Fracturarea dreptei israeliene

Retragerea colonistilor evrei din Gaza si (partial) din Cisiordania, din august 2005, impusa de respectarea "Foii de Parcurs" americane, a divizat profund opinia publica din Israel si a subrezit sustinerea de care premierul Ariel Sharon de bucura din partea Partidului Likud. O criza guvernamentala parea iminenta. La 21 noiembrie 2005, Ariel Sharon (77 de ani) a anuntat intr-o conferinta de presa ca paraseste formatiunea aflata la putere in Israel, pentru a fonda un alt partid, de centru-dreapta, intitulat "Kadima" ("Inainte"). "Viata a devenit insuportabila in Likud", a declarat premierul referindu-se desigur la atmosfera creata in partid dupa dezangajarea unilaterala din Gaza. "In actuala sa forma, Likud nu poate conduce Israelul catre atingerea obiectivelor sale nationale", a adaugat Sharon.
Ca urmare a deciziei premierului de a parasi "Likud", noi alegeri se vor tine in Israel in martie 2006.
Istoria Israelului, generalul Ariel Sharon si politica de implanturi
Desi denumirea sa actuala dateaza doar din 1973, radacinile Partidul Likud sunt mai vechi decat statul Israel. La originile sale a stat gruparea extremista Irgun, activa pe vremea cand tara era o colonie britanica. In 1948, Irgun s-a transformat - datorita noilor conditii create de fondarea statului evreu - in Partidul Herut. Care in 1973 a devenit Partidul Likud. Din aceasta formatiune au facut parte personalitati importante ale vietii politice israeliene, ca Menachem Begin (lider al grupului Irgun), Benjamin (Bibi) Netanyahu, sau Ariel Sharon.
Pentru Sharon, expansiunea statului evreu si implanturile de colonisti in tinuturile ocupate in 1967 corespundea securitatii Israelului si unor granite noi, care puteau fi aparate.
In 1977, Ariel Sharon a elaborat un plan intitulat "O viziunea a Israelului la sfarsitul secolului XX". In acest plan, Sharon intrevedea ca 2 milioane de evrei vor coloniza teritoriile ocupate in urma razboiului din 1967, recrutati printre evreii care se intorceau din Europa de Est (mai ales din URSS). In mai putin de 4 ani, Ariel Sharon a creat 62 de asezari evreiesti in teritoriile ocupate, care au costat Israelul circa un miliard de dolari. Primul pas pe calea formarii "Marelui Israel", visul de o viata a lui Ariel Sharon. La inceputul lui 1984, circa 112 noi asezari evreiesti apareau in Gaza, datorita mai ales propagandei eficace a Likud printre evreii foarte bogati din Statele Unite.
Likud si Sharon au expropriat in acest timp intinderi intinse de pamant din teritoriile ocupate, oferindu-le colonistilor evrei din implanturi. Astfel ca proprietatile evreiesti din teritoriile ocupate au crescut de la 0,5% in 1967, la 40% pana in 1984. Palestinienii l-au acuzat pe Sharon (o vreme ministrul Agriculturii) de exproprieri ilegale de terenuri si i-au intentat zeci de procese in Israel.
Acum, dupa 40 de ani de profunde transformari ale tinuturilor Gaza si Cisiordania, precum si dupa doua generatii de evrei nascuti in teritoriile ocupate de Israel in 1967, colonistilor evrei - care si-au sacrificat linistea si siguranta lor si a familiilor lor - li s-a cerut sa-si darame casele, sa-si distruga celebrele plantatii de legume si fructe si sa plece. Pentru a face astfel posibila crearea unui mic stat palestinian, promis in deja ceebra "Foaie de parcurs" - planul Administratiei Bush pentru pacificarea Orientului mijlociu.
Ministrul de Finante Benyamin Netanyahu si-a inaintat imediat demisia in semn de protest fata de "Foaia de parcurs", iar partidele nationaliste si ultra-religioase s-au retras din arcul guvernamental.
Extrema dreapta din Israel - care a contribuit in mare masura la ascensiunea politica a lui Ariel Sharon - il acuza acum pe general de tradare a Israelului.
Sharon - initial un adversar al "Foii de parcurs" americane - a devenit treptat un sustinator al ei. Ariel Sharon crede ca prin "dezangajare", Israelul nu va mai fi nevoit sa cheltuiasca sume exorbitante pentru a apara 8.000 de evrei din Gaza, inconjurati de 1,3 milioane de palestinieni. Cand poate construi noi implantari, mult mai sigure, in Cisiordania.
La summit-ul din februarie 2005, de la Sharm-el-Sheik (Egipt), Sharon a declarat ca "dezangajarea" israeliana constituie, in realitate, "o lovitura mortala" pentru extremismul palestinian. Conform sondajelor, 70% dintre israelieni sustin, in principiu, viziunea lui Sharon si cred ca "Foaia de parcurs" ar fi o solutie pentru reglementarea conflictului - atat de indelungat - cu palestinienii. Acestia aproba "dezangajarea", in ciuda imensului "impact emotional" pe care le-au avut asupra opiniei publice din Israel scenele tulburatoare din cursul retragerii colonistilor si a interventiei armatei israeliene.
Sharon insusi a declarat la televiziune ca nu poate urmari scenele in care armata israeliana evacueaza evreii din teritorii, decat cu "lacrimi in ochi".
Moment istoric: fracturarea Likudului
"Impactul emotional" asupra opiniei publice din Israel - dupa scenele zguduitoare de la "dezangajarea" din tinuturile ocupate - s-a repercutat imediat in plan politic. Fostul premier Benyamin Netanyahu si-a dat demisia din functia de ministru de Finante. In cadrul Likud, atitudinii lui Netanyahu i s-au raliat si alti membri importanti, schimband raportul de forte cu Sharon.
Consilierul pentru probleme strategice al lui Ariel Sharon, Eyal Arad (fost consilier al Partidului "Romania Mare), a declarat intr-un interviu acordat lui Chris McGreal de la "The Guardian", ca premierul israelian interpreteaza "Foaia de parcurs" drept "sfarsitul total al razboiului terorist". Sharon - afirma Arad - crede ca eliminarea terorismului, si a influentei palestinienilor extremisti asupra celor mai moderati conduce Israelul mai aproape de telurile sale nationale.
Sharon sustine asadar "Road map" in masura in care sustine si Administratia Bush. In mod reciproc, Administratia Bush si grupul neo-conservator "Project fo a New American century" (PNAC) sustin Israelul si planurile lui Sharon privind Irakul, Iranul si Siria, in masura in care corespund intereselor Americii.
Pentru extrema dreapta din Likud si partidele ultra-nationaliste si religioase, acceptarea retragerii totale din tinuturile ocupate in 1967 - conform "Foii de parcurs" - precum si ideea unui "stat palestinian" independent sunt crime de neiertat fata de Israel. Aceasta factiune din Likud - care exprima interesele colonistilor evrei - era gata sa-l inlocuiasca pe Sharon, din fruntea partidului, cu Netanyahu. Si, apoi, sa-i retraga lui Sharon sprijinul politic.
In fapt, fracturarea dreptei israeliene si retragerea lui Sharon din Likud a fost rezultatul unei conjuncturi politice, numite "principiul dominoului".
Fostul premier si ministru de finante in guvernul Ariel Sharon - Benjamin Netanyahu - a inteles repede ca poate utiliza frustrarea colonistilor evrei, evacuati de armata din teritoriile ocupate, ca parte a luptei sale politice pe care o ducea cu Sharon, in cadrul Likud, pentru suprematie. Retragerea sprijinului lui Netanyahu - care a parasit guvernul - facea imposibila pentru Sharon controlarea coalitiei de la putere.
Paradoxal, ramanerea in functia de premier a lui Sharon s-a datorat tocmai sprijinului primit de la Partidul "MAPAI" (Partidul Muncii, de stanga, laburist). Si, mai ales de la liderul acestuia, Shimon Peres. Decizia lui Sharon de a parasi Likud a survenit in urma inlocuirii lui Shimon Peres, liderul "Mapai", cu Amir Peretz.
Imediat dupa castigarea pozitiei de lider in Partidul Muncii, Peretz si-a anuntat programul de stanga: retragerea "Mapai" din guvernul Sharon si discutii directe cu Autoritatea Palestiniana, respingand "Foaia de parcurs" americana. Retragerea "Mapai" de la guvernare l-a lasat insa pe Sharon fara sprijin parlamentar si a facut necesare noi alegeri.
Acest veritabil "dominou" l-a determinat pe Sharon sa se retraga din Likud - unde influenta lui Bibi Netanyahu devenise majoritara - si sa anunte alegeri generale in martie 2006.
Ariel Sharon a depus mai multe eforturi pentru a-l atrage pe Shimon Peres - unul din liderii istorici ai "Mapai" - in noul sau partid, "Kadima". Desi nu a reusit aceasta, Peres i-a promis totusi sprijinul politic lui Sharon, aflat intr-o evidenta dificultate.
Cine este Amir Peretz?
Retragerea lui Ariel Sharon din Likud este numai o fata a momentului istoric pe care il traieste Israelul. Cealalta fateta este inlocuirea la conducerea "Mapai" a liderului istoric Shimon Peres, cu fostul lider sindical (Histadrut) Amir Peretz. Un om cu opinii clare de stanga. Inlocuire care a produs, desigur, mare bucurie in statele arabe din Orientul Mijlociu si Apropiat.
In varsta de 53 de ani - nascut in Maroc - Amir Peretz a redesteptat sperantele stangii israeliene in directia unei "paci reale" si a reformelor sociale. Cunoscutul Uri Avnery considera alegerea fostului lider sindical Amir Peretz in fruntea Mapai drept o "revolutie" si o "ruptura" in politica traditionala israeliana. In cotidianul britanic "The Guardian", Jonathan Freedland saluta aceasta alegere, considerand ca ea va revitaliza partidul Mapai si ca Amir Peretz va aduce "un optimism aparte in Orientul Mijlociu".
Pe de alta parte, adversarii lui Amir Peretz - din dreapta spectrului politic israelian - il considera pe fostul sindicalist un dictator, un fel de "Napoleon" si un "cap infierbantat". Pentru dreapta politica din Israel, Amir Peretz este un "socialist", gata la orice compromis cu palestinienii.
Satisfactia cu care Siria si Egiptul, ca si alte state arabe, au primit alegerea, ascensiunea lui Amir Peretz la conducerea Partidului Muncii este perfect indrepatatita.
Amir Peretz vorbeste perfect araba si are - ca fost lider sindical - excelente relatii cu comunitatea celor un milion de arabi din Israel. Peretz a declarat drept "ridicola" "Foaia de parcurs" a Administratiei Bush si a declarat ca va negocia direct cu Autoritatea Palestiniana.
Totodata se asteapta de la Amir Peretz - in caz de victorie - sa lichideze Mafia ruso-ucraineano-israeliana, condusa de rusi evrei extrem de bogati, ca si de alti gangsteri din fosta URSS, care influenteaza deciziile statului evreu prin alianta binecunoscuta cu Partidul Likud.
Ca membru in miscarea israeliana "Peace now", Amir Peretz a devenit primar in orasul Sederat, din Fasia Gaza. Si a intrat in Parlamentul israelian in 1988, ca membru al "Mapai", principalul partid de stanga din Israel. In 1995, Amir Peretz a devenit lider sindical in "Histadrut". Iar in 1999, a parasit "Mapai", fondandu-si propriul partid "O singura natiune" cu care a castigat 3 locuri in Parlament, la alegerile din acelasi an.
In vara lui 2004, Amir Peretz s-a apropiat din nou de "Mapai", cu care a incheiat o alianta. Personal, i-a indemnat pe cei 20.000 de membri ai partidului sau "O singura natiune" sa se reintegreze in "Mapai".
La recentele alegeri din cadrul "Mapai", Amir Peretz a castigat functia de lider cu 42% din voturi, urmat de Shimon Peres cu 40% si Benjamin Ben Eliezer cu 17%.
Victoria neasteptata a lui Amir Peretz a fost interpretata de analistii israelieni si straini drept o crestere considerabila a opozitiei de stanga din Israel fata de coabitarea Likud - Mapai, recte Sharon - Peres.
Dezangajarea nu a pus capat violentelor
Chiar si dupa "dezangajare", Sharon a continuat politica sa de lichidare a liderilor palestinieni considerati "periculosi" de statul evreu, precum si bombardarea unor infrastructuri ale organizatiilor palestiniene.
Violentele au reinceput pe 24 octombrie 2005, prin asasinarea lui Luay Al-Saadi, lider al "Jihadului Islamic" din Cisiordania. Acesta a fost ucis in orasul Tulkarm, dupa o serie de operatiuni ale Israelului impotriva gruparilor militare palestiniene. De altfel, in octombrie a.c., statisticile aratau ca 800 de militanti palestinieni fusesera arestati, iar 30 fusesera ucisi. Doua zile mai tarziu, la 26 octombrie, un asasin-sinucigas din cadrul "Jihadului islamic" a detonat o bomba intr-o piata din orasul Hadera, din nordul Israelului. Au murit 5 israelieni si aproape o duzina au fost raniti in atacul terorist. Ariel Sharon a reactionat imediat, anuntand operatiuni la scara mare.
In ziua urmatoare, pe 27 octombrie 2005, 2 rachete israeliene au lovit un vehicol, care transporta cativa membri ai "Jihadului Islamic" la tabara de refugiati Jabaliya din Gaza. Un ofiter israelian, care a tinut sa-si pastreze anonimatul, a declarat pentru "New York Times" ca operatiunea militara din 27 octombrie era destinata "sa transmita un mesaj clar" liderilor palestinieni.
Suplimentar, avioanele israeliene au lansat noaptea "bombe sonice" in teritoriu palestinian. Sajidra Srour, directoarea unei gradinite din Gaza City, a declarat pentru "New Standard" ca bombele sonice au creat o stare de panica de nedescris printre copii. "Lumea a fost, pur si simplu, terifiata de bombele sonice". De remarcat ca "bombele sonice" nu au fost niciodata utilizate atata timp cat in Gaza au existat colonii evreiesti.
Ariel Sharon a respins o propunere a "Jihadului islamic" de incetare a focului, facuta pe 30 octombrie a.c. "Jihadul" se oferise sa inceteze operatiunile, daca si Israelul era se acord se procedeze similar.
La cateva ore de la aceasta oferta, armata israeliana a lansat o vasta operatiune la nord de orasul Qabatiyeh (Cisiordania) si a ucis in lupta doi membri ai "Jihadului islamic". Drept represalii, "Jihadul Islamic" a tras mai multe rachete de tip "Qassan", din nordul Gaza, in teritoriul israelian.
Israelul acuza Siria si Iranul
Guvernul israelian a acuzat, in repetate randuri, Iranul pentru finantarea si antrenarea luptatorilor Hamas si Jihad, prin intermediul organizatiei pro-iraniene "Hezbollah". Sharon a acuzat si Siria ca acorda asistenta celor doua organizatii. De aceea, Israelul isi pune mari sperante in Administratia Bush, care avea printre obiective schimbari de regim in Iran si Siria - state nominalizate pe "Axa Raului".
La 28 octombrie a.c., "cvartetul" format de SUA, UE, Rusia si ONU a cerut Siriei - apropiata a Jihad - sa inchida toate facilitatile acordate organizatiei de la Bagdad si sa previna viitoare actiuni teroriste, lansate de pe teritoriul sau.
Purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, Scott McCormack, a recunoscut ca SUA nu pot stabili vreo legatura intre bombardamentul orasului Hadera si Damasc. "Nu pot sa stabilesc vreo legatura acum. Dar noi stim cine este in spatele acestor grupari, inclusiv al Jihadului islamic, care are centrul la Damasc", a spus McCormack.
Purtatorul de cuvant al ministerului de Externe israelian, Mark Regev a declarat apoi: "Pentru comunitatea internationala a sosit momentul sa constientizeze faptul ca aici nu mai este vorba de Ierusalim contra Damasc, Israel contra Siriei, ci ca intreaga lume este amenintata".
Sharon a anuntat ca a suspendat orice tratative cu Mahmud Abbas, liderul Autoritatii Palestiniene, in urma atentatelor de la Hadera.
Marginalizarea Autoritatii Palestiniene a fost intotdeauna in centrul politicii lui Ariel Sharon, care a incercat sa puna capat, mai demult, oricaror tratative cu Abbas si sa redea astfel Israelului libertatea de actiune militara in Gaza si Cisiordania.
Ministrul Apararii din Israel - Shaul Mofaz - dezvaluia de curand: "Nu sunt deloc sigur ca vom fi capabili sa incheiem un acord de pace cu actualii lideri palestinieni. Cred ca, mai degraba, trebuie sa asteptam pentru generatia urmatoare."
Viitorul guvern israelian va fi tot unul de coalitie
Ariel Sharon si Amir Peretz au hotarat sa devanseze alegerile prevazute in noiembrie 2006, pentru luna martie. Deci, cu aproape 8 luni.
Sondajele recente arata ca Ariel Sharon si noul sau partid, Kadima, ar putea castiga viitoarele alegeri, adjudecandu-si 32 de locuri in Parlament. Amir Peretz si Mapai ar putea obtine 27 de locuri. Iar Benyamin Netanyahu si Likud ar putea castiga 25 de locuri. Indiferent, insa, de statistici si sondaje, toti analistii sunt de acord ca viitorul guvern israelian, din martie 2006, va fi tot unul de coalitie.
Fiindca Netanyahu a respins "dezangajarea" din teritorii, precum si "Foaia de parcurs", Ariel Sharon s-ar putea vedea nevoit sa trateze cu stanga israeliana, recte cu Partidul Muncii condus de Amir Peretz. O alianta impotriva naturii? Nu chiar.
Diferentele de viziune politica dintre Sharon si Peretz nu sunt atat de mari pe cat ar putea parea la prima vedere. In ceea ce priveste programul cu "doua state" difera destul de putin. Cei doi sustin "zidul de securitate", care desparte Israelul de teritoriul administrat de Autoritatea palestiniana.
Diferenta dintre Sharon si Peretz apare insa la tipul de concesii pe care cei doi vor sa le faca elitei palestiniene, pentru ca aceasta sa colaboreze cu guvernul israelian. Aici ar putea aparea "compromisul politic" intre cei doi lideri.
Israelul traieste un moment cu adevarat istoric: pentru prima data de la infiintarea statului evreu alegerile nu se vor desfasura intre doua partide mari si puternice, ci intre trei partide. Ceea ce deschide o "plaja" de negocieri si compromisuri politice mult mai mare decat pana acum.

---

Despre autor: