept care, oamenii acestia sunt profund credinciosi in Dumnezeu si, zilnic, I se adreseaza prin multiple mesaje urgente, foarte personale si extreme de precis formulate. "Da, Doamne, ca iarna asta sa nu ninga, ca sunt la primul an de mandat si ma prinde cu pantalonii-n vine!", "Da, Doamne, sa nu ploua, ca banii de reparatii s-au dus unde stiu eu si trebuie sa astept bugetul de la anul!!", "Da, Doamne, sa tina asfaltul macar pana la prima vizita a lui stiu eu cine"(...) Administratia publica din Romania se bazeaza orbeste pe voia lui Dumnezeu. Orice s-ar intampla, primul raspuns, invariabil si atotcuprinzator, este ca, asta e, soarta, asa a vrut Dumnezeu, bine ca suntem sanatosi si o putem duce si p-asta. De aici si fatalismul absolut, apropiat prin dimensiuni de fundamentalismul islamic, al alesilor nostri din administratie, o filosofie si un demers in intelegerea tainelor universului care le-a adus, prin revelatie, indoirea genunchilor in fata puterii colosale a evenimentelor ce te bat in cap in ritmul hotarat de destin.
Patru zile de ger. Atat a fost deajuns sa intram in stare de panica nationala si ca portiuni ale faimosului sistem de infrastructuri critice sa inceapa sa cedeze rapid. Cu mult mai rapid decat in previziuni, fara nici un fel de legatura cu tot ceea ce se promitea de catre guvernanti privind absoluta siguranta a sistemului nostru de aprovizionare energetica.
Mi-as fi dorit, doamnelor si domnilor, sa vad in aceste momente aceeasi imbulzeala de oficiali cu pieptul lor de arama scos in fata, cum se vede la sfestanii, hramuri sau aniversari. Pai sa-i fi avut acum pe alesii neamului adunati sa aduca lumina experientei lor de manageri, in numar tot asa de mare ca la o depunere de coroane. De ce nu ies sa dezbata ce se intampla in asemenea cazuri cu sistemele vitale de care depinde viata fraierilor de alegatori? I-ati vazut, i-ati auzit acum? Nu, fiindca altceva decat replica de baza, cea cu voia lui Dumnezeu, nu aveau. Sigur, "vara nu-i ca iarna". Dar asta nu poate deveni filosofia existentiala a unei administratii publice care este chemata sa gestioneze resursele nationale si sa garanteze functionarea retelelor esentiale.
Nu se poate, sau nu ar trebui sa se poata, ca sistemele nationale sa fie lasate intr-un asemenea grad de vulnerabilitate, incat sa cedeze atat de grav la prima confruntare serioasa cu conditii meteorologice nefavorabile.
Sincer, am crezut ca experienta gestionarii dramatice a situatiilor create de inundatiile succesive a creat nevoia de a avea un sistem national coerent de gestionare a crizelor. Daca vi se pare ca-l avem si ca el functioneaza, atunci e bine. Ba chiar e foarte bine, deoarece inseamna ca sunteti multumiti, fericiti si dati un vot de incredere administratorilor de sistem. Este foarte posibil ca viata sa ne fi calit indeajuns. Se poate sa fi si avut intelepciunea de a mai fi pastrat amintirea indemnului "mai puneti o haina in plus" care, iata, face bine. Si, mai ales, se poate sa fi pastrat si convingerea ca, poate, odata, candva, sa dea Dumnezeu, sa fie si altfel. Poate ne obliga cei din UE sa importam primari. Cine stie? Poate asa o vrea Dumnezeu sau poate, molipsiti de ai nostri, vor spune si ei, "conditiile ne-au luat prin surprindere"?


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.