Noi amenintari, noi raspunsuri

"Daca vom deschide vreodata Cutia Pandorei a Consiliului Europei, nu vom putea sti cati Cai Troieni vor sari afara din ea". (Ernest Bevin)
Sa pornim de la reafirmarea ideii ca statul de drept se bazeaza pe respectarea legii, in spiritul si in litera sa. Asta este democratia, asta este valoarea pe care se cladeste si la care se raporteaza in permanenta un stat democratic. In cadrul sau, toti cetatenii sunt egali in fata legii, sunt deci supusi unui tratament egal in conditii egale, fara nici un fel de exceptie. Iar toate aceste locuri comune au valoarea de a crea un anumit tip de civilizatie care este fundamental opusa sistemului dictatorial, acolo unde un singur om decide ce este lege, cine are sau nu dreptate, care sunt limitele legalitatii, iar asta noi ar trebui sa stim foarte bine din istoria comunista a Romaniei.
Exista insa o imensa problema, cea cu care se confrunta acum toate statele democratice in lupta lor impotriva terorismului si a indivizilor sau retelelor care perpetreaza acte de o gravitate extrema, de o cruzime fara limite, lovind indiscriminatoriu si vehiculand violenta ca pe suprema arma de santaj politic. Problema este ca nu exista un cadru juridic adecvat acceptat international pentru a calibra un raspuns pe masura. Discutia este pe doua nivele. Primul este cel al decidentilor politici care, pe de o parte, sunt obligati sa respecte cu scrupulozitate maxima mecanismul democratic in care functioneza si, ca atare, sa nu ordone sau sugereze operatiuni care sa depaseasca limitele prevazute de lege si de prerogativele specifice institutiilor care asigura aplicarea legii, aici incluzand si serviciile secrete. Dificultatea majora este ca actiunile retelelor teroriste depasesc de cele mai multe ori cadrul legal actual de raspuns al organismelor abilitate pentru o actiune, fie ea preventiva, fie punitiva. Care ar fi natura potrivita a raspunsului? Fortele armate? In nici un caz, deoarece nu sunt antrenate si nici nu au mijloacele de a actiona in domeniu. Fortele speciale? Posibil, s-a raspuns odinioara, atunci cand actiuni spectaculoase de tipul Mogadiscio sau Entebbe au cladit mitul unui raspuns rapid si devastator care sa salveze cetateni nevinovati. Numai ca timpurile acelea s-au dus, organizatiile teroriste s-au multiplicat si fragmentat in celule mici si cvasi-autonome, cu o extraordinara viteza de deplasare si capacitate de auto-dizolvare, eventual dupa o singura operatiune reusita. Mai este o problema: mandatul pentru o asemenea operatiune. Cine-l da? Pe ce baza juridica? De cat de multe ori poate fi argumentat el cu principiul securitatii nationale?
Raspunsul s-ar putea sa se afle in nivelul doi al discutiei, cel care vizeaza noul tip de mandat al serviciilor secrete. Din colectoare de informatii, ele ar putea sa revina la tipul de activitate ce le-a fost propriu in plin Razboi Rece, adica sa-si redezvolte directoratele sau sectiunile pur operationale. Cu un sub-mandat, de data asta foarte extins, de a putea opera adanc in teritoriul inamic, de a face prizonieri si de a-i transporta spre bazele prietene.
Numai ca, si aici incepe dilema, prizonierii acestia, conform standardelor societatii democratice, sunt doar suspecti de acte teroriste pana la administrarea probelor contrare in fata unui tribunal. Un tribunal civil deoarece, fiind imbracati civil in momentul perpetrarii actiunilor lor, ies de sub prevederile Conventiei de la Geneva referitoare la prizonierii de razboi si trebuie sa fie considerati criminali de rand. Cel putin in acest moment, aceasta este procedura pe care o indica cea mai larg acceptata definitie a terorismului... si atunci, ce trebuie sa faca operativii serviciilor secrete sau armata cu cei pe care i-au capturat? Guantanamo Bay reprezinta prototipul solutiei americane, solutie de urgenta tocmai pentru ca nimeni nu are o solutie perfect legala si unanim acceptata. in primul rand pentru ca politicienii democratiilor lumii nu au reusit nici pana azi sa cada de acord asupra unei definitii acceptate unanim a terorismului si, apoi, a unor prevederi legale speciale, noi, care sa gereze tratamentul unor asemenea cazuri. Se prea poate ca anchetele deschise acum de Consiliul Europei si de Parlamentul European sa deschida o perspectiva asupra unei foarte delicate si sensibile dezbateri europene in primul rand, dar nu numai, asupra nevoii de reglementare juridica internationala in acest nou domeniu in care, dupa cum se vede, represiunea nu poate sa existe doar ca un scop in sine. Fara o redefinire a cadrului legal juridic acceptat pe plan international si, in consecinta, aplicabil ca atare, decidentii politici nu au la indemana decat solutia oricand atacabila a "masurilor speciale" de tipul ascultarea ilegala a telefoanelor, operatiuni "acoperite" pentru transferul si interogarea suspectilor, detinerea lor "incomunicado" pe durate indeterminate. Fara un asemenea cadru juridic, oricand se va refolosi argumentul: "ce este terorist pentru unii, pentru altii este luptator pentru libertate". Argument generator, intotdeauna, de urmari mortale.

---

Despre autor: