Imi place, nu-mi place...

Cum este inceputul unui nou an si ma gasesc dupa o scurta vacanta care pentru mine n-a fost deloc linistita, n-am, azi, starea de spirit necesara pentru a scrie despre o carte sau despre o problema de teorie literara. Mi s-au intamplat si mi se intampla in ultimele luni de zile fel de fel de lucruri, unele bune, altele - cele mai multe - rele. Nu prea stiu nici eu de ce, dar banuiesc; se apropie alegerile la Academia Romana si unele spirite au intrat deja in alerta. Ca sa nu zic in campanie electorala. N-am timp si, la drept vorbind, nici n-am tragere de inima sa intru intr-o polemica fara rost, stiind bine ca, in tara lui Mitica, orice polemica este o forma de zadarnicie. Ciocnirea de idei (in eventualitatea ca ideile sunt in discutie, nu interesele si orgoliile!), se incheie, de regula, cu o injurie prelungita sau cu un denunt bine documentat trimis la gazete...
Si cum mananc painea aceasta de peste 40 de ani de zile (de cand fac, cu alte vorbe, critica literara si ma confrunt cu mentalitatile, tafnele si inchipuirile intelectualului daco-roman!), am capatat anumita intelepciune cand este vorba sa raspunzi cuiva care insulta sau batjocoreste, in stilul cunoscut (stilul sfintei noastre zeflemele) o idee sau o carte de-a ta... Mi-am dat seama de mult timp ca nu exista resemnare in fata adevarului estetic, cum cerea E. Lovinescu. Nici vorba de resemnare, de obiectivitate... Mai actual si mai folositor mi se pare in lumea de azi indemnul lui Constantin Noica de a nu te pune la mintea "zbieratorilor", cum le spunea el, adica de a incerca sa-i contrazici pe cei care, avand mintea odihnita si neputand face altceva, protesteaza, injuriaza, fac galagie prin gazete, in fine, cauta mereu samanta de cearta pentru a fi luati in seama... Sa te fereasca Dumnezeu sa-i iei in serios si sa incerci sa le raspunzi! Atat ti-a trebuit, nu mai scapi de ei, cum nu scapi usor de raie... Cum in copilaria si adolescenta mea ploiesteana am trait opt ani de zile intr-un internat cu o mie de elevi, stiu ce inseamna aceasta... Nu-i numai un proverb, este o boala mizerabila...
Ce pot sa-i raspund unei mediocre foi culturale bucurestene care, cu o ura abisala, injuriaza, contesta, minimalizeaza orice as scrie eu sau tot ce trece pe sub ochii mei in materie de cultura? Nimic, evident, pentru ca nu poti polemiza cu neantul. Dar unei foi din Iasi (o noua foaie a vitelor de pripas) care ataca bezmetic si imund un dictionar exceptional (DOOM-ul), pregatit indelung si cu pricepre, de cercetatorii Institutului de lingvistica al Academiei Romane? Iarasi nimic pentru ca n-ai ce sa lamuresti acolo unde este marlanie si marunta, temeinica ura provinciala. Foaia vitelor de pripas din Iasi si-a facut un program sa atace sistematic Academia Romana si cam tot ce face ea... Daca ai imprudenta sa-i trimiti un raspuns, nu-l publica sau il publica insotit de o nota a redactiei care cuprinde, in fapt, un denunt si mai aprig. Asa ca este mai bine sa-ti vezi de treaba. Daca poti, bineinteles. Cu "zbieratorii" nu-i bine sa te pui. Ei dispar, de altminteri, de la sine. Dupa o vreme nu mai auzi de ei si-i uiti. Intra in neantul din care prin accident au iesit.
Ce ramane in urma "polemicilor" pe care le-au provocat? Ramane sentimentul ca, in tara lui Mitica, orice se poate spune, orice calomnie este primita si orice injurie e savurata, fara a produce consecinte pentru agresor. Cel lovit se resemneaza in fata neadevarului si, daca are suficienta energie intelectuala si morala, merge mai departe. Se multumeste el cu ceea ce poate, de pilda cu proverbul care zice ca nu mor caii cand vor cainii sau cainii latra si caravana trece. Ma rog, nu stiu cat de convingatoare sunt aceste vorbe intelepte si, mai ales, nu stiu cat pot intimida ele pe "zbieratorii" din spatiul carpato-dunarean, dar, la nevoie, ele pot fi evocate si urmate...
M-am luat cu vorba si, imi dau seama acum, am parasit subiectul pe care il anuntasem. Ce-mi place si ce nu-mi place in aceasta dimineata sura si apasatoare de ianuarie? Ca sa fiu drept, nu prea-mi place mare lucru. Au navalit, in schimb, neplacerile peste mine. Dl. Ministru al Sanatatii ma trimite la literatura (ceea ce este bine) si ma ameninta cu represalii pentru ca, in calitatea publica pe care o am, ma opun ca Dumnealui sa ia Spitalul Elias (care apartine Academiei Romane) si sa-l treaca in subordinea Ministerului pe care il conduce prin ordonante de urgenta. Dl. Ministru nu se joaca, retorica lui este inepuizabila si amenintatoare, Dl. Ministru are putere si, daca are putere, nu tine seama de nimeni si de nimic, nici macar de lege. Am impresia, totusi, ca Dl. Ministru al Sanatatii a gresit epoca si a gresit tara. Romania nu mai este, totusi; tara lui "stii cine sunt eu?" sau tara lui "las ca iti arat eu tie" este, totusi, o tara in care, cat de cat, legile si bunul simt functioneaza.
Atat despre ce nu-mi place. Despre ce-mi place, altadata.

---

Despre autor: