De aproape un sfert de veac, Stefan Hrusca bate stadioanele, salile de concerte, caminele culturale si "campurile" de tip american, debutul sau pe o scena fiind chiar in Borsa Maramuresului, unde in 1981 era invatator si profesor de muzica, unde sosise Cenaclul Flacara. A fost repede cooptat in vartejul acelui mod insolit de a face spectacol in bai de multime, cu balade si imnuri, cu poezii patriotice si redescoperirea unor poeti uitati, cu anume colinde avand textul adaptat (!), pentru ca altfel nu se putea. Chiar si asa, el s-a lansat cu albumele "Flori de mar" si "Florile dalbe", vandute in sute de mii de exemplare, ca si altele, din familia muzicii pop, atat de indragita nu numai de tineri. Din 1984, parasind Cenaclul, si-a luat soarta in propriile maini, avand in Vasile Seicaru un companion de tinuta, cu care a facut alte si alte turnee. S-a despartit si de acesta, urmandu-si singur destinul, mai ales dupa ce s-a stabilit in Canada, la inceput in Toronto, ca apoi sa-si cumpere o casa in localitatea Barrie (75 km nord de acea metropola anglofona). Chiar daca la inceput recitalurile sale nu strangeau mai mult de o suta de spectatori "romani - in scurta vreme i s-a dus vestea ca muzica lui este cu totul altceva decat susanelele organizate din tara pentru Lumea Noua. Asa se face ca i s-au organizat adevarate spectacole si chiar turnee, unul dintre ele durand doua luni si insumand 16.000 km. In rastimpuri, in familie fiind, isi cumpune piesele, prelucreaza colindele imprimate pe reportofon, dupa cum ii dicteza felul sau de a simti creatia, toate purand "marca Hrusca".
Intr-o recenta marturisire, zicea: "Pe tot ce am creat este amprenta sufletului meu! Multumesc Cerului de Sus, ca steaua mea norocoasa mi-a fost asa de bine caluzitoare, incat am ajuns unde am ajuns si pot sa bucur si pe altii". Intr-adevar, ii bucura pe toti cei ce-l asculta si tocmai de aceea vine anual in tara, deoarece stie cu cat drag il asteapta spectatorii. "Eu ma definesc foarte simplu: un copil al Maramuresului, plecat in lume sa colinde, care a ramas simplu, cu aceeasi vorba, cu acelasi fel de a se comporta cu semenii si cu prietenii. Pentru mine, cel mai frumos cadou este gandul bun pe care mi l-au trimis toti cei care au vrut sa-mi spuna La multi ani!. In rest, toate celelalte lucruri nu cred ca au mare importanta".
O declaratie pe care Stefan Hrusca o semneaza simplu cantautor.
Despre autor:

Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Review E-Mobility Urban Cargo: dubița electrică de oraș cât un Smart Forfour
Sursa: green.start-up.ro
-
Startup Elites 2023: workshop-uri pentru participanți partea a III-a
Sursa: start-up.ro
-
ANPC, în mall Veranda: ce amenzi au fost aplicate și ce operatori au fost...
Sursa: retail.ro
-
Denise Rifai, despre legătura specială pe care o are cu tatăl ei: M-am născut...
Sursa: kudika.ro
-
Pe 29 septembrie avem Lună plină în Berbec, un prilej astral puternic pentru...
Sursa: garbo.ro
-
Cât ar câștiga statul din noul impozit pe cifra de afaceri
Sursa: futurebanking.ro
-
Președintele PSD al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, prins în...
Sursa: wall-street.ro