Ghiveciul ad-hoc

"Noi avem doua prioritati - una de securitate nationala si alta de integrare in Uniunea Europeana" - afirma presedintele nostru intr-o conferinta de presa la Bruxelles. O declaratie-eveniment, unica in istoria noastra post-decembrista. Ea lamureste, fara nici un fel de posibila ambiguitate, baza rationamentului pe care se construieste noua noastra politica externa: o atitudine duala, avand ca fundament cele doua mari dorinte pe care se articuleaza acum demersurile Romaniei.
Primul vector este "prioritatea de securitate nationala". Asta presupune cautarea, identificarea, integrarea si dezvoltarea prezentei unui "furnizor de securitate", o forta, o entitate, o institutie, un aliat strategic care sa ne asigure siguranta nationala . Pe de alta parte, in alt sertar, complet separat si identificat ca atare, vectorul aderarii Romaniei la UE. Domnul presedinte Basescu i-a indemnat pe ziaristi sa nu faca un ghivechi din acestea doua, afirmand implicit ca ele nu se pot amesteca la nivel de concept. Asa vom face. Sa vedem consecintele.
In perioada Razboiului Rece exista teoria care spunea ca securitatea nationala este conceptul de baza in functie de care se construieste destinul unei natiuni sau al unui grup de aliati. Firesc, pentru ca principiile politice antagonice nu puteau sa fie aparate decat de o forta militara corespunzatoare si, mai ales, de o doctrina a supravietuirii bazate pe principiul ofensiv. S-a ajuns foarte repede la "echilibrul terorii" care a dominat ultimele decenii ale secolului XX, balanta sperietorii nucleare tinind in sah etern cele doua blocuri ireconciliabil adverse. In fiecare dintre ele, la nivelul principalelor aliante militare ale vremii, existand un furnizor principal de securitate: SUA si URSS.
Diferenta intre jocurile celor doua supra-puteri nu s-a produs, asa cum tot sperau militarii, din inventarea unui sistem de arme care sa rupa complet echilibrul in favoarea uneia dintre parti. Dimpotriva. Ambele tabere erau angrenate intr-o competitie in care acest tip de diferenta, atunci cand se producea la nivelul uneia sau alteia dintre categoriile de arme, era recuperata rapid, adesea intr-un interval care nu depasea cateva luni.
Zona unde s-a creat diferenta fundamentala a fost asigurarea costurilor securitatii. Pe de o parte, in blocul occidental, statele membre au imaginat modelul "statului bunastarii", oferind, an de an, in ritmul unei cresteri economice sustinute de decenii, o baza din ce in ce mai solida pentru angrenajul de securitate. De cealalta parte a baricadei, doctrina URSS se baza pe preluarea resurselor economice ale tarilor satelit, industria de aparare fiind, de departe, cea mai importanta la nivelul economiei nationale si consumand cea mai mare parte a resurselor vitale. Acest rationament a dus la falimentarea puterii Pactului de la Varsovia, justificand afirmatia atat de des formulata dupa 1990: "Razboiul Rece a fost castigat cu argumente economice".
In aceste conditii, evolutia ulterioara a doctrinelor de securitate nu a putut sa urmeze decat sensul previzibil al intaririi dimensiunii economice, devenita acum, in sine, factor fundamental de securitate. si asta nu numai in spatiul euro-atlantic. Marea amenintare nu mai este comunismul. Nici macar fundamentalismul islamic. Ci saracia, vectorul de instabilitate pe care noua gandire politica il identifica drept cel mai puternic vector aducator de dezechilibre, violenta si incertitudini.
Iar noi? In principiu, cel putin pana acum, am spus ca intrarea noastra in NATO si UE reprezinta doua miscari incadrate in aceeasi logica de joc. Pe de o parte, apartenenta la o alianta politico-militara, pe cealalta parte integrarea intr-un spatiu de prosperitate cu propria sa definitie de aparare si securitate care lucreaza in colaborare si cooperare cu NATO. Interesele profunde ale celor doua entitati nu sunt si nu pot fi diferite, fie si numai pentru ca cea mai mare parte a statelor membre apartin celor doua organizatii. Daca asta a spus domnul presedinte, atunci e bine.
Dar, in caz contrar, care ar fi oare raspunsul la intrebarea - cine este furnizorul nostrul de securitate" si cum l-am putea trata separat fata de destinul european al Romaniei? Intrebare justificata in conditiile in care fenomenul saraciei apare ca o problema semnalata cu seriozitate de organismele europene, ingrijorate acum de semnalele privind griparea motorului economiei noastre si de posibila depasire a indicelui de inflatie propus pentru 2005. Am promis tarilor din Balcani sprijinul nostru, am promis ca vom baga Turcia in UE, le-am mai spus moldovenilor ca pot sa se bazeze pe resursele noastre energetice. Si poate ca vor avea nevoie, in conditiile in care Rusia a proclamat doctrina suveranitatii energetice limitate" si a marit considerabil pretul de vanzare a gazelor catre Ucraina, Georgia si Moldova.
Poate, cine stie, cele doua strategii diferite de care vorbea presedintele Basescu sa aiba o nestiuta de noi baza comuna, adica o a treia strategie privind scoaterea Romaniei din marasmul economic si cladirea unei economii real performante. Daca nu, ne vom continua neobosita cautare pentru un furnizor extern de securitate, dupa un model original si neaos, precum democratia noastra. Dar asta vrem? Dar, de fact, de ce nu spunem in clar ce vrem si cu cine vrem?

---

Despre autor: