Declaratiile de avere pe care alesii nostri au fost obligati sa le reactualizeze la inceput de an ne-au oferit numeroase surprize. Cea mai prodigioasa dintre ele a fost, de departe, mostenirea cu care s-a procopsit, primavara trecuta, familia fostulu
Declaratiile de avere pe care alesii nostri au fost obligati sa le reactualizeze la inceput de an ne-au oferit numeroase surprize. Cea mai prodigioasa dintre ele a fost, de departe, mostenirea cu care s-a procopsit, primavara trecuta, familia fostului premier Adrian Nastase. Aproape un milion de dolari, lasati cu limba de moarte de o matusa batrana. Batrana rau si bogata tare. Presa a aflat ca este vorba despre Tamara Cernasov, nascuta in 1910 la Tbilisi si decedata in aprilie 2005 in Bucuresti - sora unei bunici a Danei Nastase. Fusese profesoara de limbi straine (pe cat pariem ca de rusa?) si isi traise ultimii ani, dintr-o pensie de 4 milioane de lei pe luna, intr-o garsoniera minuscula din Sectorul 1.
De unde avea nonagenara o asemenea avere?
O fi fost vreun os domnesc? Ruda cu Bibestii, cu Brancovenii sau Cantacuzinii? Sau macar cu vreun mare industrias interbelic, cu un Malaxa sau Marghiloman? Si-o fi recuperat femeia proprietatile confiscate de comunisti? Da de unde. Pai, se putea asa un "dosar prost" in familia nomenklaturistului Angelo Miculescu? Exclus. Si totusi, cam asta incearca sa ne sugereze Adrian Nastase intr-un interviu acordat saptamana trecuta "Jurnalului National". Liderul PSD insaileaza o poveste plina de ambiguitati despre o familie bogata de intelectuali, cu "pamanturi si proprietati importante" la Chisinau, stabilita ulterior la Cluj. Las la o parte amanuntul ca, din actuala Republica Moldova, Tamara Cernasov nu putea spera sa recupereze nimic. Ar fi putut, cel mult, sa obtina o compensatie simbolica din partea statului roman.
Dar ce conteaza asemenea detalii? Adrian Nastase se straduieste sa isi construiasca o "legenda". Una care sa se asorteze cu "hobby"-urile sale aristocratice: vanatoarea, colectiile de arta, cartile rare... Tanjeste dupa o aura de "grande famille", pe care Tartasestiul natal nu i-o poate oferi. Ah, daca s-ar putea gasi vreo matusica sa-i lase si un blazon... Sa si-l lipeasca frumos peste eticheta de parvenit. Din pacate pentru el, in aceasta privinta doamna Dana nu are cum sa-l mai ajute. Originea ei este cat se poate de "sanatoasa". Ceea ce nu se poate spune despre provenienta mostenirii recent dobandite.
Pe vremea lui Ceausescu, nimeni nu putea detine o asemenea avere. Nici macar favoritii regimului. Singura concluzie posibila este ca Tamara Cernasov, intre 80 si 95 de ani, s-a transformat intr-o extraordinara femeie de afaceri. A cumparat trei apartamente, un teren de 2500 de metri in Voluntari, a investit in obiecte de arta si bijuterii de pret. Si a reusit sa indese la ciorap 600.000 de dolari, 70.000 de euro si 2,8 miliarde de lei vechi. Toate acestea dintr-o pensie amarata de profesoara. Si fara sa-si paraseasca aproape niciodata garsoniera de 18 metri patrati. Asta zic si eu geniu financiar! Pai mai bine o punea Nastase ministru al Economiei! Cu asemenea performante, aveam astazi PIB-ul mai mare ca al Germaniei!
Unde mai pui ca batranica avea nu doar fler, ci si un talent de negociator cu totul iesit din comun. In 1999, l-a convins pe un anume Silviu Podolan sa-i vanda pe doar 156 de dolari (2,5 milioane lei vechi) un teren in Voluntari pe care acesta tocmai platise 1250 de dolari. Sa-i vanda, deci, in pierdere. Asta in conditiile in care oricum valoarea pamantului respectiv era - la acea ora - de zeci de ori mai mare. Astazi, ea este estimata la circa 250.000 de dolari. Ca sa vedeti ce profit se poate realiza in Romania cu o investitie de-o juma' de pensie... Sa se mai planga pensionarii...
Si totusi, oricat de extraordinara afacerista ar fi fost Tamara Cernasov, asemenea banet tot nu putea acumula, legal, fara stirea Fiscului. A platit ea impozitele si taxele aferente? Vorbim de sute de mii de dolari, zeci de mii de euro, miliarde de lei. In conturi bancare? Cash prin saltele? Noi nu stim. Fiscul ar trebui sa afle. El are datoria sa urmareasca "firul banilor" ori de cate ori apare o "anomalie", o neconcordanta flagranta intre veniturile declarate ale unei persoane si averea sau standardul sau de viata. Asa au fost prinsi, in Occident, nu numai evazionisti de rand, ci si mafioti sau cartite ale serviciilor secrete. Mai devreme sau mai tarziu, banii ii dadeau de gol. Iar banii negri nu devin albi doar pentru ca cel care i-a produs a murit. Nu vreau sa insinuez, Doamne fereste, ca nonagenara matusica a Danei Nastase s-ar fi ocupat cu prostitutia sau cu traficul de droguri. Cred, mai degraba, ca a fost folosita drept "pusculita" nestiutoare pentru tot felul de "comisioane". Si ar fi foarte interesant si util sa aflam exact cine si cand a "cotizat" la batranica. "De ce" - este o alta intrebare. Pe care va trebui sa o puna Parchetul.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.